Părinții au început să primească tichetele educaționale de 500 de lei, dar cardurile încă nu sunt încărcate. Lista magazinelor pe fiecare județ

50.772 de vizualizări
Foto: © Ilya Genkin | Dreamstime.com
Mai mulți părinți ne-au semnalat că au început să primească joi cardurile educaționale în valoare de 500 de lei cu care pot cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru elevi. Acestea nu sunt deocamdată încărcate, iar acest lucru se va întâmpla în termen de 1-2 zile lucrătoare de când acestea intră în posesia părinților sau aparținătorilor legali, potrivit Ministerului Fondurilor Europene. Cardurile sunt emise de două firme. Lista magazinelor pe județ, în funcție de fiecare firmă în parte, poate fi consultată la finalul articolului.

Cardurile în valoare de 500 de lei cu care părinții pot cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru elevi au început să ajungă la părinți în unele școli.

Școlile au termen 5 zile să dea părinților tichetele educaționale în valoare de 500 de lei de la data primirii acestora de la inspectoratele școlare, se arată în ordinul ministerului Educației și ministerului Fondurilor Europene cu regulile de distribuire a acestor carduri.

În prezent, cardurile se află la inspectoratele școlare din țară de câteva zile, iar școlile sunt așteptate să le ridice.

Miercuri a avut loc o videoconferință cu inspectorii școlari pentru a stabili procedurile de urmat în urma ordinului. “Pentru că situațiile sunt diferite am decis să le permitem să își facă propriile reguli. Majoritatea școlilor spun că vor anunța părinții prin diriginți și învățătoare”, a spus pentru Edupedu.ro Sorin Decă, secretar general adjunct în Ministerul Educației.

Cardurile se încarcă cu bani, în termen de 2-3 zile lucrătoare de când sunt ridicate de părinți.

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

  • Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
  • Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
  • Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
  • Cât timp poate fi utilizată suma virată: în anul şcolar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.
  • Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
  • Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.
Cine primește tichetele educaționale / Lista se poate actualiza pe tot parcursul anului

Din acest an, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă.

Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:

a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:

  • au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).
  • au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
  • venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;

b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.

Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune.

Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.

Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.

Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestora.

Unitățile de învățământ actualizează săptămânal stadiul repartizării tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică dezvoltată în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Vezi aici procedura de distribuire a cardurilor.

Informații de context

Tichetele în valoare de 500 de lei se pot folosi doar pentru a cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru școală și ar fi trebuit inițial să ajungă la copii și părinți în luna octombrie, dar au fost numeroase extinderi de termene ale OUG nr. 83/2023.

Ar trebui să primească carduri în total 486.317 de beneficiari care au fost validați deja, iar alți peste 63 de mii sunt în curs de validare și ar putea fi incluși pe listă, a transmis STS pentru Edupedu.ro, în luna decembrie.

Joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că în cel mai scurt timp, cardurile de 500 de lei vor putea fi ridicate de părinți și folosite pentru cumpărarea de rechizite și îmbrăcăminte pentru școală.

Cardurile ar fi trebuit să ajungă la părinți încă din luna octombrie anul trecut, dar autoritățile au tot amânat procesul printr-un ping-pong constant între instiuțiile implicate, așa cum a semnalat Edupedu.ro într-o serie de articole în ultimele luni.

Tichetele educaționale eliberate pe anul anterior școlar, 2022-2023, tot prin fonduri europene și tot pentru rechizite și îmbrăcăminte pentru elevi au ajuns tot foarte târziu la părinți, în luna mai, cu o lună înainte să se termine școala.

Foto: © Ilya Genkin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:

OFICIAL Cele aproape 600 de mii de tichete educaționale de 500 lei pot fi date părinților / Fiecare școală își organizează propria procedură prin care dă cardurile cu bani, iar părinții pot fi anunțați prin diriginți și învățători
DOCUMENT Regulile de distribuire a tichetelor educaționale de 500 de lei, aprobate de Ministerul Educației. Școlile au termen 5 zile să le dea părinților / Model de proces verbal predare-primire
Tichetele educaționale de 500 de lei, blocate din nou: “Nu avem cardurile încă, nu ne-a chemat Inspectoratul”, spune secretara unei școli / La școlile care au primit totuși cardurile nu le pot da părinților pentru că nu au există procedura
Tichetele educaționale de 500 de lei nu vor ajunge la elevi de Crăciun și nici până la finalul acestui an / Ministerul Educației nu a trimis listele cu numele beneficiarilor – surse
Întârzieri peste întârzieri la tichetele educaționale pentru copiii din familii defavorizate. Cardurile ar putea să ajungă săptămâna viitoare – surse
Tichetele educaționale în valoare de 500 de lei vor ajunge la beneficiari în prima jumătate a lunii decembrie, încărcate – surse
Ministerul Fondurilor Europene anunță la finalul primului modul de școală cum vor arăta noile carduri pentru tichete educaționale, în valoare de 500 de lei, cu care cei peste 410 mii de elevi ar fi trebuit să poată cumpăra rechizite la începutul anului școlar
Toți beneficiarii tichetelor educaționale în valoare de 500 de lei vor primi carduri noi – precizează Ministerul Fondurilor Europene / Nu se știe când vor fi livrate, pentru că licitația pentru carduri a fost lansată abia vineri, după ce Guvernul a extins termenul până la care părinții pot depune cererile
OFICIAL Părinții pot depune cererile pentru tichetele educaționale în valoare de 500 de lei pentru rechizite până în data de 26 noiembrie
Părinții pot depune cererile pentru tichetele educaționale de 500 de lei până pe 26 noiembrie, după ce termenul a fost prelungit, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului
Toți beneficiarii tichetelor educaționale în valoare de 500 de lei vor primi carduri noi – precizează Ministerul Fondurilor Europene / Nu se știe când vor fi livrate, pentru că licitația pentru carduri a fost lansată abia vineri, după ce Guvernul a extins termenul până la care părinții pot depune cererile
OFICIAL Modelul de cerere pentru acordarea tichetelor educaționale de 500 de lei, în 2023, aprobat prin Ordin de ministru / Cererile se depun până pe 26 noiembrie

10 comments
  1. Bună ziua,
    Am primit cardul de acum trei săptămâni și nici in ziua de azi nu a fost încărcat.
    ………..bătaie de joc…….

  2. Bună ziua,
    Am primit cardul de pe 17 ianuarie,
    dar nici astăzi 7 februarie nu a fost încărcat. Când va fi alimentat ?

  3. cand vine di a doua tranșă am 2 copii și niciunul nu a primit a spus ca sunt egibila dar nu a venit cardul de ce?

  4. de ce numai rechizite și haine să luăm doar de atâta au nevoie copii după că dați pt un an 500 la prețurile de sunt nu știu ce se poate lua mai repede de ce nu s-au dat până să înceapă școală le dau acum după ce am cumpărat rechizite școlare după ce am luat și nu de 500 de foooarte mult peste la copii le trebuie și alimente produse pentru igiena și multe altele

  5. bună seara la Blăgești jud Bacău se dau Luni 15.01.2024 cică prima tranșă mai există și a doua tranșă?bătaie de joc pur și simplu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Alți trei elevi de la Colegiul Gheorghe Lazăr au fost depistați cu meningococi, după moartea colegei lor, arată Ministerul Sănătății care a dezinformat public în urmă cu două zile

Trei elevi de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București au fost depistați de către Direcția de Sănătate Publică drept purtători de tulpini meningococice, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății…
Vezi articolul

DOCUMENT Elizabeth Fordham, OCDE, despre „reforma învățământului preuniversitar în România”: A existat o creștere a salariilor profesorilor. Dar există o legătură slabă între creșterea salariilor și creșterea performanței. Încurajăm diferențieri

„A existat o creștere a salariilor profesorilor. Dar trebuie atenție și la modul cum se stabilește această creștere. Există o legătură slabă între creșterea salariilor și creșterea performanței profesionale. Încurajăm…
Vezi articolul