Tichetele educaționale de 500 de lei nu vor ajunge la elevii defavorizați nici de Crăciun, deși termenul inițial era în octombrie, potrivit OUG nr. 83/2023. Potrivit surselor Edupedu.ro, motivul întârzierii este faptul că Ministerul Educației nu a trimis listele cu numele beneficiarilor până în data de 19 decembrie. Astfel, peste 400 de mii de elevi nu vor putea folosi de Crăciun aceste carduri cu care ar putea cumpăra rechizite și îmbrăcăminte. Edupedu.ro a întrebat Ministerul Educației care este situația listelor, dar deocamdată nu am primit un răspuns oficial. Îl vom publica când îl vom primi.
Cardurile educaționale în valoare de 500 de lei nu vor ajunge la beneficiari nici până la Crăciun, deși autoritățile promiteau că în această săptămână elevii și părinții vor primi cardurile, potrivit surselor Edupedu.ro.
Motivul? Ministerul Educației nu a trimis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, (n. red cel care se ocupă de acest proiect) lista cu numele beneficiarilor până în data de 19 decembrie. Asta înseamnă că în această săptămână cardurile nu mai au când să ajungă la beneficiari pentru că e nevoie de o zi pentru a putea înregistra CNP-urile, iar alte 2 zile pentru a fi distribuite în școli, potrivit procedurii.
Apoi, părinții trebuie să vină la școli și să ridice cardurile, iar suporturile electronice vor fi alimentate cu bani în termen de 2-3 zile lucrătoare din momentul în care MIPE primește confirmarea de livrare a acestora către beneficiarii finali.
Dacă listele ar ajunge miercuri la școli, beneficiarii ar putea primi cardurile abia săptămâna viitoare, când mai sunt doar 3 zile lucrătoare pentru secretariatele.
Cine primește tichetele educaționale
Din acest an, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă. Termenul până la care părinții au putut depune cererile pentru tichetele educaționale fusese extins până la data de 26 noiembrie, potrivit unei modificări a ordonanței de urgență, publicată în Monitorul Oficial.
Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:
a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:
- au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).
- au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
- venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;
b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.
Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune.
Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.
Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.
Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestora.
Unitățile de învățământ actualizează săptămânal stadiul repartizării tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică dezvoltată în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Informații de context
Tichetele în valoare de 500 de lei se pot folosi doar pentru a cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru școală și ar fi trebuit inițial să ajungă la copii și părinți în luna octombrie, dar au fost numeroase extinderi de termene ale OUG nr. 83/2023.
La finalul primului modul de școală, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunța într-o postare pe Facebook că a finalizat modelul cardurilor pe care părinții le pot folosi pentru a cumpăra rechizite pentru copii. Nu era precizat însă și când vor primi aceste carduri cei peste 410 mii de beneficiari. Ordonanța de urgență nr. 83/2023 menționează doar că cei 500 de lei vor fi acordați într-o singură tranșă, dar nu există și un calendar anunțat.
Pe 20 octombrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin a anunțat că se extinde termenul de depunere al cererilor până pe 26 noiembrie. Edupedu.ro a scris că în aceeași zi, a fost lansată și licitația pentru achiziția cardurilor cu care părinții pot cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru elevii defavorizați.
Chiar dacă părinții nu mai trebuie să aducă adeverințe de venit, procedura de verificare a veniturilor și de acordare a tichetelor educaționale este una birocratică în continuare.
În toamna anului trecut, Marcel Boloș, ministru al Fondurilor Europene la acea vreme și actual ministru al Finanțelor în cabinetul Ciolacu, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii vulnerabile.
Acesta spunea vă banii ar putea să fie virați înainte să înceapă anul școlar: „Vom gândi o platformă informatică dedicată pentru voucherele elevilor și vom folosi bazele de date de la ANAF, pentru a verifica venitul mediu pe membru de familie. Listele de beneficiari încercăm să le generăm fără să mai umble după adeverințele de venit. Pur și simplu, inspectoratele școlare au situația copiilor aflați în evidențe, iar de la finanțe să preluăm veniturile pe membru de familie (…)”, spunea Boloș în noiembrie 2022.
Și anul trecut, când cei 500 de lei pentru cumpărarea rechizitelor și hainelor se acordau în două tranșe, ministerul a întârziat aproape un an școlar cu emiterea cardurilor și încărcarea lor. Abia în luna mai au primit toți beneficiarii restul banilor, cu o lună înainte de vacanța de vară. Ministrul Fondurilor Europene de atunci, Marcel Boloș inițial invocase greva profesorilor ca motiv pentru întârzierea celor 500 de lei.
13 comments
bună seara am și 2 carduri și nu au fost încărcate la mulți copi din școală au fost virați bani și la copi mei nu de ce sunt bin arges .com micești sat păuleasca
jud Neamț nu am primit cardul pt Copil? mulțumesc anticipat! puteți verifica de ce?
am cardul de anu trecut si nag fost ancarcat nice anu trecut si nici acum sunt din judetul Caras severin comuna racasdia
buna ziua eu nu am primit cardul de 500 de lei de anul trecut când o să primesc
Eu de ce nu am primit la copilul meu? Ceilalți au primit? vi se pare normal ?
Eu am cardul din februarie și nu am primit bani nici acum și alți primesc de două ori, eu chiar nu înțeleg ce se întâmplă?
Buna ziua, ne puteti spune în ce judet? Multumesc
buna ziua și eu am cardurile din mai și soldul e de 0 lei judetul Vrancea la alti au intrat
Nimic nou sub soare! Pentru anul școlar trecut, banii au fost virați în luna mai 2023 (cel puțin pentru noii beneficiari), după ce cardurile emise inițial, au fost înlocuite cu altele! Acum am înțeles, că a fost un nou blocaj instituțional cauzat de mecanismul de validare a beneficiarilor și că sunt șanse ca aceste carduri să fie livrate după Crăciun!
mulțumim elitei românești că au timp,bani să plătească pensiile speciale,să mărească pensiile că sa fie mult mai mari că salariile…..familiile cu copii,tineretul nu contează în țară asta,noi trebuie să ne descurcăm cu salar de 2-3000 lei pe lună…..dracsavaia
Sunt ocupați sa se certe si sa isi mareasca pensiile speciale.nu îi intereseaza de copii.
Se amână și astea pentru 2025-2026? /s
cam numai asta auzim despre acest minister: cum NU a făcut….
dar important e că s în funcții….