Absolventă a unei universităţi de prestigiu din Olanda, respinsă la examenul de admitere în profesia de avocat, a apelat la justiţie și a câștigat toate procesele

63.961 de vizualizări
Foto: Business photo created by javi_indy – www.freepik.com
Absolventă a unei universităţi de prestigiu din vestul Europei, o tânără din Iași a trebuit să apeleze la justiţie pentru a-şi putea valorifica diploma de drept. Deși avea studiile recunoscute de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, i s-a respins dosarul pentru examenul de admitere în profesia de avocat, organizat de Baroul Bucureşti. A câştigat procesele deschise, dar şi concursul la care nu era primită, după aproape un an, potrivit Ziarul de Iași.

Absolventă a Liceului Naţional din Iaşi, Andrada P. a urmat ulterior cursurile facultăţii de drept ale universităţii Leiden din Olanda (foto), instituţie de învăţământ situată pe locul 77 în lume. Spre comparaţie, Universitatea „Al.I. Cuza” este situată în acelaşi top pe locurile 1.201-1.400. Tânăra s-a specializat în drept european, terminând masteratul „cum laudae”. Ulterior, s-a adresat Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), care i-a eliberat atestatul necesar pentru ca studiile efectuate în Olanda să fie recunoscute în ţară, conform Ziarul de Iași.

A solicitat înscrierea la examenul de admitere în profesia de avocat, organizat în aprilie anul trecut de Baroul Bucureşti, însă dosarul i-a fost respins întrucât nu respecta una dintre condiţiile de înscriere, aceea de a fi dovedit că a studiat dreptul românesc în cadrul facultăţii absolvite.

Tânăra a deschis mai multe procese pe care le-a câștigat. A participat la examen, iar rezultatul obţinut i-a permis să lucreze ca avocat stagiar în Bucureşti. Curtea de Apel s-a pronunţat ultima oară la sfârşitul lunii trecute, constatând că problema de fond a Andradei P. era rezolvată în avantajul ei, fiind deja avocat. Dacă în viitor condiţia va fi din nou impusă la examenul de admitere în profesia de avocat, absolvenţii facultăţilor de drept din străinătate vor trebui să o ia de la capăt, pe acelaşi drum, precizeaza Ziarul de Iași.

Citește articolul integral pe Ziarul de Iași

13 comments
  1. Super, EU dacă doresc să mă înscriu la examen pt a deveni avocat în Olanda ( licențiat drept, universitatea București) se respinge dosarul pt că nu am studiat dreptul olandez – penal, civil, constituțional,dar dacă vii ca licențiat în drept din Olanda, deși nu ai studiat NIMIC pe specializare română, onorata instanță dă dreptul acestei fete să fie avocat în România.

  2. Wow!! Ce fals grosolan a girat instanța!
    Specializarea drept european nu iti da drept de practica in avocatura nicăieri in Europa.
    Și cât tupeu sa puneți asta intr-un articol!!
    Mâine cu rezidențiat in Medicina de familie vei putea opera pe creier ca așa spune instanța!! Sau scuze, funcționarii de la minister.

    1. înseamnă că tu trăiești în KONGo nu in UE.. bai educatule de ce in inatante de n ori se ia în calcul justia UE mai ales la prescripție fapte penale ??? vorbești tâmpenii

      1. Grava eroare.Nu e singura in justitia romana.De ex.angajati, dati afara deoarece au fost condamnati definitiv, sunt reangajati la locul faptei.
        Legislatia europeana cu privire la recunoasterea dreptului de a profesa ca avocat in tarile UE, impune un examen de cunoastere a limbii, de cunoastere a legislatiei tarii.
        Recunoasterea e reciproca ,a astfel incat niciun avocat din Romania nu va putea profesa in UE pana nu ii este recunoscuta diploma si verificate cunostintele juridice de o comisie a Baroului respectiv.
        Justitia romana intervine in domeniul in care nu are competenta de a hotari daca o diploma e valida sau cunostintele de drept national sunt la o valoare peste nota 7.

        1. Examenul ăla de intrare în Barou ce, Doamne iartă-mă e? Au voie cu Spiru Haret și n-au voie cu Leiden? De-aia e examen nu? Dovedește cunoașterea limbii + cunoștințele de drept. Sau voi, care ați luat examenul știți că vă întreabă altceva?

      2. Da, îndrăznim să ne comparăm cu medicii, cel putin cu unii dintre ei. Doar nu aveți pretenția că școlile de medicină din România, sunt mai bune decât cele de drept…

    2. Specializarea obținută la masterat nu îți dă drept de practică, e adevărat, dar facultatea de drept absolvită da. Examenul de intrare în avocatură nu are treabă cu specializarea ci cu baza: penal, civil, procedură civilă, procedură penală și alte câteva discipline, plus legea de căpătâi a avocaților.
      Specializarea îl poate ajuta pe viitorul avocat în eventuale spețe și atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like