Academicianul Mircea Dumitru – propus la conducerea Consiliului responsabil cu atestarea titlurilor universitare, CNATDCU, pentru mandatul 2024-2028 / Alți trei membri ai Academiei Române – Marius Andruh, Dumitru Murariu și Nicolae Zamfir – propuși vicepreședinți

2.682 de vizualizări
Mircea Dumitru alături de Ligia Deca, la un eveniment din 2 iulie 2024 / Foto: Facebook – Ligia Deca
Patru reprezentanți ai Academiei Române sunt propuși să dețină conducerea Consiliului General al CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, pentru mandatul 2024-2028, potrivit listei de propuneri pentru componența Consiliului General, pusă în transparență, vineri, de Ministerul Educației. Pentru președinția CNATDCU este propus Mircea Dumitru, în ultimii ani vicepreședinte, iar în ultimele luni, președinte interimar al Consiliului. A fost pusă în transparență și lista propunerilor pentru componența comisiilor CNATDCU, tot pentru mandatul 2024-2028. 

Schimbările au loc în condițiile în care în această perioadă expiră mandatul actualilor membri CNATDCU, iar în ultimele două luni s-au desfășurat procedurile pentru depunerea candidaturilor pentru următorul mandat și selectarea acestora de către comitete specializate.

Acum, Ministerul Educației a pus în consultare publică lista de propuneri privinc componenta Consiliului General, respectiv lista propunerilor înaintate de comitetele de selecție privind componența comisiilor CNATDCU, pentru mandatul 2024-2028. Durata consultării publice este de 30 de zile.

Pentru președinția forului este propus academicianul Mircea Dumitru. Acesta a fost, în mandatul care se încheie acum, vicepreședinte al Consiliului. În martie, el a devenit președinte până la expirarea actualului mandat, după ce fostul deținător al funcției, Ioan Aurel Pop, a demisionat. De altfel, Pop se autosuspendase la conducerea CNATDCU încă din prima parte a mandatului său, el fiind și președinte al Academiei Române și profesor universitar, iar din acel moment conducerea instituției a fost asigurată de vicepreședinți, inclusiv Mircea Dumitru – detalii aici.

Pentru posturile de vicepreședinte sunt propuși alți trei reprezentanți ai Academiei Române: Marius Andruh (până acum, vicepreședinte CNATDCU), Dumitru Murariu și Nicolae Zamfir. Cei trei, împreună cu Mircea Dumitru, sunt și vicepreședinți ai Academiei Române.

Ceilalți membri propuși pentru Consiliului General, până la totalul de 41, sunt reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, dar și un membru al Federației Naționale Sindicale „Alma Mater” și un reprezentant al studenților (Alianța Națională a Studenților din România).

  • Universitățile cu cea mai puternică reprezentare sunt UNST Politehnica București (6 membri propuși), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (5 membri propuși), Universitatea de Vest din Timișoara (4). Instituții precum Universitatea din București, UMF Carol Davila București sau USAMV București figurează cu câte doi membri propuși, iar cele mai multe instituții – cu câte un singur reprezentant.

Pentru comisiile de specialitate ale CNATDCU, candidații au fost selectați de către comitete de selecție anunțate în urmă cu o lună. Pentru fiecare comisie a fost, astfel, format un comitet format din 3-5 personalități, conform anunțului de atunci al Ministerului Educației – vezi Lista completă a celor care au ales membrii propuși pentru aceste comisii.

Lista completă a propunerilor pentru Consiliul General al CNATDCU:
Lista completă a propunerilor pentru comisiile de specialitate ale CNATDCU:

Apelul de candidaturi pentru pozițiile de membru CNATDCU a fost lansat în luna aprilie, criteriile declarate pentru această selecție fiind „transparența, evitarea incompatibilităților și a conflictelor de interese, inclusiv a imixtiunii factorului politic, asigurarea reprezentativității profesionale și instituționale”. Potrivit aceluiași apel, profilul membrilor CNATDCU trebuie să răspundă următoarelor cerințe:

  • „experiență proprie de cercetare științifică, recunoscută la nivel național/internațional, dovedită și validată prin realizări specifice și prin îndeplinirea standardelor minimale naționale pentru abilitarea în domeniu;
  • capacitate de analiză obiectivă;
  • integritate profesională;
  • să nu fie demnitari sau membri ai structurilor de conducere ale partidelor politice (pentru mandatul 2024-2028, acest aspect este luat în calcul la toate nivelurile structurilor anterior menționate).”
Citește și:
OFICIAL Lista finală a persoanelor care vor alege membrii din comisiile de specialitate CNATDCU, mandatul 2024 – 2028 / Marian Preda, Nicolae Istudor, Adrian Papahagi, Ciprian Mihali, printre profesorii din comitetele de selecție
Ioan Aurel Pop a demisionat din conducerea Consiliului responsabil cu atestarea titlurilor universitare, CNATDCU, Mircea Dumitru devine președinte până la expirarea actualului mandat, în 2024 / Pop, autosuspendat, spunea în 2022 că aceasta este o instituție „anacronică”, dar a păstrat până acum titlul de președinte


4 comments
  1. Academicianul Andruh explica pe vremuri cum Codruta Kovesi nu a plagiat in partea originala a tezi de doctorat, ci in partea neoriginala, asa ca nu e grav. Cu asemenea genii se mindreste Academia Romana. Bravo!

  2. Și titlurile de « doctor plagiator «  când se reglementează , să mă apuc și eu de vreun doctorat

  3. Oare, chiar așa s-a ajuns???! Când am citit numele unora din listă, cică sunt și membri ai Academiei Române, am crezut că nu mai văd bine ori nu știu a citi….
    JALNIC!!!! Ăsta e trend-ul, așa că nu mai comentați despre rezultatele de la bacalaureat…și alte asemenea….

  4. Cum pot fi membri cnatdcu cei sancționați de cnecsdti în scandalul cu premierea rezultatelor cercetarii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cei peste 11.000 de studenți care stau în căminele din Regie vor primi apă caldă și căldură joi seara, potrivit Termoenergetica, după întreruperi de 35 de zile adunate de la începutul semestrului / Modernizarea țevilor, promisă pentru 2025

Mii de studenți din campusul Regie ar urma să beneficieze din nou de apă caldă și căldură joi seară, după ce avariile repetate au provocat întreruperi timp de aproape două…
Vezi articolul

Profesori decorați de președinte cu ocazia Zilei Naționale, pentru activitatea lor în pandemie. Iohannis: Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, miercuri, cu ocazia Zilei Naţionale, mai multe cadre medicale, membri ai corpului didactic şi reprezentanţi ai societăţii civile, relatează Agerpres. Consilierul prezidențial Ligia Deca a…
Vezi articolul

Comisarul european pe Educație, poză fără Andronescu de la Reuniunea miniștrilor la București, după ce aceasta i-a lăsat să aștepte în picioare la poza finală

Comisarul european pentru Educație a publicat pe Twitter o fotografie de la reuniunea miniștrilor educației organizată la București, în care oficialii o așteaptă pe Ecaterina Andronescu. Potrivit surselor Edupedu.ro, ministrul…
Vezi articolul
Lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor

De ce părinții își dau copiii la meditații? Profesorul Ovidiu Șontea: Dacă ai în clasă 30 și ceva de copii, tu nu poți să personalizezi lecția în detaliu. Atunci cel cu care face meditații o personalizează atât cât trebuie

Ovidiu Șontea, profesor de Matematică la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, a explicat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, care sunt motivele pentru care părinții își dau copiii la meditații. „Dacă ai…
Vezi articolul