Acces gratuit la Biblioteca Centrală din Timișoara pentru studenții și profesorii de la Universitatea de Vest, anunță instituția de învățământ

223 de vizualizări
analiză bac
Foto: Pixabay.com
Studenții și profesorii de la Universitatea de Vest vor avea acces gratuit la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara, după cum se arată într-un comunicat comun al Universității și al conducerii Bibliotecii Centrale. Amintim că, săptămâna trecută, demisia directorului Bibliotecii Centrale din Timișoara a fost cerută de studenții Universității de Vest.
  • Amintim și că Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și organizațiile studențești din Timișoara au criticat încercarea bibliotecii de a restricționa dreptul prevăzut de lege al studenților de a accesa gratuit serviciile oferite. – detalii aici

„În urma discuțiilor purtate, s-a agreat ca serviciile ofertate de Bibliotecă, atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice și de cercetare ale Universității, servicii care se referă la accesarea colecțiilor și a bazelor de date, precum și serviciile conexe acestora, să fie gratuite”, potrivit comunicatului.

Redăm comunicatul integral:

„În condițiile în care la nivel național este definit contextul legal care permite bibliotecilor universitare să perceapă pentru serviciile oferite anumite tarife, dar ținând totuși seama de dorința și nevoile studenților de a avea aces gratuit la documentare, conducerea Universității de Vest din Timișoara, împreună cu conducerea Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” Timișoara, au identificat soluții prin care interesele și scopurile definitorii ale celor două instituții să fie atinse.

Astfel, în urma discuțiilor purtate, s-a agreat ca serviciile ofertate de Bibliotecă, atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice și de cercetare ale Universității, servicii care se referă la accesarea colecțiilor și a bazelor de date, precum și serviciile conexe acestora, să fie gratuite.

Întregul demers vizează complinirea principiilor și direcțiilor de dezvoltare pe care cei doi parteneri instituționali și le-au asumat ca factori importanți în procesul complex de definire a tuturor generațiilor de studenți, cadre didactice și de cercetare, inclusiv prin responsabilizarea socială a acestora.

Universitatea de Vest din Timișoara

Rector,

Prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea

Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara

Director General,

Prof. univ.dr. Vasile Docea

Citește și:
Demisia directorului Bibliotecii Centrale din Timișoara, cerută de studenții Universității de Vest
Biblioteca Centrală Universitară ,,Eugen Todoran” din Timișoara a “inventat un pachet de servicii suplimentare, în care sunt incluse facilități precum accesul la resursele digitale ale instituției”, reclamă ANOSR / “Este aberant să fie percepute taxe studenților pentru facilități subvenționate de către stat”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bani puțini, timp puțin, acces limitat: de ce organizațiile de tineri din școli și facultăți spun că nu sunt ascultate de guverne legat de educație – raport UNESCO / Elevii, implicați mai rar în consultări decât studenții

Organizațiile de tineret și studenți din mai multe țări afirmă că, deși există consultări, influența lor reală asupra politicilor educaționale rămâne redusă, potrivit ”Global Education Monitoring Report 2026 – Youth…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan și ministrul Educației și Cercetării, Daniel David – invitați de Alianța organizațiilor studențești la o dezbatere cu peste 500 de reprezentanți ai studenților, pe tema măsurilor de austeritate / ANOSR: Acestea au fost adoptate fără consultări cu beneficiarii direcți ai educației

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) i-a invitat pe premierul Ilie Bolojan și pe ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la o dezbatere pe tema deciziilor recente cu…
Vezi articolul

OFICIAL Cuantumul burselor studențești scade pentru masteratul didactic, urmat de viitorii profesori, în anul universitar 2025-2026 / Sume similare ca anul trecut pentru bursele sociale și doctorat

Cuantumurile burselor pentru studenți în anul universitar 2025-2026 au fost aprobate oficial prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.633 din 30 octombrie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României…
Vezi articolul

Asociația cercetătorilor Ad Astra cere un set de standarde minimale, pe domenii, care să fie aplicate de Consiliul de atestare a titlurilor universitare – CNATDCU – scrisoare deschisă

Asociația cercetătorilor români Ad Astra a transmis Ministerului Educației o scrisoare deschisă prin care cere “sprijinirea activității Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU)”, printr-un set…
Vezi articolul

DOCUMENT Rectificarea bugetară de la Educație, între prietenii lui Sorin Cîmpeanu. Alocări noi pentru proiecte în doar 3 universități: cea al cărei rector suspendat este ministrul Educației, USAMV Iași care a preluat președinția universităților agronomice și Universitatea din Suceava condusă de fostul ministru Valentin Popa

Doar cinci proiecte noi au primit bani la rectificarea bugetară, din partea Ministerului Educației, toate fiind pentru trei instituții de învățământ superior reprezentate de apropiați ai ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu.…
Vezi articolul