Administrația Trump acuză din nou Universitatea Harvard de antisemitism și cere stoparea finanțării publice / Conducerea Universității: încă o măsură de răzbunare

24 de vizualizări
Bibliotecă la Universitatea Harvard din SUA / Foto: © Scott Jones | Dreamstime.com
Administraţia Trump a depus vineri, 20 martie, o plângere în justiţie împotriva prestigioasei Universităţi Harvard, pe care o acuză că a permis să se dezvolte în campusul său ”un climat propice comportamentelor antisemite şi anti-israeliene”, în timpul manifestaţiilor pro-palestiniene, transmit Reuters, AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Preşedintele Donald Trump a lansat o amplă ofensivă contra învăţământului superior din SUA, acuzând universităţi private dintre cele mai prestigioase, precum Harvard şi Columbia, că au permis promovarea antisemitismului şi că nu au protejat suficient studenţii evrei în timpul manifestaţiilor contra războiului din Fâşia Gaza.

În februarie, Departamentul Justiţiei a angajat o procedură similară contra universităţii publice din California, acuzată că a tolerat comportamente discriminatorii şi un climat ”ostil” faţă de studenţii evrei în timpul demonstraţiilor pro-palestiniene din 2024.

”Profesorii şi conducerea Harvard au închis ochii la antisemitism şi la discriminarea evreilor şi a israelienilor”, a afirmat vineri Departamentul Justiţiei american în plângerea depusă la un tribunal din Boston.

”Harvard a lăsat manifestanţi anti-Israel să îi ocupe bibliotecile. Harvard a permis să persiste un campament anti-israelian timp de 20 de zile încălcându-se politica universităţii”, a adăugat Departamentul Justiţiei.

Administraţia Trump cere instanţei să declare că Universitatea Harvard şi-a încălcat contractul cu statul federal şi în consecinţă să elibereze autorităţile federale de obligaţia de a vira ”miliarde” de dolari din fondurile federale şi să ceară restituirea sumelor deja furnizate univesităţii.

Conducerea Universităţii Harvard a reacţionat vineri, calificând acţiunea în justiţie lansată de administraţia federală americană drept ”încă o acţiune de răzbunare” după refuzul instituţiei de a preda guvernului controlul asupra ei.

Prestigioasa universitate americană declară că este hotărâtă să se asigure că membrii comunităţii evreieşti şi israeliene sunt respectaţi în campus. Ea afirmă că eforturile sale reflectă exact contrariul faţă de ceea ce administraţia Trump a numit ”indiferenţă deliberată”.

În septembrie anul trecut, o judecătoare federală sesizată de Universitatea Harvard a dispus anularea de către guvern a îngheţării sumei de 2,6 miliarde de dolari reprezentând subvenţii pentru instituţia de învăţământ superior. Măsura îngheţării subvenţiilor fusese decisă de guvernul american, potrivit Agerpres.


Bibliotecă la Universitatea Harvard din SUA / Foto: © Scott Jones | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București anunță că se delimitează de poziția exprimată de Vladimir Tismăneanu și că va discuta „în forurile de decizie” situația sa

Universitatea din București anunță că „se delimitează de poziția exprimată public de profesorul Vladimir Tismăneanu”. Profesorul Tismăneanu este, din 2017, coordonator onorific al Centrului de Cercetare a Totalitarismelor ‘Hannah Arendt’…
Vezi articolul

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, după alegerile prezidențiale: Studenții noștri au înțeles și au demonstrat că au curajul de a-și decide viitorul / Tuturor celor care au participat la vot, le mulțumim

După turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a publicat un mesaj de apreciere pentru studenții care au ieșit la vot: „Tuturor celor care au participat…
Vezi articolul

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) pune la dispoziția refugiaților 120 de locuri de cazare în cămine / Au acces rapid și stabil la Internet pentru a putea lua legătura cu membrii familiilor

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) pune la dispoziția refugiaților care fug din calea războiului din Ucraina aproximativ 120 de locuri de cazare în 28 de garsoniere din Căminul…
Vezi articolul

Clasamentul QS Universități din Europa 2025: 17 universități din România sunt incluse în rankingul condus de Universitatea ETH Zurich, urmată de Imperial College London și de Oxford

În clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025 sunt 17 universități din România, potrivit organizației care realizează acest top. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Alexandru Ioan…
Vezi articolul