Administrația Trump vrea să taie 12 miliarde de dolari din Bugetul Educației și comasează programele de tip after-school. 1,4 milioane de elevi din medii dezavantajate ar putea rămâne fără sprijin educațional și masă după școală

371 de vizualizări
Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com
Administrația Trump propune reducerea bugetului educației cu 12 miliarde de dolari în 2026, de la cele circa 80 de miliarde de dolari alocate în anul fiscal 2025 pentru Departamentul de Educație, potrivit proiectului de buget al Casei Albe.

Printre programele care rămân fără bani în propunerea de buget se află și programul federal „21st Century Community Learning Centers”, singurul care finanțează activitățile de after-school și vară pentru 1,4 milioane de elevi din SUA, majoritatea din familii cu venituri mici, scrie The Washington Post.

Propunerea, aflată în Congres, ar elimina acest program și alte 17 inițiative dedicate elevilor vulnerabili prin comasare, lăsând statele americane să gestioneze cu fonduri mai mici organizarea acestor activități esențiale pentru siguranța, alimentația și educația copiilor.

ProgramTăiere (mil. USD)
Păstrarea Titlului I și simplificarea programelor K-12-4.535
Programele TRIO și GEAR UP-1.579
Programul Federal Work-Study (FWS)-980
Granturi suplimentare pentru oportunități educaționale (SEOG)-910
Achiziția limbii engleze-890
Educația adulților-729
Educația migranților și programe speciale pentru elevii migranți-428
Administrarea programelor ED-127
Fondul pentru îmbunătățirea educației postliceale (FIPSE) și asistență pentru absolvenți în domenii de necesitate națională-195
Întărirea instituțiilor-112
Parteneriate pentru calitatea cadrelor didactice-70
Servicii de formare și consiliere – Centre de asistență pentru echitate-7
Accesul părinților la îngrijirea copilului în timpul studiilor (CCAMPIS)-75
Universitatea Howard-64
Biroul pentru Drepturile Civile (OCR)-49
Sursa: Propunerea de buget pentru Educație a Casei Albe pentru anul fiscal (FY) 2026

Profesorii și organizațiile de educație avertizează că tăierea fondurilor va afecta direct familiile cu venituri mici, ducând la anularea programelor de after-school și vară sau la scăderea numărului de copii înscriși.

  • În prezent, aceste fonduri sprijină centrele comunitare care oferă activități de învățare, consiliere și mese pentru copii, completând eforturile școlilor și comunităților locale. „Când elimini aceste programe, le faci viața mult mai grea familiilor care muncesc”, a declarat Erik Peterson de la Afterschool Alliance, potrivit sursei citate.

Administrația susține că această măsură ar reduce birocrația și ar întări controlul statelor asupra educației, însă în comunitățile afectate impactul este resimțit puternic. În districtul școlar Gadsden din statul Alabama, 9 din 12 școli folosesc fondurile federale pentru a organiza programe de after-school, unde 72% dintre elevi beneficiază de prânz gratuit sau la preț redus.

Programele au dus la creșterea performanței școlare, cum este cazul școlii Donehoo Elementary, care a urcat de la 71% la 88% pe raportul de evaluare al statului după extinderea activităților educaționale de după-amiază.

Pe lângă sprijinul academic, programele asigură și hrană elevilor pe durata verii și după orele de curs, contribuind la reducerea foametei în rândul copiilor din familii cu venituri mici. În New London, Connecticut, o finanțare de 200.000 de dolari a permis extinderea accesului la gustări și mese, iar părinții spun că programele oferă un spațiu sigur și educativ pentru copii în timp ce ei lucrează. „Nu e doar timp de joacă, nu e doar supraveghere. Copiii chiar învață”, a spus o mamă care își duce copilul la after-school, pentru The Washington Post.

Granturile actuale din cadrul 21st Century expiră în septembrie, iar dacă propunerea administrației Trump este aprobată, finanțarea de 1,8 milioane de dolari pentru districte precum Gadsden ar putea fi pierdută, în contextul în care Congresul trebuie să adopte legislația de finanțare a educației până la finalul lunii septembrie.

Oficialii locali atrag atenția că fără aceste fonduri, elevii ar rămâne adesea singuri acasă, iar pentru mulți părinți „after-school-ul este o linie de salvare” pentru siguranța și educația copiilor lor, mai scrie sursa citată.

DOCUMENT Propunerea de buget pentru Educație a Casei Albe pentru anul fiscal (FY) 2026 (paginile 6-11 ale documentului):

Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. bolojan e un fel de trump…la modul cum gestioneaza economia. sau …invers🤪🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Marcel Ciolacu, după rezultatele la PISA 2022: Îi cer ministrei Deca să vină cu soluții privind criteriile de performanță în Învățământ. Nu ne putem aștepta ca doar mărind salariile să se întâmple o minune. Trebuie introduse criterii de performanță în funcție de care salariile vor crește

Premierul României, Marcel Ciolacu, a făcut referire la rezultatele PISA 2022 și a cerut public ministrei Educației, Ligia Deca, să vină cu soluții pentru criterii de performanță în Învățământ. Declarațiile…
Vezi articolul

Op Ed / Profesoara Iuliana Șerban: Această mărire a normei didactice îi afectează fix pe profesorii buni. Creșterea normei înseamnă oboseală, pentru că nu e o ecuație matematică, cresc orele la clasă și scad din celelalte până la 40 / Creșterea numărului de copii din clase este catastrofală

De curând, ministrul educației a glăsuit poate singura afirmație corectă din ultimele câteva luni: “…cel mai important minister într-o societate democratică este Ministerul Educației și Cercetării. Vrei să dezvolți societatea,…
Vezi articolul

Sesiunea specială de Rezidențiat. Înscrierile pentru examenul din luna mai încep miercuri, 29 martie / Peste 600 de locuri și posturi au rămas neocupate în noiembrie anul trecut

Înscrierile pentru sesiunea extraordinară a examenului de rezidențiat promisă de autoritățile din Sănătate încă din noiembrie 2022 încep miercuri, 29 martie, după cum anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.…
Vezi articolul