Admitere diferită în 2024 la două facultăți din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Intrarea la Cibernetică-Statistică și la Drept se va face și prin examen scris, anunță instituția

4.457 de vizualizări
Foto: ICHO 2023 via Flickr Album
Două facultăți din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti vor organiza o admitere prin examen în vara anului viitor, după cum se arară în regulamentul de admitere 2024 la programele de licenţă publicat de instituția de învățământ superior. Elementul de noutate vizează Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică (CSIE) şi Facultatea de Drept, potrivit Agerpres.

Mai exact, la Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică (CSIE) admiterea se va face pe baza unui examen scris ce constă într-un test grilă la disciplina Matematică. Media de admitere va conta în 0,6 x media generală de admitere – MGA (compusă din 30% media generală din liceu și 70% media notelor de la Bacalaureat) și 0,4 x nota de la examenul test grilă la matematică, conform documentului de prezentare.

La Facultatea de Drept admiterea se va face pe baza unui examen scris ce constă într-un test grilă la disciplinele Limba română şi Economie. Tematica și bibliografia pentru examene sunt disponibile pe site-ul universității.

Studenții ar trebui să ia în considerare că dacă optează și pentru alte facultăți din cadrul ASE au de pregătit un eseu motivațional (evaluat cu calificativul admis/respins) și un test de competență lingvistică (pentru programele în limbi străine) și că intră în calcul și media generală de admitere, mai scrie în broșura citată.

Înscrierile la concursul de admitere la programele universitare de licenţă vor avea loc în iulie 2024, candidaţii putând opta pentru unul sau mai multe dintre cele 35 de programe universitare de licenţă, cu predare în limbile română, engleză, franceză sau germană, conform Agerpres.


2 comments
  1. Nu va suparati,dar cine a conceput aceste subiecte din model nu are legatura cu ceea ce se preda la liceu. Eu sunt la mate-info si nu am vazut asa ceva in 4 ani , nici nu stiu de unde sa incep. Admiterea n-ar trebui sa fie cu mult mai grea decat bacul la profilul la care sunt eu.Ne cam descurajati in acest fel! Am vazut subiectele si deja mi-a cam scazut entuziasmul! Cred ca ma voi orienta spre altceva sau spre alta tara Pacat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii de clasa a VIII-a din București țin cont mai degrabă de influenceri și rețele sociale decât de consilierul școlar sau de diriginte atunci când își aleg liceul – studiu CMBRAE 2024 / Din acest an, elevii pot primi de la diriginte sau consilier o recomandare de orientare în carieră

Elevii de clasa a VIII-a din București țin cont mai mult de opinia influencerilor și a rețelelor sociale când aleg liceul pe care vor să îl urmeze, decât de opinia…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor critică autoritățile pentru investițiile în infrastructura școlară, după ce o bucată de tavan a căzut la căminul Școlii de Poliție din Câmpina / Fără reacție la planurile-cadru în ziua 5 de dezbatere

Consiliul Național al Elevilor (CNE) critică autoritățile și politicienii pentru investițiile precare în infrastructura școlară, după ce un tavan a căzut într-o cameră de cămin a Școlii de Agenți de…
Vezi articolul

Admitere liceu 2025. Vineri, 16 mai, este ultima zi în care elevii de clasa a VIII-a se mai pot înscrie pentru testările de limbă străină și pentru susținerea probelor de aptitudini / La testările de limbă străină sunt considerați admiși elevii care obțin minimum nota 6, potrivit metodologiei

Vineri, 16 mai, se mai pot înscrie elevii de clasa a VIII-a pentru testările testările de limbă străină și pentru susținerea probelor de aptitudini (admitere liceu 2025). Perioada de înscriere…
Vezi articolul