Admitere facultate 2025: start înscrieri exclusiv on-line la UMFST – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș / Peste 3.200 de locuri la licență, 1.135 la master și 150 la doctorat (P)

12.599 de vizualizări
Foto: UMFST „G.E. Palade” Târgu Mureș
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș dă startul înscrierilor la programele de studii de licență începând cu data de 5 iulie 2025, ora 08:00. UMFST G.E. Palade Târgu Mureș vine în întâmpinarea candidaților cu o ofertă diversificată de programe de studii de licență, master și doctorat adaptate nevoilor de pe piața muncii, metode de predare interactive, burse de studiu, mobilități internaționale Erasmus și numeroase facilități sociale și sportive.

Înscrierea candidaților se face exclusiv on-line pe platforma dedicată concursului de admitere.

Cifra de școlarizare  pentru sesiunea de admitere 2025
  • studii de licență: 3.258 locuri, din care 1.100 locuri finanțate de la bugetul de stat;
  • studii de master: 1.135 locuri, din care 315 locuri finanțate de la bugetul de stat;
  • studii de doctorat: 150 locuri, din care 40 finanțate de la bugetul de stat.
Calendarul admiterii

Dacă dorești să devii studentul nostru, următoarele date îți vor fi de folos:

  • 5 iulie – 10 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților non-stop (24/24h) la programele de studii de licență din domeniul Sănătate;
  • 16 iulie – 22 iulie 2025 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților non-stop (24/24h) la programele de studii de licență: Chimie medicală, Chimie tehnologică și programele de studii de licență din cadrul Facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” și Economie și Drept;
  • 13 iulie – examen de admitere la programele de studii de licență de 6 și 5 ani din domeniul Sănătate;
  • 23 iulie – proba practică la programul Educație fizică și sportivă și proba eliminatorie la programul Pedagogia învățământului primar și preșcolar;
  • 25  iulie – proba de competență lingvistică la programul Arhitectură în limba engleză;
  • 28 iulie  – examen de admitere la programul Arhitectură în limba engleză.

Calendarul detaliat al examenelor de admitere poate fi consultat pe platforma dedicată concursului de admitere.

UMFST G.E. Palade Târgu Mureș are o ofertă educatională bogată.

Admiterea la programele de studii de licență de 6 sau 5 ani din domeniul Sănătate se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la examenul de admitere.

Nota finală de admitere se calculează ca medie ponderată din nota obținută la proba scrisă (90%) și media generală de la examenul de bacalaureat (10%). Concursul de admitere se va desfășura pe baza unor teste grilă care conțin 100 de întrebări.

Studenții străini și români au posibilitatea de a alege să învețe Medicina în Limba Engleză în cadrul campusului din Târgu Mureș sau în cadrul campusului UMFST-UMCH din Hamburg, Germania.

Informații privind admiterea la Medicină în Limba Engleză sunt postate aici.   

Extensia Bistrița a UMFST G.E. Palade Târgu Mureș oferă trei programe de studii de licență: Asistență medicală generală (4 ani), Tehnică dentară (3 ani), Asistență de farmacie (3 ani).

De asemenea, Universitatea organizează admiterea în învățământul postliceal la Colegiul din Târnăveni, unde sunt scoase la concurs 56 de locuri bugetate de asistenți medicali generaliști pentru un program de studii de 3 ani.  

Admiterea la programele de studii de licență de 4 și 3 ani (excepție programul Educație fizică și sportivă) se realizează pe baza concursului de dosare (fără probă scrisă).

Ca noutate pentru Admiterea 2025, UMFST anunță înfințarea a șapte programe universitare de studii de licență în învățământ dual în cadrul Facultății de Inginerie și Tehnologia informației: Inginerie medicală, Informatică, Automatică și informatică aplicată, Energetică și tehnologii informatice, Inginerie și management în construcții, Inginerie economică industrială și Tehnologia construcțiilor de mașini.

Admiterea la programul Arhitectură în limba engleză se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la examenul de admitere.

Nota finală de admitere se calculează ca medie ponderată din nota obținută la proba practică de reprezentare grafică + evaluarea portofoliului de lucrări personale (70%) și media generală de la examenul de bacalaureat (30%).

Candidații de la programul Educație fizică și sportivă sunt admiși în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la examenul de admitere.

Nota finală de admitere se calculează ca medie ponderată din media probelor practice specifice de concurs (90%) și media generală de la examenul de bacalaureat (10%).

Proba de competențe psihopedagogice este eliminatorie pentru admiterea la programul Pedagogia învățământului primar și preșcolar și se desfășoară pe baza unei discuții și pe baza citirii unui text în limba română. Se urmăresc în principal capacitățile cognitive și vocaționale ale candidaților. Pentru aceasta probă nu se impune tematică, respectiv bibliografie.

Universitatea oferă oportunități speciale de înscriere și admitere la studii de licență pentru românii de pretutindeni, candidații aparținând etniei romă și pentru cei proveniți din licee situate în mediul rural: 10 locuri pentru candidații romi, 30 de locuri pentru românii de pretutindeni, 51 de locuri pentru candidații proveniți din licee situate în mediul rural și 25 de locuri pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială sau cu dizabilități.

Pentru informații suplimentare privind Admiterea 2025 la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș consultați platforma dedicată admiterii, iar pentru înscriere online accesați platforma de înscriere.

Vă așteptăm să faceți parte din comunitatea noastră academică!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Universitățile trebuie să publice pe site metodologia de evaluare a studenților, cu definirea procesului, a instrumentelor utilizate și a criteriilor de notare

Ordinul 7.479 din 2024, care aprobă standardele minime privind organizarea activităților de evaluare continuă și evaluare sumativă a studenților, a fost publicat în Monitorul Oficial. Fiecare instituție de învățământ superior…
Vezi articolul

INTERVIU Patricia Benea, proaspăt absolvent de master în psihologie, nota 10 la Titularizare 2021, viitor consilier școlar suplinitor pentru că nu există posturi: În facultate nu am interacționat cu profesori care să vorbească despre acest examen, nu cred că e în zona lor de interes

La 23 de ani, Patricia Benea a absolvit Facultatea de Psihologie și un master în consiliere și dezvoltare la Cluj, iar anul acesta a susținut pentru prima dată examenul de…
Vezi articolul

Profesorii câștigă mult timp când folosesc la clasă teste de evaluare create de ei pe platforma „Școala din Valiză” / Evaluarea se face imediat și arată unde are lacune elevul, iar acesta nu mai așteaptă cu emoții 2-3 săptămâni până la corectare – profesorul de istorie și geografie Ionuț Cristian Burhan

Programul „Școala din valiză” are ca scop dezvoltarea competențelor de utilizare a tehnologiei de către elevii și profesorii din mediul rural. Trei profesori care predau discipline diferite și care folosesc…
Vezi articolul

Doctoranzii Universității din București deja au fost puși să semneze contracte cu tăierea plății pe oră de la 1 octombrie, deși rectorul susținea că nu a fost luată o decizie și că există doar o „discuție”

Doctoranzii Universității din București au fost puși deja de instituție să semneze un act adițional la contractul pentru plata cu ora, care prevede reducerea plății pe oră la aproape jumătate…
Vezi articolul
începerea școlii, predare bilingvă

DOCUMENT Lista tuturor facultăților și programelor masterat acreditate legal în România a fost aprobată de Guvern. Apel al ministrului Educației către liceeni și viitori studenți: Nu urmați alte programe, dacă doriți să parcurgeți studii superioare de licență sau masterat / Ce nu se află în aceste Hotărâri de Guvern nu există din punct de vedere legal

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi lista programelor de licență și de masterat acreditate în România, adică facultățile care funcționează legal în țară. Ministrul Educației, Daniel David, a făcut…
Vezi articolul

Doar Parlamentul poate să creeze legislația primară pentru introducerea certificatului verde în Universități, cerută de rectori – ministrul Cîmpeanu / Rata vaccinării este și în rândul studenților sub media europeană

Doar Parlamentul poate să stabilească legislația primară necesară pentru ca certificatul verde digital să fie folosit pentru accesul în spațiile universitare, așa cum cere Consiliul Național al Rectorilor (CNR), a…
Vezi articolul