Ajutor la învățat și la teme: soluția simplă prin care orice elev poate avea rezultate școlare foarte bune în acest an, indiferent de școală sau clasă, chiar și fără meditații (P)

10.681 de vizualizări
Soluția completă de învățare SuperȘcoala.ro vine atât în ajutorul elevilor, cât și al părinților, care reușesc să mai amâne astfel intrarea în iureșul costisitor al meditațiilor, sau să pornească lecțiile individuale de la un nivel mult mai ridicat al cunoștințelor. A fost lansată în urmă cu un an și este disponibilă atât ca platforma web, cât și ca aplicație de mobil. Platforma conține în prezent lecții video de matematică, limba română, limba engleză și cursuri de dezvoltare personală pentru părinți și copii, dar și de nutriție.

La fel cum pe alte bine-cunoscute platforme de streaming se pot viziona filme, există o platformă pe care copiii pot urmări lecții de matematică, limba română și limba engleză, toate în format video și în conformitate cu programa școlară în vigoare.

Este vorba despre SuperȘcoala, soluția completă de învățare care vine atât în ajutorul elevilor, cât și al părinților, care reușesc să mai amâne astfel intrarea în iureșul costisitor al meditațiilor, sau să pornească lecțiile individuale de la un nivel mult mai ridicat al cunoștințelor.

Proiectul participă în prezent la programul de accelerare Innovators for Children, dedicat soluțiilor tehnologice care aduc un impact pozitiv pentru bunăstarea copiilor și a adolescenților, prin inovare scalabilă.

Superscoala.ro a fost lansată în urmă cu un an și este disponibilă atât ca platforma web, cât și ca aplicație de mobil.

Ce conține platforma în acest moment:
  • Matematică (clasele III-XII)
  • Limba română (clasele III-VIII)
  • Limba engleză (clasele III-VIII)
  • Dezvoltare personală pentru părinți și copii
  • Curs de nutriție pentru copii, oferit de către Wello

Pe lângă lecțiile video, sunt puse la dispoziție fișe de lucru cu rezolvări pentru consolidare și verificare, jocuri interactive pentru amuzament și exersare, precum și o secțiune de întrebări și răspunsuri după fiecare lecție, pentru a putea cere sau oferi ajutorul la anumite exerciții.

Modul de funcționare este descris în acest tutorial video:

Platforma SuperȘcoala conține și teste grilă, prin care copilul își identifică lacunele și află ce trebuie să învețe sau să își reamintească. În raportul personalizat, la fiecare răspuns incorect sau incomplet sunt sugerate videouri relevante, astfel încât să îi fie cât mai ușor să învețe.

Având în spate o echipă de profesori excepționali, SuperȘcoala este platforma care oferă explicațiile clare și complete de care copilul are nevoie pentru a învăța mai ușor, pentru a îndrăgi materia și a deveni mai încrezător în forțele proprii.

În platformă, copilul nu va găsi doar ce trebuie să învețe, ci și un curs complet despre cum trebuie să învețe eficient și cum își poate gestiona emoțiile la examene.

Accesul se face pe baza unui abonament la un cost modic (29 de lei / luna / materie).

În acest moment, tot programul beneficiază de testare gratuită timp de 7 zile.

Înscrierile se pot face aici: https://superscoala.ro


1 comment
  1. Da; practic doar pentru gimnaziu (cu exceptia matematicii). Deci liceenii, pe care ii intereseaza si alte materii, tot de meditatii depind, la o adica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cutia-resursă pentru profesori și elevi, ghiduri de activități și o “hartă” de ajutor pentru cadrele didactice ca să creeze competențele specifice prin educația de mediu, elemente-cheie în proiectul „Verde pentru Generația Alpha” (P)

Schimbările climatice sunt deja vizibile în viața de zi cu zi și contracararea efectelor acestora nu mai poate fi o discuție despre viitor. Pentru că este impetuos necesar să se…
Vezi articolul

Cursurile pentru profesori – componentă importantă în procesul de transformare digitală a școlilor / Profesorii pot deveni creatori autentici de conținut educațional prin formările EDUS, susținute de formatori cadre didactice (P)

Transformarea digitală a școlilor nu se poate face doar prin platforme și echipamente, ci mai ales prin oameni. De aceea, pilonul 3 al noii viziuni EDUS a devenit firesc una…
Vezi articolul

Mai mult de jumătate din copiii de 10 ani din lume nu pot citi un text simplu – Raport UNICEF / Aproape jumătate din tinerii români nu dețin competențele de învățământ secundar, în materie de alfabetizare și calcul

Discrepanța calității de viață dintre țările înstărite și cele cu dezvoltare precară accentuează pierderile de învățare produse de criza pandemică, la nivel mondial, ceea ce oferă șanse inegale copiilor de…
Vezi articolul