Alexandru Rafila, despre testele de salivă: Pentru mine e surprinzător de mare rata de teste fals pozitive / Cred că mai sunt încă probleme în obișnuința de a lucra cu aceste teste și chiar de a le interpreta

3.850 de vizualizări
Alexandru Rafila / Foto: Facebook.com
„Sincer să fiu, într-adevăr, pentru mine e surprinzător de mare rata de teste fals pozitive. Testele fals negative, acolo înțeleg, dar pentru testele fals pozitive nu prea înțeleg. Cred că mai sunt încă probleme în obișnuința de a lucra cu aceste teste și chiar de a le interpreta”, a declarat ministrul Sănătății, la briefingul de presă de la finalul ședinței de Guvern, când a fost întrebat de rezultatele testelor de salivă.

Alexandru Rafila a oferit următorul exemplu și a precizat că sunt lucruri care mai trebuie studiate: „Ele au un interval, de exemplu, de citire a rezultatului între 15 și 30, vă dau un exemplu concret. Dacă depășești intervalul de 30 de minute și apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv. Dar poate că părinții încă nu știu. Sunt lucruri care mai trebuie studiate”.

Reporter: Domnule ministru, aș vrea să vă întreb dacă ați văzut rezultatul testelor de salivă: din 38 de teste PCR, doar 16 au fost confirmate. Vă întreb dacă mai merită să mai facă copiii aceste teste de salivă în condițiile în care foarte puține sunt confirmate cu PCR-ul?

Alexandru Rafila: Sincer să fiu, într-adevăr, pentru mine e surprinzător de mare rata de teste fals pozitive. Testele fals negative, acolo înțeleg, dar pentru testele fals pozitive nu prea înțeleg. Cred că mai sunt încă probleme în obișnuința de a lucra cu aceste teste și chiar de a le interpreta. Ele au un interval, de exemplu, de citire a rezultatului între 15 și 30, vă dau un exemplu concret. Dacă depășești intervalul de 30 de minute și apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv. Dar poate că părinții încă nu știu. Sunt lucruri care mai trebuie studiate. Oricum, faptul că totuși am găsit niște persoane pozitive, copii pozitivi, au fost, înseamnă 16 copii care nu au mai transmis boala colegilor lor. Și lucrul acesta este foarte important.

Reporter: Mâine continuă testarea pe bază de salivă, adică vine un nou lot? Vom avea această veste?

Alexandru Rafila: Nu știu, nu mă întrebați vă rog. N-am niciun fel de informație referitoare la timing-ul și modul de organizare intrinsecă la nivelul Ministerului Educației. Nu știu dacă domnul secretar de stat știe mai mult.

Raed Arafat: Loturile sunt contractate și se așteaptă livrări. În secunda în care se livrează, noi le distribuim exact după metodologia dată de Ministerul Educației.

Reporter: În acest moment le avem fizic?

Raed Arafat: Nu pot să spun în ce zi se livrează, dacă s-au livrat, poate s-au livrat ieri. (…) Aceste teste sunt făcute ca achiziție de ONAC, iar ca implementare sunt făcute de IGSU prin mecanismul logistic pe care îl avem. Distribuirea lor se face în baza metodologiei de la Ministerul Educației. Dacă doriți, ne interesăm la nivelul IGSU-ului să vedem care este etapa în acest moment, câte s-au livrat, câte se distribuie. (…) Eu v-am mai zis că există, din păcate, situații de întârziere de livrare din partea unor firme. Unele firme nu pot livra, nu mai pot să continue contractul, acestea sunt aspecte comerciale și nu am intrat în ele. Din păcate, cu astfel de situații s-a confruntat IGSU-ul. Nu e vina IGSU-ului în acest context, dar încercăm cat mai repede să aducem în continuare și să continuăm livrările către școli, către inspectoratele școlare.

Informații de context

Amintim că Ministerul Educației avertizează într-o adresă trimisă Departamentului pentru Situații de Urgență că unitățile de învățământ au rămas fără teste pentru săptămâna viitoare.

Luni, Ministerul Educației a anunțat că au fost depistate 86 de cazuri detectate pozitiv în școli, după prima zi de testare pe bază de salivă.

Majoritatea școlilor au decis ca testele primite de la IGSU să fie predate elevilor. Cele 6,5 milioane de teste antigen rapide pe bază de salivă au ajuns săptămâna trecută în școli și au fost date elevilor, iar o parte din ele sunt destinate angajaților din unitățile de învățământ. Aceste teste sunt suficiente pentru testarea din această săptămână.

  • La Lotul 1 au câștigat 3 firme care împart între ele 9 milioane de teste în valoare totală de 80.450.000 lei, la Lotul 2 au câștigat 4 firme care vor distribui 11,1 milioane de teste de salivă în valoare totală de 113 milioane de lei și trei firme au câștigat Lotul 3, care numără în total 9,5 milioane de teste în valoare totală de 75 de milioane de lei.

Astfel, totalul numărului de teste care a fost adjudecat în achiziția ONAC, simplificată, și care ar putea ajunge în școli este de 29,6 milioane din cele 70 de milioane de teste despre care autoritățile au spus inițial că este nevoie ca elevii și personalul din școli să poată fi testat de două ori pe săptămână până la finalul semestrului I. Calculul era făcut chiar de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pe 4 octombrie: „Avem 3,2 milioane de beneficiari, având în vedere că procesul de screening necesită posibilitatea de testare a tuturor, înseamnă circa 3,2 milioane de beneficiari în sistemul de Educație, asta înseamnă 6,4 milioane de teste non-invazive necesare săptămânal și dacă vorbim de 11 săptămâni, rezultă 70 de milioane de teste non-invazive pe bază de salivă”.

Cele 29,6 milioane de teste ajung pentru cei 2,91 milioane de elevi pentru circa 10 testări, adică maximum 5 săptămâni. Până la finalul acestui semestru au mai rămas fix 5 săptămâni, respectiv 4 pentru ciclul primar și pentru copiii de grădinițe. Calendarul nou al anului școlar poate fi consultat aici.

  • Testele sunt cumpărate și livrate inspectoratelor școlare județene prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar apoi acestea ajung în școli prin inspectorate.

Amintim că Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a lansat pe 14 octombrie licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă destinate școlilor. În total, achiziția era estimată la 1.050.000.000 lei fără TVA, potrivit documentației oficiale publicate pe SEAP și pe site-ul ONAC. Licitația s-a făcut în procedură de urgență și a durat 15 zile, fiind o „Negociere Fără Publicare Prealabilă”. 

Video – la minutul 36:58:
Citește și:
BREAKING Testele de salivă livrate în școli au fost epuizate. Ministerul Educației îi cere urgent lui Raed Arafat să prezinte graficul de livrare pentru testele pe care elevii trebuie să le facă de săptămâna viitoare: Testele rămase acum în școli sunt insuficiente chiar și pentru administrare luni, 13 decembrie
86 de cazuri pozitive în școli, după prima zi de testare pe bază de salivă, anunță ministrul Educației: Peste 16.900 de școli și grădinițe au decis ca testele să nu fie făcute de profesori, ci la domiciliu
Testele trimise în școli până acum ajung doar pentru săptămâna aceasta

2 comments
  1. Pentru mine e surprinzatoare nerusinarea voastra! Ati auncat o gramada de bani de la buget pe testele de saliva, incarcati profesorii cu facut de pachetele din testele astea care… sa fim seriosi, majoritatea is contaminate dupa ce trec prin atatea maini mai mult sau mai putin pricepute si constiente de ce fac… dati acum vina pe parinti ca nu stiu folosi testele, iar voi va apucati sa relaxati masurile, sa dati drumu’ la petreceri si la chefuri vreme de 2 sapatamani… serios??? asta e un scuipat pe fata romanului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani

Banii pentru Educație, în „România Educată”: Creșterea finanțării școlilor care au elevi din medii defavorizate / Facilități pentru ca firmele să-și dezvolte creșe pentru angajați / Burse mai mari pentru elevii din rural

Raportul România Educată propune adăugarea unui coeficient la costul standard per elev pentru finanțarea școlilor defavorizate și posibilitatea actualizării pe parcursul anului, în situațiile în care apar creșteri salariale. Coeficientul…
Vezi articolul

Elevii din clasele primare cu performanțe în concursurile școlare, sportive și artistice să poată primi bursele de excelență olimpică și bursele de merit – solicită oficial Avocatul Poporului / Legea învățământului Deca-Iohannis și metodologia pentru noile burse i-au eliminat din calcul în acest an școlar

Elevii din învățământul primar cu rezultate deosebite trebuie să poată primi din nou burse de excelență olimpică și burse de merit, atâta vreme cât la competițiile Ministerului sunt admiși să…
Vezi articolul

Ludovic Orban, bâlbâieli cu privire la noul ministru propus al Educației: Domnul Cîmpeanu este rectorul Universității de… Facultății veterinare, este președintele asociației rectorilor, noi îi spunem rectorul rectorilor / E garanția implementării ‘România educată’

Președintele PNL, fostul premier Ludovic Orban nu a știut numele universității pe care o conduce noul ministru propus de partidul său și susținut puternic chiar de el în poziția de…
Vezi articolul