DOCUMENT Licitația pentru testele de salivă dedicate școlilor a fost lansată. Valoarea estimată pentru 70 de milioane de teste este de peste 1 miliard de lei, fără TVA

1.701 de vizualizări
Foto: © Ellinnur Bakarudin | Dreamstime.com
Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a lansat joi după-amiază licitația pentru cele 70 de milioane de teste de salivă destinate școlilor. În total, achiziția este estimată la 1.050.000.000 lei fără TVA, potrivit documentației oficiale publicate pe SEAP și pe site-ul ONAC. Licitația se face în procedură de urgență și va dura 15 zile, fiind o „Negociere Fără Publicare Prealabilă”. Pentru fiecare lot în parte se vor încheia acorduri-cadru cu maximum 10 operatori economici.

În invitația la participare scrie că data limită de depunere a ofertelor este marți, 19 octombrie, ora 14:00. De asemenea, data limită până la care ofertanții pot solicita clarificări este vineri, 15 octombrie.

În urma derulării procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, va fi stabilită oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic pe baza criteriului de atribuire “cel mai bun raport calitate-preț” în conformitate cu prevederile art. 187 alin. (3^1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare: “autoritatea contractantă poate utiliza criteriul preţul cel mai scăzut numai în situaţia în care achiziţionează produse servicii sau lucrări a căror valoare estimată a contractului nu depăşeşte pragurile prevăzute la art. 7 alin. (1)”.

Având în vedere urgența achiziției și faptul că produsele au specificații ce definesc clar caracteristicile tehnice, alături de preț a fost ales ca și criteriu de departajare poziția Operatorului Economic în cadrul lanțului de aprovizionare.

Amintim că Sorin Cîmpeanu a spus, pe 3 octombrie, că testele non invazive vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate (ONAC).

Cîmpeanu a mai declarat ulterior, pe 4 octombrie, că elevii ar urma să fie testați de două ori pe săptămână și că pentru asta este nevoie de 70 de milioane de teste până la finalul semestrului. 

Miercuri, 13 octombrie, ministrul a spus la Digi24, despre calendarul licitației, că „ar trebui până la final de octombrie să fie în școli, este târziu din punctul meu de vedere dar asta este”.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat pe 9 octombrie achiziția de teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, potrivit hotărârii 83. Este vorba de cele 70 de milioane de teste care urmează să fie achiziționate prin Inspectoratul general pentru Situații de Urgență. Decizia este una procedurală, la o săptămână după ce a fost anunțată public introducerea de teste pe bază de salivă în școli, ca măsură complementară de monitorizare după eliminarea pragului de infectare de 6 la mie din procedura de decizie pentru închiderea unei unități de învățământ.

„Se aprobă stabilirea unei noi categorii de produse, stocuri de urgență medicală de strictă necesitate, constând în teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ, cantitatea necesară fiind stabilită în anexă”, potrivit CNSU.

Propunerea CNSU prevede ca banii să vină de la Guvern, din fondul de rezervă bugetară: „pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului”.

Totodată, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ trebuie să sprijine testarea rapidă antigen non-invazivă efectuată din probă de salivă a elevilor şi preşcolarilor, personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic.

Foto: © Ellinnur Bakarudin | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
EXCLUSIV Testele de salivă pentru elevii din școli nu trebuie să fie omologate de Agenția Națională a Medicamentului din România, spune șeful instituției, Robert Ancuceanu: Sunt 160 de teste autorizate deja de Comisia Europeană / Premierul și ministrul Educației susțineau că procedura e blocată la ANM
Cîmpeanu neagă că ar fi cerut Agenției Medicamentului să omologheze testele de salivă pentru elevi: Nici nu le-a cerut cineva să le omologheze

4 comments
  1. 200 milioane de euro????
    Incredibil.
    Si vor veni in vacanța de iarnă când nu le folosește nimeni?

    Sa sperăm că vom prinde vremea când instanța penală îi va invita pe acești oameni in fața legii. Si vor da sentințe cu executare.

  2. Asta e guvernarea . De ca..t. După o luna după începerea scolii se începe licitația… Toată vara ce au făcut??? Au săpat gropi pentru ăștia 300 care pleacă pe zi ?! Rușine tuturor partidelor din politica în frunte cu președintele.

  3. Nu vi se pare pretul mai mare decat cele din comert daca mai adaugi si tva-ul?
    La acest numar urias de teste comandate ar trebui sa fie sub pretul din comert. Ce face Campeanu primeste si procente la contract acum?

  4. Hmmm, banii acestia ar fi utili sa avem caldura in scoala, nu cred ca aceste teste vor rezolva ceva, cine stie ce instructiuni neclare si idioate apar pentru acest tip de testare, colectare/ raportare date etc. Pana atunci, facem frig in scoli, nu aerisim ca intra frig si mai tare, ne plimbam online si “pe langa line” de ametim, ne imbolnavim de nervi, stres, depresii de tot felul, afectiuni ale pielii etc. Multumesc pentru costul standard din cauza caruia imi ingheata oasele in scoala, nu am creta, hartie, xerox etc, totul e pe banii mei, multumesc PNL, ME si ISJ pentru dioptriile marite, noptile nedormite, infectiile repetate pe care le fac saptamanal pe baza de stres si suprasolicitare, pentru toate spaimele ce le simt la scoala, pentru concediul medical in care am ajuns din cauza deciziilor voastre, cu mentiunea ca lucrez pentru scoala chiar daca abia ma tin pe picioare. Sunt intoxicata si la propriu si la figurat. Imi doresc sa rezist sa apuc sa va vad cum platiti pentru toate deciziile luate in necunostinta de cauza, din ambitie, aroganta, nepasare, ca de empatie nici nu pot sa vorbesc in ceea ce va priveste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programele școlare trebuie să țină cont de particularitățile de vârstă ale elevilor și de principiul corelației interdisciplinare, consideră Federația Națională a Părinților

Cu referire la programele școlare, Federația Națională a Părinților este de părere că „trebuie abordate conținuturile din perspectiva competențelor specifice, ținându-se cont de particularitățile de vârstă ale elevilor și de…
Vezi articolul