Alianța Colegiilor Centenare susține greva profesorilor: Alocarea a 6% din PIB pentru Educație și creșterea autonomiei școlilor ar fi evitat declanșarea conflictului de muncă

2.448 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Greva generală din educație ar fi putut fi evitată dacă se aloca 6% din PIB pentru acest domeniu, așa cum este prevăzut în lege, dar amânat succesiv de guverne, și dacă autonomia școlilor fi crescut, atrage atenția Alianța Colegiilor Centenare într-un comunicat în care susține protestul profesorilor, primit la redacție.

„Un sistem de educație puternic în mod cert generează o societate puternică. Amplitudinea actualei greve este alimentată și de problemele grave cu care se confruntă societatea românească: promovarea falselor ierarhii; îndepărtarea de valorile perene – însușite în mod tradițional de școala românească – și înlocuirea lor cu repere conjuncturale etc., toate acestea afectând esența identitară a națiunii”, scrie organizația în comunicat.

„Refacerea învățământului nu se poate face decât prin atragerea tinerilor valoroși în sistem, iar o condiție necesară, dar nu și suficientă, ar fi retribuirea substanțială a profesorilor debutanți”, se arată în continuare în comunicat, redat mai jos.

Amintim că profesorii și angajații din Educație au respins oferta făcută vineri de Guvern, potrivit informațiilor Edupedu.ro, confirmate de reprezentanții sindicatelor sâmbătă seară. Pe baza unui referendum făcut cu membrii de sindicat aflați în grevă, cele două federații au decis să respingă ultima propunere a Executivului, cea prin care angajații ar fi urmat să primească câte 1.500 lei net în luna octombrie și o creștere salarială cu 45% din diferența dintre salariul actual și cel din viitoarea grilă inclusă în viitoarea legea a salarizării. Greva generală din școli continuă.

Comunicatul integral, redat mai jos:

Alianța Colegiilor Centenare din România are ca scop principal, conform statutului, „promovarea calității (…) prin creșterea autorității școlii, ca instituție menită să consacre primatul valorilor intelectuale și morale, necesare bunului cetățean”, iar obiectivele sale se încadrează în politica de descentralizare a învățământului preuniversitar.

Chiar dacă nu are atribuții sindicale, ACC susține revendicările colegilor care participă la grevă și consideră că alocarea a minim 6% din PIB pentru educație și creșterea autonomiei școlilor, așa cum prevede legea, ar fi evitat declanșarea acestui conflict de muncă.

Un sistem de educație puternic, în mod cert generează o societate puternică. Amplitudinea actualei greve este alimentată și de problemele grave cu care se confruntă societatea românească: promovarea falselor ierarhii; îndepărtarea de valorile perene – însușite în mod tradițional de școala românească – și înlocuirea lor cu repere conjuncturale etc., toate acestea afectând esența identitară a națiunii.

Refacerea învățământului nu se poate face decât prin atragerea tinerilor valoroși în sistem, iar o condiție necesară, dar nu și suficientă, ar fi retribuirea substanțială a profesorilor debutanți.

„Formularea și aplicarea unor criterii flexibile de salarizare a personalului din învățământ” (obiectiv al ACC) ar fi un element motivant pentru calitatea actului educativ.

Greva aceasta are ca scop nedeclarat reașezarea poziției sociale a dascălului, care se impune ca expresie a importanței sociale a educației.

Ne exprimăm speranța că deciziile se vor lua în interesul viitorului țării”.

Foto: © Elena Koleva | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Face parte din aceasta “ clasa selecta” și “ Colegiul Național” Onisifor Ghibu din Oradea cu o istorie de mai puțin de 25 de ani, devenit colegiu național, peste noapte, din pixul unui “ om de treaba”! Din câte știu eu acolo nu face nimeni greva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Câte o notă la purtare în fiecare modul, pentru fiecare elev – modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli, în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024 – proiect

La finalul fiecărui interval de cursuri din structura anului școlar, se acordă câte o notă/un calificativ la purtare, scrie în propunerea de ROFUIP 2024 pusă în consultare de Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Cum s-au format galaxiile? Și cum observă oamenii de știință spațiul? Cercetătorul Mark McCaughrean vine la Bucharest Science Festival pe 27 septembrie – programul evenimentului cu experimente și vizite în laboratoare

Experimente științifice, vizite în laboratoare și răspunsuri la întrebări despre de la cercetătorul Mark McCaughrean sunt câteva activități din programul Bucharest Science Festival, care începe pe 25 septembrie în Capitală,…
Vezi articolul

Dreptatea nu trebuie cerșită de mame – scrisoare deschisă pentru Președintele Nicușor Dan, ministrul Educației Daniel David, șefii inspectoratelor școlare și directorii școlilor înaintea probelor scrise ale Bacalaureatului 2025

Mii de elevi din școlile cu predare în limbile minorităților sunt obligați să susțină proba de Limba Maternă la Bacalaureat, deși nu au beneficiat de predare integrală în această limbă,…
Vezi articolul