Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR cere din nou parlamentarilor să intervină în problema reducerilor de care beneficiază studenții la transport feroviar, reduceri limitate prin ordonanță de urgență. ANOSR cere, mai precis, Comisiei pentru buget-finanțe din Senat să amendeze OUG 156 prin intermediul proiectului de lege necesar pentru aprobarea ordonanței, astfel încât să fie abrogat articolul ce limitează aplicarea reducerii de 90% pentru transportul intern feroviar și auto, în cazul studenților.
Alianța prezintă, în sprijinul său, un istoric al reducerilor pentru transportul feroviar pentru studenți în ultimii 8 ani, arătând că aceste reduceri au avut cel mai mic impact, ca valoare din PIB, în 2023 și 2024.
În mesajul transmis Comisiei parlamentare, ANOSR arată că:
- „Efectul negativ al măsurii asupra studenților” este ”legitimat de cele peste 53.000 de semnături înregistrate în petiția ‘Scoateți trenulețul din ordonanță’, lansată de ANOSR la finalul anului 2024”
- „Bugetul prevăzut pentru această categorie de cheltuieli în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2025” prevede o creștere a fondurilor pentru decontarea titlurilor de călătorie
- Impactul bugetar al măsurii este „neglijabil”
- Studenții întâmpină probleme și se lovesc de incertitudini „legate de interpretarea prevederilor ordonanței pentru care încă nu s-au găsit răspunsuri clare”.
ANOSR apreciază că „soluția rămâne în continuare abrogarea prevederilor O.U.G. nr. 156/2024 care limitează dreptul legitim al studenților de a beneficia de transport feroviar redus cu 90%”.
Comunicatul ANOSR, integral:
Istoricul reducerilor la transport feroviar pentru studenți, conform ANOSR:
Citește și:
Alianța organizațiilor studențești a solicitat membrilor guvernului să elimine limitările pentru reducerea de 90% pentru transportul feroviar și auto pentru studenți, introduse prin „ordonanța-trenuleț”
OFICIAL Studenții călătoresc cu reducere limitată în anul 2025, fondul de burse nu mai crește / Alianța Organizațiilor Studențești – ANOSR: Condamnăm decizia Guvernului de a ignora solicitările studenților
Foto: © Adrea | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.