Alianța națională a organizațiilor studențești cere din nou parlamentarilor să amendeze prevederile ce limitează reducerile la transportul feroviar pentru studenți

234 de vizualizări
Foto: © Adrea | Dreamstime.com
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR cere din nou parlamentarilor să intervină în problema reducerilor de care beneficiază studenții la transport feroviar, reduceri limitate prin ordonanță de urgență. ANOSR cere, mai precis, Comisiei pentru buget-finanțe din Senat să amendeze OUG 156 prin intermediul proiectului de lege necesar pentru aprobarea ordonanței, astfel încât să fie abrogat articolul ce limitează aplicarea reducerii de 90% pentru transportul intern feroviar și auto, în cazul studenților.

Alianța prezintă, în sprijinul său, un istoric al reducerilor pentru transportul feroviar pentru studenți în ultimii 8 ani, arătând că aceste reduceri au avut cel mai mic impact, ca valoare din PIB, în 2023 și 2024.

În mesajul transmis Comisiei parlamentare, ANOSR arată că:

  • „Efectul negativ al măsurii asupra studenților” este ”legitimat de cele peste 53.000 de semnături înregistrate în petiția ‘Scoateți trenulețul din ordonanță’, lansată de ANOSR la finalul anului 2024”
  • „Bugetul prevăzut pentru această categorie de cheltuieli în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2025” prevede o creștere a fondurilor pentru decontarea titlurilor de călătorie
  • Impactul bugetar al măsurii este „neglijabil”
  • Studenții întâmpină probleme și se lovesc de incertitudini „legate de interpretarea prevederilor ordonanței pentru care încă nu s-au găsit răspunsuri clare”.

ANOSR apreciază că „soluția rămâne în continuare abrogarea prevederilor O.U.G. nr. 156/2024 care limitează dreptul legitim al studenților de a beneficia de transport feroviar redus cu 90%”.

Comunicatul ANOSR, integral:

Istoricul reducerilor la transport feroviar pentru studenți, conform ANOSR:

Citește și:
Alianța organizațiilor studențești a solicitat membrilor guvernului să elimine limitările pentru reducerea de 90% pentru transportul feroviar și auto pentru studenți, introduse prin „ordonanța-trenuleț”
OFICIAL Studenții călătoresc cu reducere limitată în anul 2025, fondul de burse nu mai crește / Alianța Organizațiilor Studențești – ANOSR: Condamnăm decizia Guvernului de a ignora solicitările studenților

Foto: © Adrea | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De 4-5 ani, 12 ore de Fizică nu se iau la Colegiul Național I. L. Caragiale din București, spune directoarea Andreia Bodea: Apelăm la profesori pensionari, dar acesta este ultimul an în care cele două foste colege de-ale noastre, profesoare la pensie, și-au dat acceptul

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a vorbit despre cele 12 ore de fizică care „de 4-5 ani de zile, nu se iau”. „De 4-5 ani apelăm…
Vezi articolul

Studenții cer adoptarea urgență a unui proiect de lege care interzice majorarea taxelor universitare: Este inacceptabil ca universitățile să recurgă la majorarea oricăror tipuri de taxe în criza actuală

Alianța studenților susține un proiect de lege care prevede interzicerea majorării taxelor universitare pe perioada stării de urgență, în actualul și în viitorul an universitar și îndeamnă decidenții din educație…
Vezi articolul