Alianța organizațiilor studențești cere creșterea fondului de burse, bani pentru dotări în universități, subvenții mai mari pentru cămine și sprijin pentru centrele de orientare în carieră

1.110 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Creșterea fondului de burse și a subvenției pentru cămine, o subvenție pentru centrele de orientare în carieră și bani pentru îmbunătățirea dotărilor din Universități sunt printre principalele cereri ale Alianței organizațiilor studențești, în contextul pregătirilor pentru Legea bugetului de stat pe 2021, potrivit unui comunicat al organizației, preluat de Agerpres.

Principalele cerințe ale Alianței Naționale ale Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)):

  • Creşterea fondului de burse studenţeşti, garantând creşterea cuantumului burselor și păstrarea numărului actual de bursieri;
  • Creşterea subvenţiei pentru cămine şi cantine;
  • Stabilirea unei subvenţii distincte pentru finanţarea activităţilor Centrelor de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC);
  • Asigurarea gratuităţii la serviciile Bibliotecilor Centrale Universitare prin subvenţionarea abonamentului;
  • Creşterea substanţială a fondului de investiţii alocat Ministerului Educaţiei, pentru a permite îmbunătăţirea dotărilor universităţilor din România, departe de a fi comparabile cu cele europene.

ANOSR estimează că cererile sale implică o creștere a bugetului învățământului superior cu aproape 5,7 miliarde de lei, bugetul total vizat fiind de 1,0006% din PIB. 

Organizația scrie, în context, că reafirmă și “nevoia de finanțare corespunzătoare a cercetării cu 1% din PIB”.

ANOSR cere autorităților “să demonstreze faptul că educația reprezintă cu adevărat o prioritate” și țină cont că “învățământul superior suferă de o subfinanțare cronică”, dezinteresul de până acum al guvernanților față de acest domeniu reflectându-se în “performanță scăzută în comparație cu alte țări membre ale Uniunii Europene”. Anume:

  • “România se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte procentul din produsul intern brut alocat educaţiei, în timp ce doar 25.8% din tinerii cu vârsta de 30-34 de ani au studii superioare, faţă de media europeană de 40% (…).”
  • “România se află pe penultimul loc, în faţa Greciei, la cheltuielile pe student în standardul puterii de cumpărare, iar statisticile europene arată că 38% dintre studenţii români declară că au probleme financiare moderate (…).” 
  • “Vizavi de componenta de cercetare, România, alături de Bulgaria, este un inovator modest, cu o performanţă în inovare sub 50% din scorul mediu al UE, şi se află pe ultimul loc la nivelul ţărilor UE.”

Photo 51624298 © LightpoetDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Un guvern responsabil ar trebui sa micșoreze taxele și sa înceapă sa reducă banii dați „moca”.
    Şi nu sa deschidă robinetul pomenilor încă și mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Motivarea profesorilor este o soluție pentru a reduce analfabetismul funcțional, însă nu rezolvă problema, susține Sorin Ion: Dacă mâine dublăm salariile, nu înseamnă că de a doua zi se dublează și calitatea muncii. Pentru asta trebuie cel puțin o generație

Pentru a reduce analfabetismul funcțional al elevilor, „ne trebuie oameni buni, profesori de calitate și pentru asta trebuie motivați, pentru că, cu tot respectul pentru vocație, dar până la urmă…
Vezi articolul

VIDEO 20 de cereri pentru școli-pilot au fost înregistrate la Ministerul Educației. Dacă le eliminăm pe cele ce urmăresc lucruri punctuale, rămân doar cele bazate pe descentralizare curriculară – secretarul de stat Radu Szekely

Până în acest moment, la Ministerul Educației au fost înregistrate 20 de cereri pentru școli-pilot, a spus luni, în cadrul unei dezbateri pe această temă, în cadrul proiectului „Școli curate”,…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Lucian Puiu Georgescu, a majorat cu 20-30% salariile tuturor șefilor din instituție, inclusiv pentru sine / O zi mai târziu, universitatea i s-a alăturat, în instanță, în efortul de a bloca ordinul de ministru prin care el nu este confirmat pentru un nou mandat

Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, care încearcă să obțină în instanță blocarea ordinului de ministru de neconfirmare în funcția de rector, după alegerile universitare din…
Vezi articolul

BREAKING „Angajații din educație intră în grevă generală!” – Cele trei mari sindicate din învățământ anunță, în mod extraordinar, conferință de presă comună despre declanșarea grevei și implicațiile ei

„Angajații din educație intră în grevă generală!” este titlul unui comunicat al celor trei mari sindicate din învățământ, prin care acestea anunță, luni, o conferință de presă comună. În cadrul…
Vezi articolul