BREAKING Broșura pentru admiterea la liceu 2024 nu poate fi publicată. Guvernul nu a aprobat Hotărârea privind cifrele de școlarizare

16.611 vizualizări
Foto: © Alexsokolov | Dreamstime.com
Guvernul nu a aprobat Hotărârea privind aprobarea cifrelor de școlarizare pentru anul școlar universitar 2024 – 2025, la aproape două luni de la punerea proiectului în consultare publică, astfel că inspectoratele școlare nu pot publica Broșura pentru admiterea la liceu 2024, așteptată de peste 170.000 de elevi.

Astăzi, 13 mai, inspectoratele școlare ar trebui să publice Broșura pentru admiterea la liceu pentru anul școlar 2024-2025, care conține numărul de locuri la liceele din județ, specializările, codurile și media ultimului admis în anul școlar anterior, potrivit calendarului oficial

Niciun oficial nu a anunțat faptul că hotărârea de guvern întârzie și că, implicit, se amână publicarea broșurilor. Pe baza acestor documente, peste 170.000 de elevi de clasa a VIII-a își stabilesc opțiunile pentru admiterea la liceu.

  • Nici din partea inspectoratelor școlare județene / al Municipiului București nu a existat vreun anunț în acest sens, cu privire la termenul încălcat de Ministerul Educației, instituția care l-a și impus în calendarul admiterii la liceu 2024, și pe care inspectoratele școlare l-au preluat în informările lor către școli.

Amintim că Ministerul Educației a propus un număr de 134 de mii de locuri la liceu în clasa a IX-a, număr identic cu cel de anul trecut, potrivit proiectului privind cifra de școlarizare pentru anul școlar 2024-2025, pus în dezbatere publică în urmă cu două luni, pe 13 martie.

Potrivit monitorizării Edupedu.ro pe baza datelor din Monitorul Oficial, ultima hotărâre de guvern (HG) care aprobă cifra de școlarizare este din 2023, pentru anul școlar curent.

Anul acesta sunt cu aproape 300 de elevi mai mulți înscriși decât anul trecut în a clasa a VIII-a. De precizat, în ultimii doi ani, numărul de locuri la liceu a fost suplimentat, iar în 2022 mai mulți părinți au inițiat o petiție prin care cereau suplimentarea numărului de locuri la admiterea la liceu.

În 2024, potrivit datelor Ministerului Educației, sunt 176.266 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, spre deosebire de anul trecut când erau peste 175.938 de elevi, potrivit analizei datelor statistice cu privire neparticiparea elevilor la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2023.

Foto: © Alexsokolov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii de liceu pot vizita peste 80 de companii în Săptămâna Altfel și în Săptămâna Verde. Ministerul Educației semnează un protocol de colaborare pentru un program de orientare în carieră. Pașii de înscriere pentru diriginți

Ministerul Educaţiei a semnat protocolul de colaborare cu HR Club pentru Joblandia, programul naţional de orientare în carieră dedicat liceenilor. Prin intermediul acestui program, elevii de liceu din toată țara…
Vezi articolul

Două treimi dintre participanții la un sondaj online al Federației Asociațiilor de Părinți cred că școala fizică peste rata de infectare de 3 la mie este o decizie bună, iar 53% sunt de acord cu testarea non-invazivă a elevilor la revenirea la școală

Decizia de a menține școlile deschise pentru elevi peste rata de infectare de 3/1.000 de locuitori, adică în scenariul roșu, a fost una benefică pentru învățare, cred 68% dintre părinții…
Vezi articolul