Alianța organizațiilor studențești: Fondul de burse scade cu aproape 60% în 2026, pentru că guvernul l-a plafonat la nivelul lunii decembrie 2025, când era plafonat la nivelul lunii noiembrie 2024 / ANOSR i-a cerut ministrului Dimian să „operaționalizeze cu celeritate fondul acordat pentru bursele sociale” ale studenților

65 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) estimează că fondul de burse și protecție socială pentru anul 2026 ajunge la 594,9 milioane de lei, în condițiile în care, în absența măsurilor de austeritate, ar fi trebuit să fie de 1,48 miliarde lei. Reprezentanții ANOSR arată că s-au întâlnit, miercuri, cu ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, căruia i-au transmis că înghețarea burselor la nivelul lunii decembrie 2026 înseamnă, de fapt, o blocare la nivelul lunii noiembrie 2024.

Potrivit ANOSR, „valoarea costului standard pentru fondul de burse și protecție socială în lei/lună/student se menține la nivelul aferent lunii noiembrie 2024”, ca urmare a succesiunii mai multor ordonanțe de guvern, culminând cu OUG 9/2026 ce stabilește menținerea valorii costului standard pentru fondul de burse la nivelul lunii decembrie 2025. Organizația arată că, prin OUG 156/2024, în anul 2025 această valoare fusese deja înghețată la nivelul lunii noiembrie 2024.

Potrivit ANOSR:

  • „Faptic, deși fondul de burse ar fi fost oricum diminuat drastic, coborând la valoarea de 707.346.010,80 lei, acesta a suferit o nouă modificare de scădere în urma adoptării O.U.G. nr. 9/2026, prin care Guvernul României a anunțat plafonarea fondului de burse la valoarea lunii decembrie 2025, însă care a fost de asemenea plafonată conform O.U.G. nr. 156/2024 la valoarea lunii noiembrie 2024.
  • Astfel, fondul de burse și protecție socială pentru anul 2026, ținând cont doar de contribuția de la bugetul național, ajunge la valoarea aproximativă de 594.951,093,00 lei, suferind o diminuare cu 59,91%.”

Organizația arată că i-a transmis ministrului Damian, în discuțiile de miercuri, „nevoia de a operaționaliza cu celeritate fondul acordat pentru bursele sociale, în așa fel încât studenții să beneficieze în cel mai scurt timp de această facilitate. De asemenea, am readus în discuție problematica studenților de la taxă, ca beneficiari ai fondului de burse și protecție socială”.

Și, în timp ce își exprimă deschiderea la dialog, ANOSR amintește că va organiza, în seara zilei de 14 martie, manifestații în Piața Victoriei din București, dar și în alte centre universitare din țară.

Comunicatul ANOSR referitor la discuțiile cu ministrul Educației:

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like