Guvernul de la Chișinău a decis ca de la 1 septembrie 2025 alimentația gratuită să fie acordată și în gimnaziu, anunță ministrul moldovean al Educației, Dan Perciun. „Elevii din clasele 5-9 din instituțiile publice de învățământ general vor beneficia de alimentație gratuită, începând cu 1 septembrie 2025”, a declarat acesta.
Ministrul educației din Republica Moldova precizează că, „în prezent, circa 135 000 de copii din clasele primare (1-4) beneficiază deja de alimentație gratuită”.
„De la 1 septembrie, de alimentație gratuită vor beneficia aproape 160 000 de elevi din clasele gimnaziale din peste 1 000 de instituții de învățământ din țară, inclusiv școli profesionale și sportive. Astfel, la 300 000 de copii le va fi oferit un mic dejun cald sau la pachet”, a scris Dan Perciun pe contul său de Facebook.
„Părinții nu vor plăti nimic – statul va acoperi integral acest cost. Co-plata despre care se induce în eroare pe unele surse se referă doar la grădinițe, unde părinții contribuie cu 1/3 din costul total al alimentației”, a precizat Perciun.
Ministrul educației a declarat presei că programul de alimentație în școli „pe un an întreg va fi de aproximativ 600 de milioane de lei, deci este o investiție foarte semnificativă din partea bugetului de stat, dar una care din punctul nostru de vedere merită. Pentru că după cum ziceam are și dimensiunea de contribuție la creșterea performanței, dar, foarte important, e și o măsură stimulatoare pentru familiile social vulnerabile, care sperăm noi că vor folosi această posibilitate inclusiv pentru a crește rata prezenței copiilor în instituțiile de învățământ, mai ales în mediul rural”.
1 comment
La noi in Romania , conducerea tarii de ce nu da mancare elevilor si stau flamanzi elevii la toate orele, de aceea sunt si agresivi si nu dau randament scolar,