Ambasada Ucrainei la Bucureşti, despre informaţiile referitoare la reducerea numărului instituţiilor cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi: Reforma sistemului de învăţământ liceal nu prevede închiderea niciunei unităţi

205 vizualizări
Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com
Ambasada Ucrainei la Bucureşti califică drept ”mit” informaţiile referitoare la reducerea numărului instituţiilor cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi din 2027, precizând că reforma sistemului de învăţământ liceal nu prevede închiderea niciunei unităţi de învăţământ şi că niciun document oficial emis de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei al Ucrainei sau de autorităţile locale nu prevede reducerea reţelei şcolare în anul 2027. ”Dreptul la educaţie în limba maternă va fi garantat în mod continuu şi pe viitor”, subliniază ambasada, transmite News.ro, citată de G4Media.ro.

”Unităţile care nu vor deveni licee academice vor continua să funcţioneze ca gimnazii (clasele 1–9). În prezent, în regiune funcţionează 63 de unităţi de învăţământ cu predare integrală sau parţială în limba română, precum şi 11 filiale cu predare în limba română, care au statut deplin de instituţii educaţionale şi deservesc localităţi rurale îndepărtate”, precizează ambasada.

Joi, ministrul Daniel David a discutat cu prim-viceministrul Educaţiei din Ucraina, Yevhen Kudriavets, despre reforma educaţională la nivel liceal din ţara vecină. Cei doi au stabilit să fie constituit un grup de lucru care să elab oreze propuneri care vizează asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române la educaţia în limba maternă, în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate de Ucraina.

Amintim că ministrul Educației, Daniel David, a propus Kievului consultări după apariția informațiilor cu privire la planurile de desființare a unor licee cu predare în limba română din Ucraina.

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Acceptați un grup de lucru românesc care să studieze la fața locului legislația.

    Banii românilor sunt buni dar drepturile negociabile.

  2. Liceele rămân acolo, elevii merg la aceste licee, DAR NU SE PREDĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ CI ÎN LIMBA UCRAINEANĂ.

    Ce atâta dans. E clar. Au dat o lege care taie din drepturile minorităților, românii sunt minoritari acolo, drept care îi tratează pe toți la fel și aia e. România face joc de glezne și se preface că face ceva, câinii latră, caravana trece.

    RUȘINE, GUVERN! RUȘINE, MINISTRU AL EDUCAȚIEI, DANIEL DAVID!

    DEMISIA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile de comasare a școlilor din România, puse în dezbatere din biroul ministerului. Școlile, obligate să refacă toate clasele cu numărul mediu de elevi prevăzut de legea Bolojan și până pe 8 august să trimită noile configurații / Bonus: școlile care primesc structuri vor avea inspecție ARACIP în anul școlar 2025-2026

Modul în care vor fi reorganizate școlile de stat începând cu anul școlar 2025–2026, ca urmare a prevederilor Legii nr. 141/2025 privind măsurile fiscal-bugetare, au fost puse în dezbatere de…
Vezi articolul

EXCLUSIV Emil Drăghici, Asociația Comunelor din România, după întâlnirea cu ministrul Educației Daniel David: Deciziile se iau doar uitându-se la cifre, oamenii sunt considerați niște cifre, fără empatie, fără conștiință, rațiune / Este o formă aspră, chiar spurcată, prin care izgonesc copiii din localități, să-i rupă complet de mediul în care trăiesc

Critică dură a măsurilor din Educație din partea președintelui Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici. Acesta a declarat pentru Edupedu.ro că le consideră „cele mai păguboase” pentru statul român. Declarația…
Vezi articolul
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

DOCUMENT Decretul pentru prelungirea stării de urgență: Unitățile de învățământ preuniversitar organizează, în măsura posibilităților, desfășurarea de activități din planurile de învățământ, în format online

Președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o declarație publică de la Palatul Cotroceni că, pe lângă prelungirea suspendării cursurilor față în față și a faptului că școlile rămân închise, „se suspendă…
Vezi articolul