Masa caldă şi hrană diversificată în şcoli – amendamentele lui Liviu Dragnea au provocat scandal. Opoziţia acuză PSD de plagierea textelor

885 de vizualizări
Două amendamente semnate de liderul PSD Liviu Dragnea au stârnit un adevărat scandal în comisia de buget, unde Ecaterina Andronescu a fost audiată și unde bugetul ministerului Educaţiei a primit completări. Ministrul a anunțat că un președinte de comisie trebuie să depună un amendament legat de masa caldă în școli. Acesta ar fi prevăzut o sumă pe care Andronescu a calificat-o drept ”indestulătoare”. În replică, deputatul PNL Raluca Turcan a sesizat că amendamentul nu fusese introdus regulamentar la vot și i-a acuzat apoi de plagiat pe membri PSD, susținând că ar fi copiat unul dintre amendamentele depuse chiar de ea cu o zi înainte, la comisia de învățământ.
Iată o parte din dezbaterea din comisie:

Ecaterina Andronescu: Pentru școala după școală, ca și pentru alimentația diversificată și pentru învățământul profesional există resurse bugetare. Dacă comisia decide să avem și mai mult, nu este nicio problemă, dar am înțeles că președintele comisiei de buget-finanțe de la cameră va propune astăzi un amendament și banii merg în această direcție – să creștem numărul celor care beneficiază de o masă caldă. Este un lucru foarte important și dacă am putea, prin programul Școală după școală să-i ținem la școală și cu supravegherea profesorilor, cu așezarea în normă a acestor ore pe care le petrec în plus la școală, ar putea să fie un salt, nu numai în pregătire, ci și în educație.

Raluca Turcan: Îmi cer scuze doamna ministru, ați afirmat că știți că președintele comisiei va susține un amendament. Noi tocmai am discutat despre amendamentele PNL. Să înțeleg că…

Ecaterina Andronescu: Este un amendament care… poftim?

Raluca Turcan: E importantă proveniența amendamentelor?

Ecaterina Andronescu: Nu, suma este importantă și este acoperitoare. În sensul acesta doream…

Raluca Turcan: Este doar pentru 50 de școli amendamentul acela. De ce 50 de școli din România să beneficieze de o masă, să spunem caldă și restul nu?

Ecaterina Andronescu: În acest moment avem bani în buget pentru cele 50 de școli de care vorbiți. Deci nu vorbesc de cele 50 de școli, vorbesc de încercarea de a crește numărul acestor școli care primesc o masă caldă.

Raluca Turcan: Am înțetes. Și dacă, de exemplu, Opoziția preia suma propusă de președintele de care ne vorbiți dumneavoastră…

Ecaterina Andronescu: Nu pot decât să aplaud… Nu pot decât să aplaud.

Raluca Turcan: Ați susține, nu? Deci contează totuși cine face acest amendament.

Ecaterina Andronescu: Nu doamna Turcan, degeaba încercați să mă trageți in….

Raluca Turcan: Deci, faptul că președintele a preluat amendamentul Opoziției, e un lucru bun, înțeleg.

Ecaterina Andronescu: Nu! Nu vreau să mă trageți în această direcție, pentru că nu vreau să politizăm proiectele care sunt legate de școală.

Raluca Turcan: Tocmai ați făcut-o

Ecaterina Andronescu: Nu. N-am făcut-o.

Raluca Turcan: Păi tocmai ați făcut-o. Ați spus că știți că președintele comisiei va susține un amendament.

Ecaterina Andronescu: Și că acel amendament vine cu o sumă mai mare decât cea propusă de dumneavoastră. În sensul acesta.

Raluca Turcan: Mai mare?!

Ecaterina Andronescu: Da.

Amendamentul depus de președintele PSD Liviu Dragnea prevedea transferul a 153 milioane lei de la finanțarea partidelor parlamentare, din bugetul Autorității Electorale Permanente, pentru programul ”Hrană caldă în școli”.


Amendamentul Opoziției fusese depus de senatorul USR Mihai Goțiu și prevedea suplimentarea bugetului Ministerului Educației cu aproape 700 de milioane de lei pentru extinderea în toate școlile din România a programului pilot masa caldă în școli. Banii ar fi urmat să fie tranferați de la Ministerul Dezvoltării.

Apoi un alt amendament, de data aceasta al PNL ar fi fost “copiat” după ce a fost votat în comisia de Învăţământ, susţine autoarea acestuia Raluca Turcan. Era vorba despre un amendament pe alimentație diversificată în loc de corn şi lapte. “A fost furat pur și simplu, a dispărut și a fost înlocuit cu altul identic al lui Liviu Dragnea”, susţine Turcan. După ce la dezbaterea din comisie a fost reintrodus, amendamentul PNL a fost respins, fiind adoptat cel al lui Liviu Dragnea.

Acum, când aţi ajuns la amendamentul opoziţiei, acesta nu mai există. E inadmisibil! Aţi fugit cu amendamentul!”, a acuzat Raluca Turcan. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a răbufnit: “Nu ne mai acuzaţi de furt că nu suntem hoţi. E jignitor”

Puteți vedea aici o parte din scandalul de la comisia de buget.

După aprobarea bugetului Educaţiei în comisii, Raluca Turcan a declarat: “Știam că pentru PSD furtul este o condiție a succesului în toate: în politică, în business, în administrație. Iată că de astăzi furtul este treapta către succes și în legislație! Reușita este însă doar procedurală: propunerea lui Dragnea (copiată după a noastră, mai puțin bugetul alocat) a fost adoptată, pe când cea a PNL, nu. Victima colaterală: 80% dintre copiii de școală care ar fi primit o masă caldă dacă ar fi fost adoptat bugetul propus de PNL și nu suma firavă prevăzută în propunerea lui Liviu Dragnea. 80% dintre copii – păgubiți de politica furtului și a minciunii care definește acest partid de guvernare în absolut tot ceea ce face. Domnule Liviu Dragnea și PSD, nu ne supărăm că ne-ați furat inițiativa. Ne supărăm însă foarte tare pentru că alegeți să o aplicați limitat, după niște criterii doar de dumneavoastră știute!”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școlile, liceele și universitățile de stat și private vor putea primi între 200.000 de euro și un milion de euro ca să realizeze stagii de practică pentru elevi și studenți. Ministerul Proiectelor Europene va lansa apelul pe 18 august / Mai mulți bani pentru zonele dezavantajate

Patru apeluri de proiecte în valoare totală de 171,34 milioane de euro vor fi deschise în data de 18 august, în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare, informează Ministerul Investiţiilor şi…
Vezi articolul

Sindicatele din educație “Spiru Haret” și părinții cer desființarea Consiliului pentru finanțarea învățământului: este puternic politizat

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ și Federația Asociațiilor de Părinți cer desființarea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP). “Acest organism este unul puternic politizat, iar deciziile luate nu…
Vezi articolul

Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar urma să fie plătite vineri, 15 decembrie, după ce banii pentru acestea au fost virați / Elevii de la școlile private ar putea primi bursele sociale și de excelență până la finalul anului, spune secretarul de stat Lixandru

Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar urma să fie plătite elevilor vineri, 15 decembrie, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul de stat Florian Lixandru. Și elevii care trebuie să primească bani…
Vezi articolul