Editoriale

ANALIZĂ Daniel David explică eșecul referendumului: Românii au alergie la autoritate / Religiozitatea este foarte ridicată, dar pe un fond superstițios

Citire în 6 min
“România are un profil psihocultural tradițional, dar acesta nu este atât de pregnant, în unele segmente, SUA, văzută ca o țară modernă cu indivizi emancipați, fiind spre exemplu chiar mai tradițională decât România”, a declarat pentru Edupedu.ro psihologul Daniel David. Într-o analiză în care a detaliat pentru Edupedu.ro cauzele eșecului referendumului, profesorul de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a susținut că “românii au în această fază a dezvoltării societății alergie la concentrarea puterii sociale, dezvoltând ceea ce noi numim ‘reactanță psihologică’ la autoritate. Spre exemplu, fac pe dos decât li se spune”.

Profesorul universitar a declarat pentru Edupedu.ro că, “în România, religiozitatea este foarte ridicată, dar aceasta apare pe un fond superstițios. Mulți creștini nu înțeleg sensul religios al căsătoriei”.

Apoi, “aproximativ 20%-25% dintre familii sunt monoparentale, iar procentul în urban și rural nu este foarte diferit (cf. unor analize din 2012). Acești oameni au fost scăpați din definiție și din demers, poate chiar abandonați”, a adăugat David.

Citește mai jos analiza integrală realizată pentru Edupedu.ro de Daniel David, autor al monografiei Psihologia poporului român

Rep: Ce ne indică participarea la referendum? De ce nu a ieșit lumea la vot?
Daniel David: În știință, de obicei, facem ipoteze plauzibile pornind de la cunoașterea existentă în domeniu, pe care apoi le testăm prin confruntare cu faptele. Spun “de obicei”, deoarece, atunci când cunoașterea este mai precară, nu facem ipoteze, ci avem doar obiective, totul fiind mai exploratoriu. Uneori însă, când cunoașterea într-un domeniu este foarte complexă, se pot face simultan ipoteze contradictorii, de aceea cercetarea devine – așa cum spunea un filosof al științei – una crucială, tranșând între ele.

În cazul de față, era greu de prezis un rezultat, deoarece se puteau face ipoteze contradictorii. Ele au fost tranșate nu printr-un studiu eșantionat, ci într-un studiu real de teren, prin referendum.

În general, România apare în analizele psihoculturale ca o țară cu un profil tradițional. Acel profil tradițional înseamnă, printre altele, și familia tradițională. Așadar, o ipoteză imediată ar fi fost că acest referendum va trece fără probleme, în sensul dorit de inițiatori. Eu am avut însă o altă opinie. Astfel, am punctat atât în monografia dedicată psihologiei românilor, cât și în interviurile publice de săptămânile trecute, că:

(1) România are un profil psihocultural tradițional, dar acesta nu este atât de pregnant, în unele segmente, SUA, văzută ca o țară modernă cu indivizi emancipați, fiind spre exemplu chiar mai tradițională decât România. În plus, rolul familiei tradiționale poate să fie mai central sau mai puțin central în structura tradiționalismului, în funcție de societate. Mai mult, societăți tradiționale pot da o definiție mai largă familiei tradiționale, pentru a include și familiile monoparentale, în funcție de contextul social (ex. după războaie).

(2) Pofilul psihocultural tradițional este suținut de majoritatea populației (majoritatea seniorilor/jumătatea mai vârstnică a generației de mijloc/o mică parte dintre tineri), dar majoritatea nu este una confortabilă, ci una la limită. Așadar, mobilizarea pe scară largă a acestui segment la vot este fundamentală pentru validarea referendumului.

(3) În România, religiozitatea este foarte ridicată, dar aceasta apare pe un fond superstițios. Mulți creștini nu înțeleg sensul religios al căsătoriei – așa cum nu înțeleg incompatibilitatea între creștinism și „cititul în stele” prin astrologie/horoscop/vrăjitorie (fie aceasta și albă!) -, iar aici Biserica are un câmp extraordinar de acțiune educațională pentru cei care se doresc creștini.

(4) În România, aproximativ 20%-25% dintre familii sunt monoparentale, iar procentul în urban și rural nu este foarte diferit (cf. unor analize din 2012). Acești oameni au fost scăpați din definiție și din demers, poate chiar abandonați. Aștept cu interes analizele post referendum, pentru a vedea cum s-au comportant membrii familiilor monoparentale, dintre care unii contribuie și la profilul psihocultural al României tradiționale.

(5) Românii au în această fază a dezvoltării societății alergie la concentrarea puterii sociale, dezvoltând ceea ce noi numim „reactanță psihologică” la autoritate. Spre exemplu, fac pe dos decât li se spune și chiar decât ar fi făcut dacă nu li se spunea sau dacă li se spunea altfel. Reactanța trebuie tratată altfel, cu mijloace psihologice specifice, nu cu directive/înfricare/amenințări/demonizarea altuia. Chiar religios vorbind, Isus a schimbat lumea cu înțelepciune și iubire. 

Toate acestea (1-5) prevesteau ipoteza alternativă: că acest referendum nu va trece sau că va trece greu.

Rep: Cine are de suferit, de pe urma acestor cifre?
Daniel David: Sigur, deocamdată, pe termen scurt, au pierdut inițiatorii. În acest context, ar fi pierdut ca mesaj social chiar dacă referendumul era validat la limită. Dar nu trebuie să fie o pierdere pe termen mediu/lung, ci o oportunitate pentru învățătură. Așadar, hai să învățăm și să facem lucrurile mai bine, câștigând toți. Eu am spus adesea că o majoritatea este stabilă și puternică, dacă și minoritatea este mulțumită. Iar aici nu mă refer doar la minoritățile sexuale. Spre exemplu, pentru mine este inacceptabil ca o mamă care a înfiat un copil să nu poată forma, în sensul legii, o familie cu acesta!

Rep: Credeți că rezultatul va afecta negocierile bisericii cu politicul și, în cele din urmă, finanțarea bisericii din bani publici?
Daniel David: Nu, nu cred. Biserica are rolul și căile sale în societate. Poate că uneori nu știe când și cu cine să facă alianțe corecte și cum să-și atingă scopurile bune/legitime. Și Biserica, ca administrație, va învăța din asta (chiar dacă referendumul era validat la limită trebuia învățat), deoarece are înțelepciunea necesară și a arătat de-a lungul secolelor că știe să o folosească în momente mai critice. Coaliția pentru familie a făcut deja o analiză și a reliefat spre exemplu rolul nefast al politicului în întregul proces. Mai sunt însă și alți factori, care pot fi găsiți dacă înțelegem logica menționată mai sus, și anume că majoritatea este puternică și stabilă, când și minoritatea este mulțumită.

Rep: Credeți că este decizia PSD de a nu-și mobiliza electoratul?
Daniel David: Nu, eu cred că este neputința PSD de a-și mobiliza electoratul pe această temă. Interesant, electoratul PSD a dezvoltat reactanță psihologică chiar la tema promovată de propriul lidership, probabil și ca urmare a modului în care a fost pusă. Dar vom afla mai multe despre asta din analize sociologice post referendum.

Despre autor: Daniel David este profesor de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, autor al monografiei Psihologia poporului român – profilul psihologic al românilor apărută la Polirom. 

Sursa foto: Nicu Cherciu – danieldavidubb.wordpress.com

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO76BTRLRONCRT0471641001
CONT EUR: RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la Banca Transilvania pe numele "ASOCIATIA EDUPEDU PT EDUCATIE".

Te mai poate interesa

Oana Moraru: Toți copiii au nevoie de momente de triumf zilnic la școală, create expres de profesori

Redacția

Maria în 2030

Viorel Zaicu

Radu Gologan, despre proiectul prezidențial pe educație: O formă fără fond, pentru că lucrurile care se pot face concret nu sunt explicate nicicum, nicicând și mai au și greșeli

Raluca Pantazi

9 comentarii

Isis 11 octombrie 2018 at 22:59

Erai profesor daca ziceai asta inainte, nu acum. Acum profesori suntem si noi.

Răspuns
Olteanu Danut 10 octombrie 2018 at 10:08

Dn. Dr. Psih. Aurel Romila din Buc. a spus ca, sintem o tara de depresivi, condusi de psihopati { ! } Cel care a vrut sa conduca lumea a spus : ” Ce noroc au guvernantii ca poporul nu gindeste ” Nu sintem nici la nivelul celor care i-au ales domnitori pe Brincoveanu si Cuza, cu toate ca avem si celulare ! Regele Carol I a spus : ” Totul pentru tara, nimic pentru mine ” Nu este in Romania macar un patriot de talia lui ? ? ! Incepind din 1985, am fost declarat nebun la : Comanesti, Onesti, Bacau, Iasi, de persoane titrate care nu ma dusmanesc si, la Uzina de Camioane Brasov, am obtinut categoriile a 5-a si a 6-a de salarizare, cu toate ca nu eram calificat ! In 1979 am urmat cursul de calificare de electricieni , coordonat de dn. Ing. Roibulet. Prin TELEPATIE am fost dirijat sa plec de la SR, in 1980. Dn. Gen. Dan Voinea mi-a spus ca il cunoaste de la Onesti pe dn. Procuror Ghe. Stoica si i-am spus ca, in 1997 era Col. la Procuratura Militara Bacau si stie cu cine putea fi skimbat Ceausescu ! ! Si Impegatul Popescu si Ing. murgu dumitru din Comanesti, stiu cu cine p[utea fi skimbat ! Cineva ajuns la concluzia ca, prostia este EREDITARA la romani ! ! Tatal meu biologig a fost bucovinean si se numea Frumosu. Olteanu Danut din Com. fan CFR din 1956.

Răspuns
Daniel 9 octombrie 2018 at 13:20

Momentul referendumului a trecut asadar clarificarea poate ca este tardiva, dar se pare ca nici domnul profesor David nu a dorit sau nu a putut (?!) sa se informeze cu privire la faptul ca si daca pragul de validare era atins si modificarea propusa se implementa, ASTA NU AR FI AFECTAT CU NIMIC FAMILIILE MONOPARENTALE care erau si sunt recunoscute legal ca atare. Luand in discutie chiar formularea din textul constitutional vedem ca “Familia se intemeiaza…..” adica “incepe cu, se initiaza de regula prin casatoria dintre…” si NU “Familia ESTE DOAR … un barbat si o femeie si copii”!! In orice caz, interesul pentru aceasta tema a fost evident foarte scazut, altele fiind preocuparile si provocarile cotidiene ale romanilor…….

Răspuns
Sociologul Barbu Mateescu: Despre referendum în 15 puncte – Observator Internațional 9 octombrie 2018 at 13:01

[…] 1. Daniel David are câteva lucruri importante și originale de spus aici. […]

Răspuns
Jay 8 octombrie 2018 at 14:57

20%-25% familii monoparentale? Statisticile Eurostat indica 7%.
Reactanta la autoritate? Ce argumente sunt in favoarea acestei ipoteze?

Iar venim in discutie fara argumente?

Răspuns
Dorothea Stefanis 8 octombrie 2018 at 12:42

Sintagma ,,familie monoparentala” este venita pe filiera occidentala in vocabularul mass media si a romanilor scoliti in occident. In vocabularul romanilor este bine precizata realitatea expresiilor ,, mama cu copil” respectiv ,,tata cu copil ” care se refera simplu la un parinte ce creste copilul sau biologic sau adoptat. Marota asta cu familia monoparentala a devenit cauza unor neintelegeri si conflicte inutile in societatea romaneasca si asa framantata de atatea dificultati. Familia bazata pe descendenta biologica beneficiaza de definire si reglementari legislative, pentru toate aspectele vietii sociale si materiale.

Răspuns
Raul Tamasdan 8 octombrie 2018 at 14:24

Si mama cu copilul sa nu formeze familie? Despre asta e vorba, nu are nici o treaba expresia “monoparental” sau expresia “mama cu copil” cu faptul ca trebuie sa-i recunoastem ca familie, nu sa dam mesaje in contra.

Răspuns
Românii au alergie la autoritate | PROMPT MEDIA 8 octombrie 2018 at 09:40

[…] emancipați, fiind spre exemplu chiar mai tradițională decât România”, a declarat pentru Edupedu.ro psihologul Daniel David, autor al monografiei Psihologia poporului […]

Răspuns
Doru 8 octombrie 2018 at 09:32

Faptul că dezinformarea cu familia monoparentală este bine înfiptă în mintea psihologului, spune multe despre analiza domniei sale. Ori continuă să ne prosteasca, ori este lipsit de capacitatea de a cerceta adevărul.

Răspuns

Lasă un comentariu

* Folosind acest formular sunteți de acord cu stocarea și prelucrarea datelor dumneavoastră pe acest site.