ANALIZĂ Noua programă de Limba română propusă pentru clasa a IX-a nu are absolut nicio mențiune despre Inteligența Artificială, deși programele altor discipline cer „imperativ” folosirea AI în predare-învățare / Studiu de caz OCDE legat de Scriere în curriculumurile școlare: Toate strategiile de învățare au în prezent alternative susținute de AI

Foto: Pixabay.com

Proiectul de programă pentru disciplina Limba și literatura română – clasa a IX-a, care a stârnit deja critici cu privire la conținuturile literare recomandate și modalitatea de abordare a acestora, se remarcă prin faptul că nu face absolut nicio mențiune cu privire la inteligența artificială. Această lipsă devine cu atât mai vizibilă cu cât AI este abordată, chiar „imperativ” în unele cazuri, în mare parte dintre disciplinele centrale din planurile-cadru pentru liceu. La Limba și literatura română, însă, AI lipsește cu desăvârșire, deși, potrivit unei foarte recente analize a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare, AI este descrisă drept o realitate și o sursă de transformare peste care curriculumurile școlare nu mai pot trece – iar exemplul oferit este cel al scrierii.

Scrierea este o competență folosită la aproape toate disciplinele școlare, dar este parte a uneia dintre cele trei „competențe-cheie” pe care Limba și literatura română urmărește să le dezvolte în mod definitoriu, conform proiectului de programă pentru Limba și literatura română – trunchiul comun, clasa a IX-a. Acesta menționează:

Același document menționează că disciplina contribuie la dezvoltarea competențelor digitale (în cadrul relației cu Profilul absolventului), însă toate elementele de utilizare a instrumentelor digitale sunt primare, precum consultarea unor surse online sau conceperea unor e-mailuri. Mai precis, proiectul prevede activități precum:

Altfel spus, sunt „dezvoltate”, teoretic, elemente predate în bună măsură încă din gimnaziu sau chiar școala primară (redactarea unui e-mail, consultarea unor surse online) și pe care, în cea mai mare parte, elevii le fac în mod curent înaintea perioadei de liceu.

Iar proiectul de programă a atras atenția, de la bun început, prin conținuturile legate de resursele literare folosite – vezi aici, aici sau aici.

AI și competențele de scriere: ce e esențial pentru alții lipsește în proiectul de programă la Limba și literatura română

Lipsește, însă, orice fel de abordare a acestei discipline prin prisma modalității de aborsare a învățării, mai ales în ceea ce privește emergența inteligenței artificiale, despre care OCDE arată, într-o recentă analiză, că produce transformări fundamentale în acumularea de competențe, dar și în ceea ce privește competențele care îi sunt necesare omului, atât în viața și dezvoltarea personală, cât și în câmpul muncii. Iar punctul de plecare este Scrierea, competență de bază afectată în mod fundamental de instrumentele IA actuale – și care este bifată doar ca mențiune în proiectul de programă pentru Limba și literatura română în prima clasă de liceu.

Analiza despre „Evoluția capacităților AI și curriculumul școlar: Implicații emergente și un studiu de caz despre Scriere”, semnată de expertul OCDE în educație Marc Fuster Rabella,  pleacă de la un recent articol Financial Times, „Devenim o societate post-alfabetizată”, pentru a argumenta că schimbările produse de AI în ansamblul competențelor acumulate în școală – dar cu accent pe Scriere, în cazul de față – sunt fundamentale. 

Potrivit sursei citate, toate strategiile de învățare care includ elemente de scriere au, în prezent, alternative susținute de AI – inclusiv strategii ce afectează și celelalte competențe vizate în cazul disciplinei Limba și literatura română, precum competența de sensibilizare / exprimare culturală sau cea de a învăța să înveți.

Strategii de învățare care implică scrierea și care au în prezent alternative susținute de AI, conform analizei OCDE:

Sursa: OCDE – Evolving AI capabilities and the school curriculum

Aceeași analiză prezintă toate funcționalitățile unuia dintre instrumentele majore de AI, ChatGPT, care sunt relevante pentru scriere și care sunt larg folosite la ora actuală, inclusiv în școli:

Sursa: OCDE – Evolving AI capabilities and the school curriculum

De aici, fără să exprime o opinie categorică referitoare la importanța introducerii elementelor AI în școli sau în conținuturi asociate Scrierii, analiza OCDE descrie cum inteligența artificială produce un cutremur în formarea, structura și nevoia competențelor – cu studiu de caz Scriere. În acest sens, documentul prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje ale folosirii AI în cazul Scrierii, ca parte a curriculumului școlar, începând de la clase mici (echivalentul primelor clase de gimnaziu în România, conform unui exemplu oferit).

Oportunități:

În același timp, sunt prezentate trei posibile riscuri asociate folosirii AI în acest domeniu, fapt pentru care este necesar un echilibru în abordarea acestor lucruri la clasă.

Posibile probleme:

Din toate acestea, arată analiza, apar noi necesități curriculare: ce fel de cunoștințe sunt necesare dincolo de obiectivele curriculare tradiționale? Potrivit sursei citate, apar nevoi precum aceea ca elevii să poată să interacționeze în mod relevant cu AI – de exemplu, să cunoască metode potrivite pentru a determina răspunsuri adecvate din partea programelor de acest fel.

Iar aici se pune, deja, problema alfabetizării în domeniul AI, ce vizează formarea tuturor competențelor afectate de aceste tehnologii și care presupune:

Citește și:
Inteligența Artificială în noile programe pentru liceu propuse de Ministerul Educației: AI este „imperativ” să fie folosită la Matematică / Chimia, Fizica, Istoria, dar și Religia sau Limbile moderne pot folosi inteligența artificială în procesul de predare-învățare – recomandă Ministerul
Scriitoarea Luminița Corneanu: Ideea de identitate apare de 12 ori în programa de română pentru clasa a IX-a propusă de Minister. Spre comparație, în programa în vigoare apare o singură dată. Îți vine să întrebi „cine v-a lucrat aici”? Ce s-a întâmplat între 2009 și 2025?
„Programa retrogradă” propusă pentru elevii de liceu la Limba română de Ministerul Educației este criticată de consilierul ministrului, Radu Szekely: „Din Raportul QX se alege praful și pulberea…” – spune Szekely, care citează analiza profesorului Liviu Papadima
Nu aruncăm literatura în lada istoriei, spune profesoara Maria Manea despre noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Profesorul Ștefan Baghiu, critici dure față de noua programă de Limba română pentru clasa a IX-a: Este mai învechită decât cea din anii 1990. Și la facultate e arid să faci doar asta, la clasa a IX-a e somn direct / Ministrul educației chiar a ieșit zilele trecute să ne anunțe că cine intră după reforma lui la liceu va merge rachetă
ULTIMA ORĂ Programa școlară pentru Limba și literatura română, clasa a IX-a – trunchi comun și curriculum de specialitate – publicată în dezbatere de Ministerul Educației și Cercetării
VIDEO Noua programă școlară pentru Istorie, pentru liceu, a fost prezentată de la Ministerul Educației de către președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, unul dintre criticii cei mai vocali ai planurilor-cadru inițiate de Daniel David: Ne-am străduit foarte mult să nu conțină accente naționaliste de exagerare
Ministrul Educației, Daniel David, îi dă replica președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Avem șansa să trecem de la un sistem de educație în care se predă mult și prost, la unul în care se predă bine și cu echilibru între centralizare și descentralizare / Să ne gândim în primul rând la copii, fără însă să lăsăm profesorii deoparte
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: Noul ministru al Educației Daniel David este un „intelectual curajos crescut în altă școală decât a mea” / „Ei, cei din școala nouă progresistă, judecă trecutul după valorile noastre de astăzi” / „Ceea ce se petrece astăzi sub masca progresismului, neo-marxismului este ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”
Falimentul moral al Academiei Române sub patronajul lui Ioan Aurel Pop: Protejează legionarii condamnați, premiază securiști, omagiază turnători, primește penali ca membri, promovează AUR și protocronismul ceaușist
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: Ne invadează neomarxiștii și anulatorii culturii într-o epocă în care lăsăm copiii, poate, să-și aleagă sexul sau genul. Există forțe care doresc un control asupra evoluției lumii / Se contestă și în Europa că ce e aia matematică, chimie, fizică, istorie, geografie? Punem în loc educație sexuală și pentru igienă, educație financiară, pentru protecția mediului, pentru circulația pe drumuri publice
Exit mobile version