Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: Ne invadează neomarxiștii și anulatorii culturii într-o epocă în care lăsăm copiii, poate, să-și aleagă sexul sau genul. Există forțe care doresc un control asupra evoluției lumii / Se contestă și în Europa că ce e aia matematică, chimie, fizică, istorie, geografie? Punem în loc educație sexuală și pentru igienă, educație financiară, pentru protecția mediului, pentru circulația pe drumuri publice

2.712 vizualizări
Ioan Aurel Pop / Foto: captură de ecran
„Trăim în plină epoca contemporană foarte dinamică, vedem „Harry Potter” sau „Stăpânul inelelor”, ne invadează neomarxiștii și anulatorii culturii într-o epocă în care lăsăm copiii, probabil, să-și aleagă sexul sau genul. Oare nu ar trebui să ne trăim clipa? Carpe diem. Să nu ne lăsăm amăgiți de aceste informații care ne bombardează și care sunt în cea mai mare parte contrafăcute. Sigur că există forțe care doresc un control asupra evoluției lumii. Unii zic că prin Inteligența Artificială (AI), dar trecutul nu e mort, zicea cândva Paul Valerie – și nu a fost niciodată mort”, a declarat Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române.

„Trecutul cuprinde experiența de viață a omenirii, dacă îl excludem, ne privăm de tot ce s-a întâmplat în această lume”, a precizat acesta în cadrul Conferinței Naționale ANCLP 2024, care s-a desfășurat pe 2 martie la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca.

„Am auzit că la noi nu mai învață copiii nici «Scufița roșie», ca nu e moral să spui ca vânătorul i-a tăiat burta lupului, e cruzime. Ce să mai spun de «Capra cu 3 iezi». Deștepții ne spun că e cam rușinos, cum să zici «țâțe»? Cum să spui «flori pe subsiori» că acolo e sudoare? Cum să zici «frunze în buze», că e neigienic. Deci generații întregi au învățat «Capra cu 3 iezi», dar nu e bine, nu se mai poate. Bine că îi învățăm crimele continue, împușcături perpetue, navele cosmice distrugătoare de planete, hominizi caraghioși și multe altele. Învățătorii și educatorii și-au păstrat însă cumpătul și știu cum să formeze conștiințe. Continuați să le spuneți despre «Amintiri din copilărie», fiindcă din limba trecută se învață limba de astăzi“, a declarat Ioan Aurel Pop.

„Ce să facem cu învățământul? Unii cred la noi că de vină pentru că școala merge rău ar fi de vina structura anului școlar. Ca de aia merge școală rău, că avem 3 trimestre. Și acum avem Săptămâna „Școala altfel”, ziua porților deschise, te miri ce. Ce continuitate este în predare, în ascultare? Nu trimestrele au distrus învățământul nostru, nici vacanțele. Astăzi se contestă și în Europa ce e aia matematică, chimie, fizică, istorie, geografie. Punem în loc educație sexuală și pentru igienă, educație financiară, pentru protecția mediului, pentru circulația pe drumuri publice. Vă spun numai ce s-a propus în Parlament. Daca punem toate astea, nu mai e loc nici de matematică, de fizică, de chimie. La ce se va ajunge? Copiii vor învăța în școală deprinderi, dar nu vor mai învăța știința, esența și nu vor mai avea cultură generală și vor fi frunze-n vânt. Oamenii fără cultura generală pot fi manipulați după cum vrea Internetul. Câtă vreme s-a învățat clasic, lucrurile s-au desfășurat bine”, a susținut președintele Academiei Române.

Conferința a fost organizată de către Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România (ANCLP), Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Centrul „Step by Step”, în parteneriat cu Ministerul Educației și Colegiul Național Pedagogic „Gh. Lazăr” din Cluj-Napoca.

La eveniment au participat directori și delegați ai profesorilor din 50 de licee și colegii pedagogice din țară, inspectori școlari, cadre didactice din școlile, grădinițele și creșele din Cluj, precum și elevi ai claselor terminale de la Colegiul Național Pedagogic „Gh.Lazăr” Cluj-Napoca.

Citește și:
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: Faptul că 58% din elevii de clasa a VIII-a n-au reușit să obțină notă de trecere la matematică dă de gândit. Dacă nu simplificăm studiul matematicii în școală, o să ajungem la 68% sub nota 5. Mai bine mai simplu pe înțelesul tuturor, decât complicat pentru 5 elevi din clasă
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Vedem un fenomen de blocare a efectului Flynn, evoluția scorului de inteligență. Ne gândim că se leagă de împingerea în față a ideologiei care spune că trebuie să mergem mai puțin cu cunoștințele declarative și să împingem mai departe cu partea de skills, abilități. Să nu facem copiii prea nefericiți la școală cu lucruri prea abstracte

11 comments
  1. Mie mi se pare ca asta e putin canta. Admirator de-al Sosoacei probabil. Exagerari, conspiratii, extremisme. Un om educat NU ARE VOIE sa gandeasca astfel. Iar daca gandeste asa, eu zic sa se duca intr-o pestera unde nimic din ce crede nu-l poate atinge. Sunt lucruri adevarate unele, dar felul cum le spune, le amplifica si exagereaza nu este nicidecum normal pentru un intelectual.

  2. Văd că vocabularul à la România TV se răspândește și la persoanele care ar trebui să nu pice in plasa lui!

  3. Foarte Bine a spus.
    Auditoriul a fost cel potrivit întrucât Liceele Pedagogice sunt vârful de lance in cercetarea pedagogică și așa trebuie să rămână.
    Nu ar trebui să cadă in capcana cântecelor de sirenă ,, progresiste ” care vor să distrugă toată cultura acumulată prin efortul și studiul a sute de generații de oameni de mai înainte.

    Sigur, evoluția și progresul tehnologic sunt necesare, dar doar dacă aduc plus valoare și rezolvă cu adevărat vechile probleme ale omenirii (boli incurabile, locuințe ieftine, alimente sănătoase, energie accesibila….) ceea ce deocamdată NU livrează.
    Doar briz brizuri scânteietoare care fură privirile și atenția.

  4. In Romania învățământul e de tip comunist. Uite exemplu.
    Daca vrei sa devii economist iar statul te obligă să dai bacul la materia alegere la chimie fizica sau biologie fara a avea voie să dai economie despre ce vorbim?

    Și mai arătati-mi la ce va folosesc vouă problemele aride învățate la chimie și fizica in liceu. In afara de admiterea la medicina. Dar nu toți merg la medicina deci nu toți trebuie sa facă alea.

    Să recunoaștem că deocamdată învățământul e cu așa materii încat să țină la catedra pe cei care nu au unde munci.

  5. Dacul asta liber medieval e intepenit mental in fatidicul an 1953, intr-un tunel prin Bucegi. Presedintele “celui mai inalt” for academic in lupta cu Internetul! Nu, sigur ca nu, de ce sa-i invatam cum sa nu devina parinti la 12 ani, cum sa gestioneze banii pe care o sa-i castige, cum sa aiba grija de mediul in care traiesc si cum sa traverseze corect? Nu, nenea, lasa sa ne intoarcem in vremurile care-ti plac matale, la abac eventual. Atunci cand erau trei trimestre si multe sedinte la comsomol.

      1. Am prins si eu cat am putut din profunzimea tartorului academician. Dar explica-mi tu cum e cu capra, cu Fefeleaga, cu trimestrele, cu deprinderile, cu stiinta si cu esenta si, mai ales, cu unealta diavolului, Internetul. Si apoi ne-om bate si in cultura generala. Uimeste-ma!

  6. câți din inspectori, directori, ai băgat ceva la cap? Toți sunt puși politic de însuși Ea, Marinela Marc, licuricea din vârful inspectoratului, o piramidă politica!!!

  7. Nu spune decât realități din școala românească “modernă”. Se va sesiza cineva?! Comentariul nu se adresează doar acestui articol, ci și celorlalte, editate cu ocazia acestei conferințe, având același autor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din București, după amenda pentru cantină: Întreg aparatul administrativ al Universității servește zi de zi masa la cantină, inclusiv dl rector și prorectorii

Sănătatea studenților și a profesorilor care mănâncă la cantina Universității din București nu este pusă în pericol, anunță purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ superior. Într-un răspuns la solicitarea…
Vezi articolul

Universitatea din București răspunde reclamațiilor făcute de Asociația Studenților cu privire la situația din cămine: patrule de pază și alte măsuri de siguranță în campus / Instituția semnalează probleme privind organizarea în rândul studenților

Universitatea din București anunță o serie de măsuri de siguranță în campus, inclusiv patrule de pază, după ce, luni, Asociația Studenților din Universitatea București (ASUB) a acuzat o serie de…
Vezi articolul

BREAKING Proiectele legilor Educației, amânate pentru „după sărbătorile de iarnă”, anunță Ligia Deca: E mai bine ca discuția să fie purtată într-o perioadă de activitate inclusiv școlară

„Legile Educației vor fi repuse în transparență după dezbaterea publică, în cel mai scurt timp, după sărbătorile de iarnă. Cred că este mai bine ca discuția să fie purtată într-o perioadă de activitate inclusiv…
Vezi articolul

Guvernul a aprobat construirea clădirii ASE de sticlă, de 7 etaje, lipită de monumentul istoric Casa Nanu-Muscel din Piaţa Romană. Clădirea va costa 49,9 milioane lei

În şedinţa de Guvern de miercuri a fost aprobată hotărârea pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “Consolidare, restaurare şi extindere imobil ASE Bucureşti – Spaţii de educaţie şi…
Vezi articolul