Anchetă a Inspectoratului școlar Iași după ce 6 copii de la o grădiniță au acuzat probleme la ochi din cauza unei lămpi UV care a fost aprinsă în sală, din greșeală

2.653 de vizualizări
Foto: Andrey Sukhachev | Dreamstime.com
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a demarat o anchetă după ce a fost informat că la Grădiniţa nr. 20, șase copii au avut probleme la ochi din cauza unei lămpi cu ultraviolete lăsate în priză în sala de curs, spune pentru Edupedu.ro, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, Antonina Bliorț. Un copil a fost adus de părinţi la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria”, unde a fost diagnosticat cu o conjunctivită la ambii ochi, după expunerea la ultraviolete, spun medicii citați de Agerpres.

Primele semne de rău au apărut după amiaza zilei de marți, 3 mai, moment în care conducerea grădiniței a încercat să afle motivul. „Din discuții cu angajații grădinței de stat s-a ajuns la bănuiala că o educatoare suplinitoare a încercat să bage în priză imprimanta și probabil din greșeală a pus în priză lampa de ultraviolete, achiziționată în timpul pandemiei pentru a dezinfecta clasa”, spune pentru Edupedu.ro, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, Antonina Bliorț.

„Copiii nu erau inițial în sală, erau la masă, iar copiii nu au stat mult apoi în clasă cu lampa UV pornită, circa 15-20 de minute,” mai subliniază purtătorul de cuvânt al inspectoratului școlar Iași. Ancheta este în curs de desfășurare, o echipă de inspectori a fost azi să verifice grădinița. „Vom vedea rezultatul verificărilor și în funcție de concluzii vom vedea atunci măsurile care se impun,” mai spune Antonina Bliorț. Ea mai spune că până acum 6 copii au fost văzuți de un medic, dar nu au rămas internați.

Potrivit Agerpres, un copil a fost diagnosticat cu o conjunctivită la ambii ochi, după expunerea la ultraviolete.

‘La UPU a ajuns un copilaş în vârstă de 4 ani, care a fost diagnosticat de medicul nostru de urgenţă cu o conjunctivită la ambii ochi, declarativ, după expunerea la ultraviolete. Mama a declarat că a fost o expunere accidentală. Copilul plângea, avea senzaţie de arsură la nivelul globilor oculari’, a declarat dr. Solange Roşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISJ Iași spune că nu are informații despre acest diagnostic.

Prof. unvi.dr Camelia Bogdănici, şefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon”, a declarat că astfel de lămpi cu raze ultraviolete (UV) sunt folosite la dezinfecţia spaţiilor dar trebuie utilizate doar atunci când în zonă nu se află persoane, potrivit Agerpres.

„În momentul în care o persoană se află în faţa unei lămpi cu ultraviolete se poate produce edem palpebral, aşa numita umflare a pleoapelor, congestia conjunctivei cu înroşirea marcată a acesteia. De asemenea, persoana respectivă va prezenta fotofobie, adică nu suportă lumina, mâncărime la nivelul pleoapelor. Pot apare şi leziuni severe la nivelul corneei, acea keratită de expunere sau chiar arsură termică, funcţie de perioada de expunere”, a explicat prof.univ.dr Camelia Bogdănici.

Foto: Andrey Sukhachev | Dreamstime.com / / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Lăsați ca si de sărbători se umplu clasele de proiectare laser care iti intra in ochi. Ce conteaza ca vor avea probleme cu vederea, doar fizica e inutilă ca si multe alte materii precum matematica si chimia. La cat vor elevii sa invete, peste 10 ani vor iesi bolnavi din scoli. Deja universitarii se ingrozesc la ce vine prin facultăți si se intreaba pe mâinile cui le vor lasa.

  2. La mine la scoala nu sunt incompetentze de acest gen. Noi nu bagam lampa in locul imprimantei. Pentru ca nici macar imprimanta nu avem. De altfel, nici priza nu avem, ca e doar una ocupata. 🙂 Ce fitze au unii, auzi, imprimanta in clasa, noi nu avem nici in cancelarie, nu in clase. Tragem acasa pe banii nostri. Cum e sa dai teste la 11 clase pe hartia ta, pe cartusele tale? Simplu. Foarte scump.Hartia si-a dublat pretul, cartusele sunt foarte scumpe etc. Deci, va rog, fara excese de astea, ca mi-e greata…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Sănătății a publicat grilele corecte de la Rezidențiat 2023 / Contestațiile se depun până pe 20 noiembrie, ora 16:00. Acestea pot viza întrebările de concurs, corectarea lucrărilor sau organizarea

Ministerul Sănătății a publicat grilele corecte de la Rezidențiat – sesiunea 19 noiembrie 2023. Concursul s-a desfășurat în centrele universitare București, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara. S-au înscris 10.194…
Vezi articolul

Peste 370 de școli și grădinițe sunt în reabilitare, potrivit ministrului Educației, cu 5 zile înainte de debutul școlii: „Aparent, aceasta ar putea să fie o veste rea. Practic, eu o consider o veste foarte bună”

Peste 370 de școli și grădinițe din România sunt relocate, potrivit lui Sorin Cîmpeanu. „Practic, eu o consider o veste foarte bună, asta înseamnă că s-a început cu adevărat reabilitarea…
Vezi articolul

Cooperativa „munca în zadar”. Cel puțin 888 de școli, obligate să ceară revenirea în activitate cu prezență fizică, deși toți elevii sunt în vacanță. Circuitul hârtiilor degeaba pune în mișcare sute de funcționari în toată țara

8 școli din București își reiau activitatea cu prezență fizică de astăzi, potrivit unei hotărâri a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU), potrivit Agerpres. „Nu se întorc elevii,…
Vezi articolul

Elevii din Timiș acuză politicienii că din cauza lor este frig în școli și nu pot merge la ore cu prezență fizică: Cerem oprirea „circului politic” care contribuie la menținerea acestei situații și care lasă școlile de izbeliște în această perioadă grea

Lipsa investițiilor și interesului față de buna derulare a cursurilor au dus la probleme inadmisibile, mai scrie într-o postare pe Facebook, Asociația Elevilor din Timiș. Miercuri, 8 școli, licee și…
Vezi articolul