Anchetă la o școală din județul Dolj, după ce elevii au primit la Limba Română subiectele pentru școlile în maghiară: „Vor fi sancţionate cadrele didactice care au făcut parte din comisia de examen” – Șeful Inspectoratului Școlar Dolj

4.233 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj face anchetă la Şcoala Gimnazială din comuna Predeşti, după ce elevii care au susţinut, marţi, proba scrisă la Limba română în cadrul Evaluării Naţionale au primit subiectele pentru şcolile care studiază în limba maghiară, potrivit Agerpres. Elevii au fost chemaţi ieri după-amiază să reia proba cu subiecte de rezervă.

Potrivit inspectorului general Daniel Ion, se va propune încetarea contractului de management pentru directorul şcolii, precum şi sancţionarea cadrelor didactice care au făcut parte din comisia de examen şi nu au observat eroarea.

“La Predeşti a fost făcută deja o anchetă şi se va propune încetarea contractului de management pentru directorul şcolii care ocupă funcţia prin detaşare în interesul învăţământului şi vor fi sancţionate cadrele didactice care au făcut parte din comisia de examen şi care nu au observat că au fost distribuite subiecte de limba română specifice şcolilor cu predare în limba maternă maghiară. Avem toleranţă zero pentru astfel de situaţii”, a declarat presei Daniel Ion.

Elevii de la Predeşti au reluat proba la limba română cu subiecte de rezervă, în a doua parte a zilei.

  • Amintim că ieri au susținut proba la Limba română absolvenții de clasa a VIII-a. Subiectele și baremele pot fi consultate aici. Joi, 16 iunie, se va desfășura proba la Matematică, iar vineri, 17 iunie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă.
  • Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

4 comments
  1. A greși e omenește. De ce se trimit subiecte pentru clasele cu predare în altă limbă la școlile cu predare în limba română?

  2. La ieșirea din sălile de examen, după examenul de limba română, diriginta clasei a colectat de la copii, în curtea școlii, codurile unice alocate fiecărui copil. Ce anonimizare este acesta? Ce respect față de lege și copii au acești dinozauri din învățământ, dacă nu au bunul simț să se abțină de la mizeriile de acest tip?

    1. Nu are nevoie de coduri,trebuie să meargă la secretariat. Nici nu ai nevoie de coduri,sunt la fel ca în catalog.Daca ai tabelul clasei şti toate notele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like