Andreas Schleicher, directorul pentru Educație al OCDE: O provocare a educației din România este cea a relevanței, să predai mai puține lucruri, dar mai în profunzime / Să gândești ca un om de știință este mai important decât ceea ce știi la Biologie sau Chimie

641 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
România se confruntă cu multe provocări în educație, dar, pe lângă cele cunoscute, precum cele care țin de inegalități, precum decalajul urban-rural, una „care, poate, nu beneficiază de suficientă atenție este provocarea relevanței”, a spus directorul Directoratului pentru Educație al OCDE, Andreas Schleicher, într-o conferință organizată marți la București. El a precizat că „una dintre provocări este să predai mai puține lucruri, dar mai în profunzime” și a explicat: „Să poți să gândești ca un om de știință este mai important decât ceea ce știi la Biologie sau Chimie”.

Potrivit lui Andreas Schleicher, „România are una dintre cele mai avansate curricule școlare la nivel OCDE. Dar acest lucru nu s-a tradus în practica la clasă.  Iar unul dintre motive este acela că examenul nu reflectă încă intențiile curriculumului”.

„Nu cred că răspunsul este o slăbire a sistemului de examene sau înlocuirea lor cu judecăți făcute de profesori. Aceasta nu ar fi o soluție. Dar o aliniere a examenului la intențiile curriculumului cred că ar inspira mai mulți profesori, mai mulți elevi să se ridice la nivelul așteptărilor curriculare”, a spus el.

El a spus, cu această ocazie, că „în acest moment, profesorii trebuie să lucreze cu foarte multe conținuturi și materiale și au prea puțin timp să îi pregătească pe elevi să se implice în probleme reale și în proiecte reale. Iar acea provocare este, probabil, una care nu beneficiază de atenția necesară”.

Declarațiile detaliate făcute pe această temă de Andreas Schleicher, în cadrul conferinței de presă:  

„În ceea ce privește provocările (educației din România – n.red.), una  este decalajul urban-rural, care ține de inegalități. Dar una care, poate, nu beneficiază de suficientă atenție este provocarea relevanței. Pare că sunt prea mulți tineri care simt că școala nu îi pregătește pentru viitor, că școala nu este conectată la viitorul lor, că se pune prea mult accent pe învățare teoretică și nu prea mult pentru învățare pentru viața reală. Una dintre provocări este să predai mai puține lucruri, dar mai în profunzime. În acest moment, profesorii trebuie să lucreze cu foarte multe conținuturi și materiale și au prea puțin timp să îi pregătească pe elevi să se implice în probleme reale și în proiecte reale. Iar acea provocare este, probabil, una care nu beneficiază de atenția necesară. 

Despre provocarea echității vorbește toată lumea. Dar provocarea relevanței, să faci mai interesantă învățarea, cu mai multă implicare, să te asiguri că mai puțini elevi părăsesc școala prea devreme…

(….) Dacă aș avea o dorință pentru educația din România, ar fi legată de predarea unui număr mai redus de lucruri, dar în mod mai profund. Întărirea unei înțelegeri conceptuale profunde… Să poți să gândești ca un om de știință este mai important decât ceea ce știi la Biologie sau Chimie. Deci, întărirea acelei fundații și reflectarea ei în examene poate fi de ajutor pentru alinierea curriculumului la rezultate.

Multe din cele ce spun s-au petrecut deja în curriculumul școlar. Cred, de fapt, că România are una dintre cele mai avansate curricule școlare la nivel OCDE. Dar acest lucru nu s-a tradus în practica la clasă.  Iar unul dintre motive este acela că examenul nu reflectă încă intențiile curriculumului. Aici este alinierea. Nu cred că răspunsul este o slăbire a sistemului de examene sau înlocuirea lor cu judecăți făcute de profesori. Aceasta nu ar fi o soluție. Dar o aliniere a examenului la intențiile curriculumului cred că ar inspira mai mulți profesori, mai mulți elevi să se ridice la nivelul așteptărilor curriculare”.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Si omul de știință gândește așa fără cunoștințe de chimie, biologie …. A plină lumea de sfătuitori de doi bani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Monitorizarea audio-video în sălile de clasă din școli și grădinițe, prezentată din punct de vedere legal și regulamentar de Inspectoratul Școlar Ilfov. Precizările vin în contextul apariției imaginilor cu perchezițiile polițiștilor de la Școala Jilava / Nu este nevoie de acordul profesorilor, în anumite condiții. Sunt soluții și pentru părinții care nu ar fi de acord – documente

Activitatea din sălile școlilor și grădinițelor poate fi monitorizată prin intermediul camerelor audio-video dacă Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) al unităţii de învăţământ conţine aceste prevederi, potrivit unei informări a…
Vezi articolul

Camere audio-video în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul părinților și al profesorilor, anunță Ligia Deca: Școlile nu pot folosi înregistrările audio-video în vederea evaluării profesionale a cadrelor didactice

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că școlile vor putea avea sisteme de supraveghere audio-video în sălile de clasă, fără să fie necesar acordul…
Vezi articolul

VIDEO Cosmin Prelipceanu, derapaj în direct, la Digi24: ”Să-i scăpăm pe copii de părinții lor. Asta trebuie să facă școala”/ Sorin Cîmpeanu, invitat în emisiune: ”Nu pot să fiu părtaș la această afirmație”

Moderatorul de televiziune Cosmin Prelipceanu a înregistrat un derapaj în direct, marți seară, în timpul emisiunii de la Digi24, atunci când, în timpul unui dialog cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul

Ministerul Educației: Toți profesorii au obligația legală să facă educație rutieră, nu doar diriginții. Modul în care se va implica fiecare va fi stabilit în consiliul clasei. Cele 3 ghiduri de educație rutieră pentru învățământul primar, gimnazial și liceal

Ministerul Educației atrage atenția în ghidurile de educație rutieră că nu doar diriginții sunt responsabili pentru educația rutieră în școli. Toate cadrele didactice vor fi implicate să îi învețe pe…
Vezi articolul