Anglia: Școlile primare ar urma să reia activitatea pe 1 iunie, a anunțat premierul Boris Johnson. Elevii din clase mari și cei din Țara Galilor și Scoția mai stau acasă

1.257 de vizualizări
Premierul britanic Boris Johnson / Sursa: Youtube-BBC
Guvernul britanic intenționează să redeschidă parțial școlile începând cu 1 iunie, de când ar urma să își reia activitatea și unele magazine, într-una din primele faze de ușurare a perioadei de izolare, a anunțat duminică seară premierul Boris Johnson, citat the The Guardian. Primele măsuri de relaxare, foarte limitate, vor fi introduse de miercuri, când vor fi permise mai multe activități în aer liber. Școlile ar urma să fie deschise, la nivel de învățământ primar, înaintea deschiderii altor unități, precum unele baruri și restaurante, care ar putea să se redeschidă în iulie.

Elevii de gimnaziu și liceu care își vor da examenele anul viitor vor avea ocazia să se vadă cu profesorii lor înainte de sfârșitul actualului semestru, dar nu există niciun plan pentru ceilalalți elevi din învățământul secundar să revină la școală înainte de începutul următorului an școlar.

Tot The Guardian notează că anunțul a fost primit cu scepticism în rândul directorilor de școală. Publicația citează o directoare care apreciază că termenul de 1 iunie este “optimist” și că guvernul a îngreunat situația prin decizia ca elevii din școala primară să fie primii care revin la clasă, ei fiind dificil de administrat din punctul de vedere al distanțării sociale.

Un anunț al guvernului Johnson în privința școlilor era așteptat cu nerăbdare, iar săptămâna trecută începuseră să fie vehiculate informații cu privire la o redeschidere începând cu 1 iunie.

La sfârșitul săptămânii, planurile păreau abandonate după ce sindicatele din învățământ au emis o poziție dură cu privire la eventuala redeschidere la acea dată, apreciind că școlile nu pot fi redeschise atât timp cât nu e pus la punct un regim sever de testare pentru noul coronavirus, după cum scria, vineri, același ziar. În Marea Britanie sistemul de învățământ fiind descentralizat, guvernele din Scoția și Țara Galilor anunțaseră deja că școlile nu vor fi redeschise pe 1 iunie.

Marea Britanie, țară grav afectată de coronavirus, s-a numărat printre ultimele din Europa care a decis închiderea școlilor, în martie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Sorin Cîmpeanu, demisionat de la Educație în plin scandal de plagiat, deschide lista PNL București la Senat. Este urmat de ministra Ligia Deca, candidată pentru fotoliul de senator. Monica Anisie, pe listele liberalilor la Camera Deputaților – Variante de lucru la organizația PNL București

Fostul ministru al educației Sorin Cîmpeanu deschide lista de candidaturi a PNL București pentru Senat, urmat de ministra în funcție, Ligia Deca, potrivit surselor Edupedu.ro. La Camera Deputaților, pe listele…
Vezi articolul

VIDEO “Nu te poți aștepta să învețe cu drag la matematică, dacă tu povestești în prezența lui cât de nenorocit e respectivul profesor”. Zece moduri de a determina copilul să placă școala, chiar dacă e pandemie, recomandate părinților de învățătoarea Camelia Florea

Nu fiți descurajați, pentru că veți transmite asta și copilului vostru, spune în clipul cu cele “zece moduri de a determina copilul să-i placă școala, chiar dacă e pandemie”, învățătoarea…
Vezi articolul

Programul lapte și fructe în școli 2023-2024, pus în consultare din februarie, de Ministerul Agriculturii, pentru ca elevii să primească produsele din prima zi de școală, în septembrie, după ce în anul trecut întârzierile au fost de luni de zile

Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță prin care să alinieze unele modificări ale legislației europene, la cea românească, ceea ce ar permite ca Programul pentru…
Vezi articolul