Anularea examenelor și înlocuirea lor cu note date de profesori, decisă pentru liceele din Anglia / Confuzie majoră în Marea Britanie și alte țări care au decis târziu să închidă școlile

59.657 de vizualizări
Secretarul britanic al Educației, Gavin Williamson, în Parlament / Sursa: Captura Youtube – The Telegraph
Autoritățile din Anglia, care au decis săptămâna trecută închiderea completă majorității școlilor, au anunțat și anularea principalelor examene date de elevii de liceu, inclusiv examenele necesare înscrierii la facultate. Acestea vor fi înlocuite cu note date de profesori, într-un proces care stârnește confuzie, încă. De altfel, multe dintre țările cu un sistem educațional dezvoltat – Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă – care au decis printre ultimele închiderea școlilor sunt marcate de o derută considerabil mai mare decât cele care au închis mai rapid instituțiile de învățământ.

În Marea Britanie, închiderea școlilor nu este completă. Unele trebuie să rămână deschise pentru a-i primi pe copiii din „sectoare-cheie”, iar decizia de închidere produce și așa confuzie, potrivit Sky News, care arată că profesorii încearcă să se adapteze din mers, fără indicații clare de la guvern.

Lucrurile se complică și mai mult când vine vorba despre examenele date de elevi. Este vorba despre cele pentru obținerea GCSE (General Certificate of Secondary Education), care se dau în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord, examene care evaluează nivelul elevului la vârsta de aproximativ 16 ani; respectiv examenele pentru A-Level (Advanced Level), ce se dau la finalul liceului și care sunt de obicei necesare pentru admiterea la facultate.

Potrivit BBC, profesorii din Anglia trebuie să se uite la rezultatele de la curs și să facă diverse alte estimări pe baza cărora, în schimbul examenelor, să dea propriile note elevilor, pentru ca efortul acestora de învățare „să fie recunoscut”. Cum se va întâmpla acest lucru rămâne de văzut.

Specialiștii de la Institutul de Educație al University College London au analizat decizia guvernului în două materiale separate (1, 2) publicate pe blogul instituției și arată, între altele, că speră ca actuala situație să dea o șansă reformei, într-un domeniu unde examenele de liceu cântăresc poate prea mult:

  • „Nimeni nu ar fi putut prezice lovitura dată de Covid-19 și că școlile și colegiile vor fi obligate să se închidă, dar, dacă s-a ajuns aici, situația pune în lumină numărul enorm de riscuri asociate evaluării de la finalizarea cursurilor. Sperăm ca aceste circumstanțe extraordinare să ofere noi oportunități să vedem cum evaluăm și cum răsplătim rezultatele educaționale ale tinerilor noștri”.
Confuzie și în școlile din Noua Zeelandă, Australia

Marea Britanie este una dintre ultimele țări cu sisteme de învățământ dezvoltate care au decis închiderea școlilor. Deruta din această țară se regăsește și în alte țări care, de azi, au luat măsuri similare:

  • În Noua Zeelandă – o altă țară unde România a căutat inspirație pentru reformă, confuzia era totală luni după-amiază (primele ore ale dimineții în România), potrivit New Zealand Herald, care anunța că autoritățile au anunțat de azi pe mâine închiderea școlilor. Închiderea a fost făcută printr-un anunț sumar în presă, fără ca școlile să aibă idee, pentru a se putea pregăti.
  • În Australia, confuzia este și mai mare, pentru că, în această țară, premierul se opune închiderii școlilor și au apărut conflicte între guvern și autoritățile unora dintre statele australiene care au decis unilateral să închidă instituțiile de învățământ, începând de mâine (marți, 24 martie), potrivit The Guardian.

Foto: Pixabay.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noi discipline anunțate de Ligia Deca: „Istoria, robia și deportarea romilor”, opțională pentru elevii de gimnaziu și liceu, iar „Istoria Comunismului din România” se va studia obligatoriu la liceu

Elevii de gimnaziu și liceu vor putea alege ca disciplină opțională „Istoria, robia și deportarea romilor”, iar liceenii vor mai studia o nouă disciplină obligatorie: „Istoria Comunismului”, a spus Ligia…
Vezi articolul

Culmea ipocriziei. Ministerul Muncii justifică creșterea alocațiilor ca pe o inițiativă proprie: Deținem președinția UE și protecția socială trebuie să fie aliniată modelului european

Ministerul Muncii scrie în nota de fundamentare pentru proiectul de modificare a legii alocațiilor că ”ținând cont de faptul că România, în acest an deține președinția Consiliului Uniunii Europene, este imperios necesar…
Vezi articolul

Sindicat al profesorilor: Nu există un orizont temporal clar definit în ceea ce privește salarizarea potrivit grilelor negociate în a doua jumătate a anului 2023 / Protestele vor avea loc abia după alegerile prezidențiale – document

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că „nu există un orizont temporal clar definit în ceea ce privește salarizarea potrivit grilelor negociate în a doua jumătate a anului 2023”. Amintim…
Vezi articolul

Școlile au de trimis către inspectorat proiectul planului de școlarizare pentru 2025-2026 până pe 30 ianuarie, în format tipărit/ Etapele și documentele necesare pentru rapoartele finale – adresă ISJ Ilfov

Școlile vor încărca datele din proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 în aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) și vor tipări rapoartele pentru fiecare…
Vezi articolul