Aproape 70 de școli și licee din București caută profesori, în special de arte și științe, dar și învățători, la 2 luni de când a început școala, potrivit ISMB / Cel puțin 26 de profesori și-au dat demisia sau au renunțat la plata cu ora în ultima lună, într-o perioadă marcată de legea Bolojan

18.390 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Aproape 70 de școli din București caută profesori de matematică, chimie, fizică sau arte, la 2 luni de când a început școala, potrivit anunțului postat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, pentru ședința de repartizare a locurilor din data de 6 noiembrie 2025. Dintre cele 76 de posturi scoase la repartizare, 26 sunt ale unor profesori titulari sau suplinitori precum și învățători care și-au dat demisia. Printre aceste posturi sunt și norme întregi de educator sau învățător dar sunt și profesori care au renunțat și la plata cu ora, într-o perioadă în care se resimt efectele produse în Educație de legea 141. Edupedu.ro a analizat cele 4 anunțuri de repartizare a locurilor publicate săptămânal de ISMB pe parcursul lunii octombrie.

Din tabelul cu posturile libere pentru ședința de repartizare a locurilor din data de 6 noiembrie reiese că 26 de profesori titulari sau suplinitori de diverse materii sau învățători din București și-au dat demisia sau au renunțat la plata cu ora, în a doua lună de la începerea școlii.

De remarcat, nu sunt menționate pentru toate posturile motivele pentru care s-au eliberat, astfel că ar putea fi mai multe situații de demisii sau renunțări la PCO decât apare în tabel.

76 de posturi erau disponibile în ședința publică din 6 noiembrie, la 69 de școli din București, dintre care trei sunt norme complete de câte 20 de ore: o normă de învățător, una la matematică și o alta la limba franceză, potrivit listei publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Numărul este similar cu cel din data de 9 octombrie când era nevoie de 74 de profesori în București.

De remarcat că numărul de posturi libere oscilează de la o săptămână la alta și în multe situații nu este vorba despre aceleași posturi care nu s-au ocupat, ci de unele noi eliberate după demisia profesorilor.

În decursul lunii octombrie, ISMB a publicat 4 anunțuri, câte unul pe săptămână, pentru ședințe publice în care se repartizează posturi la școli, licee și Cluburi ale Copiilor de sector.

Pentru prima ședință din luna octombrie, pe 2 octombrie, la doar o lună de când începuse școala, erau disponibile 162 de posturi în școlile din București. Treptat posturile s-au ocupat însă la scurt timp, profesorii și-au dat demisia după o lună, în unele cazuri nici măcar o lună. Este vorba despre 2 cazuri unde se precizează că profesorii și-au dat demisia din 29 septembrie [N. Red școala a început pe 8 septembrie].

În urmă cu două săptămâni, în 23 octombrie, numărul posturilor libere era mai mic, 64, dintre care 18 profesori au anunțat în scris că au demisionat.

Sunt vacante posturi la disciplinele: matematică, chimie, fizică, educație plastică, limba română sau limba franceză.

Au fost și anunțuri de posturi rămase libere la Colegiul. I.L Caragiale, Școala Centrală, sau Colegiul Național de Muzică George Enescu.

De asemenea, unele posturi pentru fizică de exemplu sunt libere pentru că fie nu s-au repartizat în alte ședințe, fie profesorii au ieșit la pensie, după cum se vede în tabelele de mai jos. Recent ISMB a semnalat lipsa profesorilor din aria științe, iar secretarul de stat Sorin Ion semnala lipsa de interes a candidaților pentru disciplinele fizică și chimie.

Locuri neocupate pentru ședința din 6 noiembrie 2025

26 de locuri sunt vacante ca urmare a demisiei sau a renunțării în plata cu ora. În plus, sunt multe ore la disciplina fizică care fie au rămas nerepartizate în ședințele anterioare, fie profesorii s-au pensionat. Analiza ISMB recentă arată că este un deficit de profesori de fizică și chimie.

Listă locuri libere ca urmare a demisiei

  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE ALECSANDRI” – Învățător, clasa pregătitoare 20 de ore – demisie cadru didactic
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE ALECSANDRI” – Gimnaziu – Educație plastică – 1 oră – demisie suplinitor
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.5 – Gimnaziu – Chimie – 4 ore – Renunțare ore plata cu ora (PCO) titular unitate
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ELENA VACARESCU” – Gimnaziu – Chimie – 2 ore –
    Renunțare PCO titular 
  • COLEGIUL NAȚIONAL „AUREL VLAICU”- liceu – sociologie – 2 ore – demisie cadru didactic
  • LICEUL TEORETIC BULGAR „HRISTO BOTEV” – Liceu – Istorie – 12 ore -demisie profesor repartizat pentru suplinire
  • SCOALA GIMNAZIALA NR. 51 – Gimnaziu – Biologie – 4 ore – demisie suplinitor
  • COLEGIUL NATIONAL „VICTOR BABES” – liceu – Limba Franceză – 20 de ore – demisie titular
  • COLEGIUL ECONOMIC „A.D. XENOPOL” – liceu – Economic administrativ – 12 ore – renunțare titular
  • LICEUL TEHNOLOGIC ”NIKOLA TESLA” – liceu – matematică – 11,6 ore – demisie
  • CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ NR. 1 – limba și literatura română – 4 ore – demisie
  • CLUBUL COPIILOR SECTOR 2 – Machete / modelism – 10 ore – demisie suplinitor
  • SCOALA GIMNAZIALĂ LIVIU REBREANU – Gimnaziu – Fizică – 4 ore renunțare suplinitor
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.149 – Gimnaziu – 6 ore – TIC
  • Școala Gimnazială General Eremia Grigorescu – Educație Tehnologică și aplicații practice 12 ore – demisie
  • Școala Gimnazială General Eremia Grigorescu – Educație Fizică și Sport – 2 ore – renunțare ore
  • Grădinița Căsuța Fermecată, Structura Grădinița Floarea Soarelui – Educatoare / Institutor pentru învățămțntul Preșcolar. profesor pentru educație timpurie
    – 25 de ore – demisie
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 125, Structura ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”PETRACHE POENARU” – Gimnaziu – Ed Interculturală – 2 ore – renunțare ore PCO
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 125, Structura ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”PETRACHE POENARU” – Gimnaziu – 2 ore, Educație pentru cetățenie democratică – Renunțate PCO
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.128 – Gimnaziu – Fizică 10 ore – Demisie
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ PRINCIPESA MARGARETA” – Gimnaziu – Matematică – 20 de ore- post apărut prin demisie
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ”CONSTANTIN PĂUNESCU” – 4 ore – profesor
    de psihopedagogie specială școlarizare la domiciliu – renunțare PCO Titular
  • Liceul Tehnologic „Sf. Antim Ivireanu” – Liceu – Chimie – 15,8 ore – renunțare titular
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ nr. 168 – Gimnaziu – Matematică – 8 ore – demisie
  • Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” – Liceu- Geografie 3,5 ore – renunțare PCO
  • Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” – liceu – Educație Vizuală – 0,6 ore – renunțare PCO
Lista locuri neocupate 23 octombrie 2025

În 23 octombrie erau 63 de posturi vacante la 44 de școli și licee din București, dintre care în 18 cazuri se menționa demisia unui titular sau suplinitor sau renunțarea la plata cu ora.

Dintre acestea sunt 5 norme întregi de 20 de ore, dintre care 4 norme sunt de învățător.


Locuri neocupate pentru ședința din 16 octombrie 2025

În data de 16 octombrie erau 45 de posturi libere la 27 de școli dintre care în 14 profesorii și-au anunțat demisia sau au renunțat la plata cu ora.

Sunt și alte câteva situații în care se caută profesori pentru că nu s-au ocupat catedre de fizică de la Colegiul Cantemir Vodă (n. red 3 de câte 9 și 6 ore).

Locuri neocupate pentru ședința din 9 octombrie 2025

La 9 octombrie, la o lună de la începerea școlii, erau neocupate 74 de posturi din care 24 de profesori au demisionat sau au renunțat la plata cu ora (PCO).

Unii profesori nu au rămas la catedră nici măcar o lună – sunt prezentate 2 cazuri în care se menționează că profesorul și-a dat demisia din 29 septembrie [N. Red școala a început pe 8 septembrie].

Locuri neocupate pentru ședința din 2 octombrie 2025

În data de 2 octombrie erau neocupate 162 de locuri dintre care cel puțin 20 de profesori titulari sau suplinitori au menționat că și-au dat demisia sau au renunțat la posturi sau la plata cu ora (PCO).

Sunt și multe locuri vacante care nu au fost repartizate, de exemplu la Școala Gimnazială Maica Domnului, unde e nevoie de profesor de fizică pentru 12 ore pe săptămână.

Plata cu ora, potrivit Legii 141/2025

Din 1 septembrie 2025, de când începe anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) vor fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.

La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

„(51) Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”

Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.

Normele metodologice care reglementează salarizarea prin plata cu ora, în anul școlar 2025-2026, pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste, au fost publicate în Monitorul Oficial. Tariful se calculează în funcție de vechime și sporuri, prin raportare la numărul total de ore lucrate, nu doar la cele de predare.

Amintim că Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, stabilește în premieră națională raportarea plății cu ora (PCO), pentru orele predate în învățământul preuniversitar, de către cadrele didactice, la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, fapt care determină o scădere de aproximativ 50% a tarifului brut pe oră suplimentară. Vezi aici exemplu de calcul

Informații de context

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate (de la 30.128 la circa 14.500), în anul școlar 2025-2026, potrivit unui comunicat de presă. „Suplinitorii nu au dispărut (suplinitorii calificați au rămas relativ stabili), iar normele la plata cu ora și-au găsit cadre didactice care să le susțină”, conform sursei citate.

Pe 11 septembrie, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că, în acest moment, „valoarea medie a plății cu ora, în zona preuniversitară, se află în jurul valorii medii pentru o oră de gardă în zona de sănătate”. Acesta a afirmat joi dimineața, la Radio Guerrilla, că a vorbit cu ministrul Sănătății: „M-am interesat, mie în pasă de cum filtrezi educațional aceste modificări”.

Liliana Murguleț, director al Școlii Gimnaziale nr. 79 din București, a declarat că „nici nu se pune problema în ziua de astăzi să mai cauți pe cineva să vină la plata cu ora, decât dacă găsești un om cu vocație, care să iubească profesia”. Aceasta a povestit că „a venit o tânără colegă care a primit la repartiție 5 ore”, dar, din reorganizarea catedrelor erau 6 ore în școală. „Evident că am invitat-o pe domnișoara să primească și a șasea oră în plata cu ora și am fost refuzată”, a spus directoarea la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Ministrul Daniel David a anunțat modificarea valorii la plata cu ora drept „prioritate pe termen foarte scurt”, pe 7 octombrie: Ar trebui să reflecte și timpul de pregătire pentru ora respectivă. Răzgândirea a venit după 3 luni în care ministrul a susținut în permanență că formula Bolojan este cea „corectă”.

„La începutul anului școlar a fost realmente o criză a profesorilor, inclusiv în București, unde, după prima săptămână de școală, aproximativ 2.000 de ore nu erau încă ocupate”, a declarat Luciana Antoci.  Lucrurile acestea s-au rezolvat cumva, s-au rezolvat pe moment, prin implicarea directorilor care au adus către școli profesori pensionari prioritar, care, în sfârșit și-au asumat acest rol, dar, repet, plata este complet nemotivantă și din ceea ce știu eu, la Ministerul Educației se ia în calcul revenirea asupra acestei decizii și cumva creșterea cuantumului pentru orele care se efectuează în acest regim.

O analiză Edupedu.ro arată că un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat – ANALIZĂ pe baza Legii Bolojan.

Citește:
OFICIAL Plata cu ora pentru profesori, directori și inspectori în anul școlar 2025-2026: tariful se calculează în funcție de vechime și sporuri prin raportare la numărul total de ore lucrate / Model Fișa de evidență lunară
Peste 90% dintre profesorii din București sunt calificați, dar există un deficit de profesori la fizică, chimie, matematică și informatică / Formalism, suprasolicitare și birocrație, printre problemele semnalate într-o analiză a ISMB
Un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat – ANALIZĂ pe baza Legii Bolojan
REPORTAJ Titularizarea – ultima ședință publică de repartizare înainte de trecerea forțată la 80 de ore de predare pe lună: unii profesori nu au mai prins un loc titularizabil, chiar dacă au avut medie peste 8.50 / Se pot face reforme, dar nu așa, să sperii oamenii, spune o profesoară de chimie / Inspector, către candidați: Nici noi n-am dat petrecere când s-a modificat legea


7 comments
  1. Foarte bine! Sa caute! Asta vara de ce n-am fost cu totii in strada??

  2. nu mai gasesc fraieri la plata cu ora , nici macar pensionarii nu se mai baga, iar absolventii fug cat pot de meseria de profesor, asta e ,sa predea bolojanul ca el a facut haosul asta

  3. La noi in unitate colegii mai tineri pleacă din sistem iar cei care raman nu vor sa faca nici o secunda munca in folosul comunității.

  4. Problema subterana: foarte multe scoli din rural nu au orele acoperite, dar, din motive doar de directori sau ISJ stiute, orele acelea nu apar nicaieri. Orele fara profesori sunt puse ultimrle, iar copii pleaca zilnic cu 1-2 ore mai devreme.

    De ce? Trebuie un Snoop sau Recorder si pentru mizeriile din invatamant?

  5. Nu doar în București. S-a tot semnalat problema specialiștilor „lipsă” din liceele tehnologice. S-au aprobat clase cu duiumul in ultimii ani, unde se înscriu fiindcă legislația le permite, absolvenții cu medii sub 5!! Profesorii ingineri și maiștri(cred că nici nu mai există maiștri sau absolvenți „proaspeți” de postliceale) lipsesc cu totul la unele specializări, sute de ore libere pe ISJ urî, nu dau nume fiindcă foarte ușor se poate verifica și sunt aduși la predare necalificați, să pregătească tehnicieni fără inserție pe piața muncii, doar ca să se cheltuie bani prin proiecte Erasmus sau de alt fel, rezultate zero pentru elevi. Adică intri cu media 3 și ești plimbat prin Europa, să ai impresia că ” ai valoare” fără niciun efort. Dar, da, avantaje uriașe financiare pentru profesorii care primesc bani pentru asta simultan cu salariul pe orele din norma și… gradații aiurea. Ce mărire de norma, nu contează , la câte ore cu duiumul și pe la seralurile aiurea unde cu cinism se consideră când se aprobă clase, că oamenii de 45 vin să facă sute de ore de practica la agentul economic…Cine vrea sa se califice merge la un curs, ei au nevoie doar de diploma de liceu, asta ar trebui doar la licee teoretice. Asta, una la mâna, dar situația actuală este că specialiștii din anii 80-90, foștii titulari cu grade didactice sunt in pensie, doar dacă nu au impertinența să stea până la 70+ , să citească din cărțile de tehnologie ferfeniță din anii 75. Dar, fără sa se facă o statistica a resurselor umane, se aprobă în continuare clase de liceu. De ce? Și asta, ca sa acopere normele celor de cultură generală care au 1-2 ore pe săptămână și au nevoie de minim 15 clase. Pentru puținii ingineri și profesori de practica ajung 2 clase. Ia dați din mers un OUG să se intre la liceu doar cu media minim 6, acum, pentru 26-27, aprobați doar clase de profesionala (pe calificările unde are cine sa predea modulele tehnice) și ajustați tot din mers (că și legea 141 a fost dată din mers, după etapele de mobilitate) metodologia burselor tehnologice, adică fără!! Pe baza de pontaj la practică la agentul economic cu avantaje financiare pentru firme. Atunci, cu prag la admitere automat de vor înscrie la profesional cu posibilitatea de continuare a formării cu diferențe, la liceu. Și simplificați angajarea inginerilor (se poate modifica metodologia de mobilitate strict pentru tehnologice, alt OUG), să fie doar o confirmare in școală, o comisie de la ISJ și fără, module pedagogice 2 ani, fără examene suplinire sau titularizare (ce antreprenor vine sa predea in condițiile astea??Când el are firma proprie🥴. Și atunci pentru ce licee aiurea?)

      1. Da, aveți dreptate…Vor fi „absorbite” de liceele tehnologice… Oricum, mi se pare inadmisibil (dar…totul e inadmisibil) să fie la liceul „clasic” absolvenții de gimnaziu cu medii de 2… Probabil că liceul tehnologic devine liceu profesional…Eu sper că se va da după 2 ani un fel de „treapta I”,, cu grile online și evaluare și cine nu ia minim 6 sa se cam oprească…Dar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației „regretă eroarea”, după ce a transmis presei un raport din care puteau fi aflate numele copiilor implicați în cazurile de violență de la Școala Titulescu / Instituția face apel la jurnaliști să nu publice datele care ar putea duce la identificarea persoanelor din raport

Ministerul Educației vine cu precizări în cazul expedierii către presă a unui document care conținea datele copiilor minori implicați în cazul de violență și abuz sexual de la Școala Gimnazială…
Vezi articolul

Două posturi de experți au fost scoase la concurs de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație / 4.600 de profesori vor deveni vectori în implementarea evaluării unitare, în cadrul proiectului care va produce standarde de evaluare și notare – documente

Au fost scoase la concurs două posturi de experți de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, potrivit unui anunț al instituției. Posturile sunt în cadrul proiectului „Standardizare…
Vezi articolul