Aproape jumătate din studenții din Italia nu mai găsesc chirii în orașele care sunt mari centre universitare

379 de vizualizări
locuri în cămine - Studenția online
Foto: Pexels.com
Unul din doi studenți (41%) din Italia nu își găsește o cameră de închiriat în orașul în care urmează studiile universitare, transmite Rador, citând un sondaj efectuat pe mai mult de 10.000.000 de studenți din 28 de orașe italiene, realizat pe o perioadă de 3 luni de observatorul „Stanza Semplice”.

Sondajul mai arată că unuia din trei (29%) studenți îi este frică să nu se îmbolnăvească de Covid-19 dacă merge la cursuri în format fizic la și tocmai de aceea caută să închirieze o garsonieră, o singură cameră cu o baie.

De îndată ce s-au reluat cursurile cu prezenţă fizică, numărul apartamentelor disponibile a scăzut drastic față de anii precedenți. În plus, s-a mai înregistrat și o creștere a prețurilor de la 6%, la 12% în cele mai importante orașe precum Milano, Roma, Florența, Bologna, Veneția, Padova.

Motivul acestei creşteri – doar 3% din ofertă – se află în mâinile unor structuri organizate care desfășoară această activitate într-un mod profesional, în timp ce restul de 97% încearcă să satisfacă o cerere în continuă creștere, mai scrie sursa citată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT România este singura țară din UE care impune obligativitatea măștii la orele de educație fizică în toată țara și la toate clasele, indiferent dacă orele sunt afară sau în sală. Analiza cerută de la Bruxelles de Ministerul Educației

România este singura țară din Uniunea Europeană care a impus la nivel național obligativitatea purtării măștii la orele de educație fizică și sport, fără a introduce excepții care să ia…
Vezi articolul

Comisarul european pentru cercetare și inovare, Mariya Gabriel, a fost în vizită la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială / Sâmbătă, comisarul se întâlnește cu profesori ai Universității Babeș-Bolyai

Comisarul european pentru Educație, Mariya Gabriel, se află în vizită în România până sâmbătă. Vineri s-a întâlnit cu ministrul Cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja și au vizitat împreună Institutul…
Vezi articolul