Personalul din învățământul preuniversitar care se pensionează la împlinirea vârstei standard ar trebui să primească, la încetarea contractului de muncă, o primă egală cu două salarii de bază, începând cu anul școlar 2026-2027, susțin Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația „Spiru Haret”. Cele două organizații sindicale i-au cerut ministrului Educației, Mihai Dimian, să precizeze urgent din ce sursă vor fi plătite sumele, după ce unitățile de învățământ au primit deja cereri din partea angajaților care se pensionează, conform unui document consultat de Edupedu.ro.
- Profesorii și angajații din școli care se pensionează la vârsta standard ar putea primi o primă egală cu două salarii de bază de la 1 septembrie 2026, a anunțat FSLI pe 28 august. Sindicatul a avertizat că dreptul poate fi amânat din nou.
- Prima de pensionare pentru profesori, echivalentă cu două salarii de bază, se acordă din anul școlar 2026-2027, a anunțat și FSE „Spiru Haret” pe 1 septembrie. Federația a transmis și un model de cerere.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au transmis ministrului Educației și Cercetării o adresă privind acordarea primei de pensionare prevăzute de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Articolul 229 alineatul (14) din lege prevede:
„Personalul din învățământul preuniversitar care se pensionează la împlinirea vârstei standard beneficiază de o primă în cuantum de două salarii de bază ale persoanei, care se acordă la data încetării de drept a contractului individual de muncă.”
Prevederea este aplicabilă din anul școlar 2026-2027
Aplicarea articolului a fost amânată încă de la intrarea în vigoare a Legii învățământului preuniversitar. Inițial, termenul a fost prorogat până la începutul anului școlar 2025-2026, iar ulterior, prin Legea nr. 141/2025, până la începutul anului școlar 2026-2027.
Cele două federații sindicale susțin că prevederea este aplicabilă în prezent, deoarece nu a fost adoptat un nou act normativ prin care plata primei să fie amânată din nou.
„Prevederile art. 229 alin. (14) au fost prorogate încă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 198/2023: inițial, prin art. 248 alin. (11) din aceasta, până la începutul anului școlar 2025-2026; ulterior, prin art. XLIII alin. (1) lit. g) și art. LVII din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, până la începutul anului școlar 2026-2027”, se arată în adresa transmisă ministrului Educației.
Dispozițiile referitoare la prima de pensionare au devenit aplicabile după 1 septembrie 2026.
„În prezent, dispozițiile art. 229 alin. (14) din Legea nr. 198/2023 sunt aplicabile, întrucât în acest moment nu a fost adoptat un act normativ care să le proroge din nou și nici nu sunt incidente dispozițiile art. XXIV din Legea nr. 141/2025 – care au caracter general și de la care art. XLIII alin. (1) lit. g) și art. LVII din același act normativ instituie o derogare, respectiv o inaplicabilitate limitată în timp, până la data de 01.09.2026”, precizează FSLI și Federația „Spiru Haret”.
Școlile au primit deja cereri pentru plata primei de pensionare
Cele două organizații sindicale semnalează că unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar au primit deja cereri de la angajații care îndeplinesc condițiile legale pentru acordarea primei de pensionare.
Problema este că nu a fost stabilit clar ordonatorul de credite de la care școlile trebuie să solicite banii necesari pentru plata acestui drept.
„În aceste condiții și luând în considerare că, la nivelul unităților și instituțiilor din învățământul preuniversitar, au fost înregistrate cereri ale persoanelor care îndeplinesc condițiile legale mai sus redate și care sunt îndreptățite la plata primei de pensionare, vă solicităm să ne comunicați, într-un termen cât mai scurt, care este sursa de finanțare a primei consacrate de art. 229 alin. (14) din Legea nr. 198/2023”, se arată în document.
Sindicatele cer Ministerului să indice sursa de finanțare
FSLI și Federația „Spiru Haret” atrag atenția că personalul din învățământ nu beneficia de o asemenea primă înainte de adoptarea Legii nr. 198/2023. Din acest motiv, școlile întâmpină dificultăți în stabilirea instituției de la care trebuie să solicite fondurile.
„Vă rugăm să aveți în vedere că, până la adoptarea Legii nr. 198/2023, personalul din învățământ nu beneficia de prima de pensionare la împlinirea vârstei standard, astfel există dificultăți în identificarea ordonatorului de credite de la care trebuie solicitate fondurile necesare pentru plata acestui drept”, precizează cele două federații.
Adresa este semnată de Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, și de Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
DOCUMENT Adresă prima de pensionare 18 septembrie – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.