Aritmiile cardiace – Ce se întâmplă când inima bate neregulat? Sfaturi și tratament

Inima are propria rețea electrică. În mod normal, ea prezintă un ritm firesc, ritmul sinusal, dictat de nodul de comandă, numit nod sinusal. Acesta generează impulsuri electrice, cu frecvența pe care oamenii o numesc puls, între 60 și 80 pe minut. Atunci când se propagă așa cum trebuie, aceste impulsuri electrice ajung să fie contracțiile, bătăile inimii, explică Dr. Crina Rădulescu, medic specialist cardiolog la Centrele Ares.

Ce sunt aritmiile cardiace, de câte tipuri sunt ele și cum pot fi tratate, a explicat pe larg medicul specialist cardiolog Crina Rădulescu de la Centrele ARES. Într-un ghid online realizat pentru Edupedu.ro, medicul a atins și întrebarea: “Care e pulsul normal”.

Ce sunt aritmiile cardiace

“Din nodul sinusal, impulsurile ajung pe căi bine stabilite în nodul atrioventricular, următoarea ”stație” din rețea. Acesta este ”frâna” firească, cea care filtrează bătăile normale de cele anormale. După nodul atrioventricular urmează fasciculele care merg către ventricul.

Aritmiile cardiace sunt anomalii ale sistemului electric al inimii. Asta înseamnă că inima bate mai repede sau mai încet decât normal, în anumite cazuri neregulat. Aritmiile pot fi de două feluri: tulburări de ritm sau tulburări de conducere.

Tulburările de ritm pot să apară atât pe o inimă sănătoasă, cât și în diverse condiții patologice.

Cum tratăm aritmiile? Sfaturi pentru schimbarea stilului de viață

În primul rând, când vine vorba despre aritmii, este importantă schimbarea stilului de viață: evitarea substanțelor psiho-excitante, cofeină în exces, băuturi energizante, ciocolată în exces, fumatul, alcoolul. Alcoolul este un foarte cunoscut factor precipitant pentru fibrilația atrială – fibrilația paroxistică la oamenii tineri cu cord normal. Paharul de vin roșu este recomandat dacă ne limităm la unul singur.

Tratamentul medicamentos constă în betablocante, medicamente cu relativ puține reacții adverse și eficiente în majoritatea tipurilor de aritmii. Pot fi administrate atât adulților, cât și copiilor. De asemenea, în tratarea artimiilor se folosesc antiaritmicele, dar pentru administrarea lor este nevoie de un proces complex de diagnosticare.

În timp ce tratamentul medicamentos ameliorează simptomele, tratamentul intervențional este soluția. În tulburările de ritm, cele mai importante sunt ablațiile. Acestea se fac prin radiofrecvență sau crioablație. Procedurile se adresează fie nodului atrioventricular, fie fasciculelor accesorii cu care se nasc oamenii. Ablația fasciculului accesor duce la întreruperea circuitului anormal.

Flutterul atrial și fibrilația atrială se tratează tot prin ablație. În cazul fibrilației, este vorba despre o procedură ceva mai complexă, pentru că este nevoie de maparea zonei în care apare fibrilația, după care se face ablația de substrat cu radiofecvență. Practic se folosește un principiu termic, arderea circuitului care nu funcționează normal.

Ablațiile ventriculare au o rată foarte bună de succes. Rata insuccesului este cauzată de o localizare insuficientă sau nu foarte corectă a focarului.

Am pulsul 50. E un motiv de îngrijorare? Care e pulsul normal

Pulsul este considerat normal între 60 și 80 de bătăi pe minut, în repaus. Bărbații sunt mai parasimpatomimetici, adică au un sistem nervos parasimpatic mai dezvoltat și pot fi mai bradicardici, mai ales dacă fac și sport. Un bărbat poate să aibă pulsul 50 și puțin, fără ca acest lucru să aibă vreo semnificație patologică. Femeile sunt simpatomimetice, adică au sistemul nervos simpatic predominant, ceea ce înseamnă că pot avea pulsul în repaus 90-100, fără să fie patologic.

La efort fizic, toți ar trebui să fim în stare să ajungem la frecvența noastră maximală, care înseamnă 220-vârsta. Astfel, un bărbat de 30 de ani ar trebui să poată atinge pulsul 190 fără să existe probleme, atunci când face sport. La efort fizic extrem de intens este normal sa avem tahicardie. Dacă însă avem pulsul 150 stând degeaba, în mod cert este anormal.

Când pulsul este sub 50 deja ne punem probleme. Dacă este noaptea când dormim, și toate funcțiile sunt la un nivel bazal, nu ne speriem. Dar dacă pulsul e 40 și persoana în cauză a căzut pe stradă, e cu totul altceva. Acest lucru semnifică un posibil bloc și necesită o evaluare și eventual o stimulare cardiacă.”

Edupedu.ro cu susținerea Centrelor ARES a lansat o secțiune dedicată educației pentru sănătate. Vedeți aici mai multe informații esențiale despre sănătatea inimii, care se derulează în cadrul campaniei “ARES – Educăm inimi
Citește și:

 

Exit mobile version