ASE își face facultate de drept. Instituția anunță că admiterea va fi online la toate programele de studii universitare

17.265 de vizualizări
Academia de Studii Economice Bucuresti
Academia de Studii Economice din București a anunțat oficial că își face propria facultate de drept. Anunțul e făcut în cadrul unui comunicat în care instituția precizează că admiterea la toate programele sale de studii universitare de licență, masterat și doctorat se va desfășura anul acesta exclusiv online, pe platforma admitere.ase.ro. Academia scoate la concurs, la cele 35 de programe universitare de licenţă în limbile română, engleză, franceză, germană, peste 7300 de locuri.

Potrivit comunicatului de miercuri al ASE, Academia își diversifică oferta cu o Facultate de Drept care va “forma viitori profesioniști în activități specifice ariei juridice în diverse domenii din societate, cum ar fi: justiție, business, administrație publică, activități non-profit”. Această facultate scoate la concurs 150 de locuri, buget și taxă, cu durata cursurilor de 4 ani.

Dintre locurile totale anunțate de ASE pentru studiile de licență, peste 6400 sunt la învățământul cu frecvență, iar 900 la învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Înscrierile au loc în perioada 13 iulie – 17 iulie a.c.

Cum va avea loc admiterea la ASE – componentele concursului la programele de licență:

  • eseul motivațional
  • testul de competenţă lingvistică – pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină și nu au certificate de competență lingvistică recunoscute de ASE
  • media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media la examenul de
    bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%).

ASE precizează că oferă peste 3400 de burse de performanță, de studii şi sociale, peste 550 de burse Erasmus, peste 5000 de locuri în căminele proprii, parteneriate pentru stagii și practică, 400000 de volume în bibliotecă.

  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reprezentanții Studenților, ANOSR: În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând amnistierea plagiatelor

„În timp ce românii sunt dedicați sprijinirii refugiaților din Ucraina, parlamentarii din Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților profită pentru a fura orice urmă de onoare a mediului academic, votând…
Vezi articolul

Cele mai bune universități din România, în 2019: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca conduce clasamentul universităților anunțat de cercetătorii Ad Astra. Nicio instituție privată în top

Cele mai bune universități din România sunt, în 2019, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București. Clasamentul a fost dat publicității în această dimineață de…
Vezi articolul

Clasamentul internațional al universităților Times Higher Education 2021: Oxford, pe primul loc în lume. Două universități românești sunt pe locurile 601-800 și 801+, iar 11 ocupă un loc în intervalul 1000+

Universitatea Oxford, Universitatea Stanford și California Institute of Technology conduc clasamentul internațional al universităților realizat de Times Higher Education 2021, dat publicității astăzi. De altfel, universitățile americane domină primele 10…
Vezi articolul