Asociația elevilor din Constanța acuză folosirea școlii pentru promovarea candidaților la alegerile locale

375 de vizualizări
Sursă foto: Info Sud Est
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) trage un semnal de alarmă cu privire la folosirea educației în scopuri politice, în contextul alegerilor locale, și condamnă cazul primarului comunei Mihai Viteazu, care „inaugurează o școală nefuncțională pentru a promova candidații partidului”, se arată într-un comunicat de presă al asociației elevilor.

„Luni, 14 septembrie a.c., la o școală din comuna Mihai Viteazu s-a organizat o festivitate de inaugurare a unui corp nou, în ciuda recomandărilor ministrului educației și președintelui Klaus Iohannis de a nu organiza festivități la deschiderea anului școlar. La festivitate au participat și primarul localității, Gheorghe Grameni, împreună cu Mihai Lupu, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Constanța, iar cei doi au tăiat panglica împreună cu directoarea școlii”, se arată în comunicatul elevilor.

AEC citează publicația Info Sud-Est spunând că directoarea școlii a declarat că a fost conștientă de recomandările ministrului și că a organizat festivitatea respectivă la cerința domnului primar, deoarece “ ne-a ajutat cu toate produsele de igienă, ne-a dat măști, dezinfectant…”.

„Menționăm faptul că achiziționarea de produse sanitare este o responsabilitate a primăriei, acestea revenind prin finanțarea complementară, iar respectarea obligațiilor este o necesitate de bază, nu un prilej pentru organizarea de activități cu un caracter politic puternic și pentru folosirea elevilor în campania electorală. Mai mult decât atât, corpul respectiv era nefuncțional, deoarece construcțiile nu au fost terminate până la începutul anului școlar, o singură clasă din întreaga clădire fiind finalizată. Mai apoi, în singura clasă finalizată, candidatul Mihai Lupu a intrat însoțit de un grup de persoane, printre care un preot și un dascăl care nu purtau mască, așa cum se arată în fotografia din știrea menționată, punând astfel în pericol siguranța elevilor școlii”, se mai arată în comunicat.

Elevii mai amintesc că primăria Mihai Viteazu a obținut calificativul 6.04, dintr-un total de 10 puncte, conform studiului “Indexul accesului la educație al elevilor din județul Constanța în anul școlar 2018-2019”, „ fapt ce denotă interesul real al primarului față de educație”.

„În loc să se preocupe ca în unitățile de învățământ să existe toate condițiile necesare desfășurării orelor de curs în siguranță pentru elevi, primarii caută să organizeze tot felul de acțiuni pentru a câștiga capital politic. Educația este prioritară, mai ales acum în perioade critice, iar politicienilor le stă gândul doar la alegerile locale”, a declarat Andreea-Sabina Spatariu, președinte AEC.

Sursă foto: Info Sud Est


1 comment
  1. Precis e un primar venit de la PSD.😂😂😂
    PNL = PSD = etc
    O țară în care nu ai pe cine sa votezi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Marius Nistor, despre plata restanțelor salariale din OUG nr. 48/2022: Trebuie să clarificăm lucrurile acestea cu Ministerul Educației și cu premierul, ca să urgentăm plata drepturilor câștigate în instanță

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, pentru Edupedu.ro, că „urmează discuții, ca să urgentăm plata plata drepturilor” din OUG nr. 48/2022. Este vorba despre tranșa…
Vezi articolul

Politehnica București, unde este lector candidatul Călin Georgescu, promotor al teoriilor conspirației și contestatar al unor evidențe științifice, spune că „susține libertatea de exprimare a membrilor săi”: Implicarea în activități politice e „un drept personal” al cadrelor didactice / Instituția încurajează societatea să participe activ și responsabil la vot

Politehnica București, universitate care operează și Centrul universitar din Pitești unde candidatul Călin Georgescu, figurează ca lector, a emis, joi, un comunicat de presă în care arată că este o…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou modificată: actualizări în validarea planificării concediului de odihnă pentru profesori, printre noutăți

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document publicat de mai multe inspectorate școlare. Printre noutăți se află și actualizările în validarea planificării…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre acordarea burselor de merit pentru elevii cu medii egale: Profesorii vor stabili criteriile de departajare. De exemplu, ai putea să iei numărul notelor de 10 din media respectivă / Trebuie să ne asumăm și elementul de descentralizare

Profesorii vor stabili criteriile de departajare pentru elevii cu aceeași medie în vederea acordării burselor de merit, a declarat ministrul Daniel David joi, 14 august, la Euronews. „Trebuie să ne…
Vezi articolul