Asociația lui Cumpănașu și Academia de Poliție îi învață „etică, integritate și anticorupție” pe angajații din Ministerul Educației, într-un proiect de 4,8 milioane lei / Ministrul Cîmpeanu: Este semnat în 2018. Am solicitat o analiză cu privire la cât de adecvat este parteneriatul

3.280 de vizualizări
Foto: Facebook/Alexandru Cumpanasu
Asociația pentru Implementarea Democrației, a lui Alexandru Cumpănașu și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” predau lecții de „etică, integritate și anticorupție” la mese rotunde, ateliere și seminarii funcționarilor din Ministerul Educației într-un proiect cu fonduri europene în valoare de 4,8 milioane de lei, potrivit listei publicate de Ministerul Educației, cu proiecte în derulare, în care instituția este beneficiar sau partener. Într-un răspuns pentru Edupedu.ro, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că este în curs de derulare o analiză solicitată „pe baza unor “semne de întrebare” cu privire la cât de adecvat este parteneriatul” semnat în anul 2018.

Este vorba despre proiectul „Dezvoltarea de reglementări instituționale privind etica, integritatea și anticorupția în sistemul de educație” – derulat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020 în valoare de 4.892.870,30 lei, din care 3.716.880 lei din buget al Ministerului Educației.

Conform descrierii din listă, obiectivul programului este „creșterea capacității instituționale a MEC de aplicare a normelor, mecanismelor și procedurilor în materie de etică, integritate și anticorupție la nivelul activității sale manageriale și administrative, în concordanță cu SCAP. Acesta corespunde Obiectivului specific 2.2 – Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice, conform ghidului solicitantului pentru Cererea de proiecte CP 11/2018 din cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014 -2020 (POCA).

Instituțiile care derulează proiectul sunt Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza (APAIC),
și Asociația pentru Implementarea Democrației (AID).

Potrivit surselor Edupedu.ro, până acum s-ar fi executat circa 10% din suma bugetată. Pe 8 aprilie 2020 UE a făcut câteva plăți în acest proiect. La fel și în ianuarie 2021 – fișierele pot fi descărcate – proiectul este identificabil prin codul SMIS 127148:

Într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, cel care a transparentizat recent proiectele cu finanțare externă ale ministerului prin publicarea pe site, susține că este în curs de derulare o analiză „formală și de fond”.

Edupedu.ro: Aveți în derulare la minister un proiect prin fonduri europene care prevede că partenerii Academia de Poliție și o asociație deținută de Alexandru Cumpănașu, (AID) se ocupă cu seminarii, ateliere și mese rotunde pentru funcționarii din minister pe teme de etică, integritate și anticorupție. Păstrați acest proiect în derulare, alocați din bugetul de fonduri europene suma de 4,8 milioane de lei pentru aceste activități având în vedere notorietatea celor doua instituții?

Sorin Cîmpeanu: „În portofoliul Ministerului Educației există proiectul “Dezvoltarea de reglementări instituționale privind etica, integritatea și anticorupția în sistemul de educație”. A fost contractat în 28 Martie 2018 cu termen de finalizare în 28 Iulie 2021.

Este în curs de analiză o evaluare a acestui proiect, din perspectivă formală și de fond. Fiind aspecte de ordin tehnic, vom putea comunica rezultatul analizei la momentul finalizării de către direcțiile de specialitate din Ministerul Educației.

Am solicitat această analiză pe baza unor “semne de întrebare” cu privire la cât de adecvat este parteneriatul din perspectiva obiectivelor Ministerului Educației, precum și la îngrijorarea cu privire la progresul proiectului care a înregistrat întârzieri majore in derulare”.

Printre obiectivele specifice ale proiectului erau și următoarele:

  • Elaborarea unui Ghid privind prevenirea corupției, etica și integritatea în sistemul de învățământ.
  • Îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului din autoritățile și instituțiile
    publice în ceea ce privește prevenirea corupției.
  • Realizarea de mese rotunde regionale, de ateliere de lucru, cu personalul MEN și
    factori interesați (din structuri coordonate, parteneri sociali și ONG) din
    grupul țintă si grupul suport, realizarea unui seminar național pentru revizuirea
    Planului național de integritate al MEN pentru implementarea SNA 2016-2020 în
    domeniul educație.

Reamintim că Academia de Poliție este singura instituție de învățământ din România căreia i-a fost retrasă anul trecut acreditarea pentru școala doctorală (nu mai poate organiza doctorate) după ce s-a descoperit că zeci de lucrări de cercetare (doctorate) fuseseră plagiate.

Asociația pentru Implementarea Democrației este una dintre cele două ONG-uri conduse de Alexandru Cumpănașu, abonate la bani publici. Acesta are cel puțin un dosar penal în care apare numele său, după ce Poliția Capitalei și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 din București au început urmărirea pentru acuzația de incitare la ură și discriminare față de profesori după ce Alexandru Cumpănașu a postat zeci de clipuri video pe rețeaua socială chinezească TikTok în care lansa mesaje îndreptate împotriva acestei categorii profesionale.

Personaj acuzat că nu are facultate, care a declarat pentru G4Media.ro că nu și-a terminat studiile în drept începute la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, dar care apoi a scris pe pagina sa de Facebook că “oficial, am diplomă de studii superioare. Mai exact, am absolvit ‘OUS Royal Academy of Economics and Technology in Switzerland’, și am obținut Executive MBA in Leadership and Change Management”, potrivit Stiripesurse.ro.

Anterior acestui demers juridic, pe 8 ianuarie 2021, mai multe organizații neguvernamentale și grupuri naționale și locale, inclusiv VeDem Just, Rezist, Corupția Ucide sau Freedom House, au emis o luare de poziție față de “comportamentul public inacceptabil” manifestat la adresa minorilor și profesorilor de către Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României. Asociațiile semnatare cereau membrilor organizațiilor conduse de Cumpănașu să reacționeze față de comportamentul acestuia.

Pe lista publicată de minister apar încă două alte proiecte cu fonduri europene în care asociația lui Alexandru Cumpănașu este implicată. Într-unul dintre acestea, „Sistem de management al calității pentru Ministerul Educației Naționale și structuri subordonate – CAF, SIPOCA 397” era angajat ca „expert tehnic coordonare implementare”, până în februarie 2021, și actualul secretar de stat din Ministerul Educației Radu Szekely, fost director de cabinet al ministrului Ecaterina Andronescu. Contactat de Edupedu.ro, Szekely a declarat că s-a retras din proiect pe 22 februarie 2021, în prima zi de lucru la minister și că nu știa de prezența în proiect a lui Cumpănașu: „Asta nu știam, sincer. Știu că e un alt proiect care a fost implementat de el dar, na, se poate, că era în toate proiectele la vremea respectivă”.

Foto: Facebook/Alexandru Cumpanasu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Savantul Sergiu Pașca a primit premiul IBRO – Dargut și Milena Kemali pe 2022, pentru cercetare în domeniul neuroștiințelor fundamentale și clinice, în valoare de 25.000 de euro

Cercetătorul român, Sergiu Pașca, a primit premiul internațional acordat de Fundația IBRO (International Brain Research Organization) – Dargut și Milena Kemali, pentru cercetare în domeniul neuroștiințelor fundamentale și clinice, informează alba24.ro.…
Vezi articolul

Moțiunea simplă împotriva ministrului Daniel David se dezbate luni, 15 septembrie, la Senat / Sistemul de învățământ a fost supus unor măsuri de austeritate brutale, aplicate prin minciună, manipulare și dispreț față de nevoile reale ale elevilor, părinților și profesorilor, susțin inițiatorii moțiunii

Plenul Senatului va dezbate și vota luni moțiunea simplă prin care sunt criticate politicile Guvernului în domeniul educației, informează site-ul forului legislativ, potrivit Agerpres. Liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor…
Vezi articolul

FOTO Cartea lui Călin Georgescu în care candidatul pro-rus citează din teroristul Unabomber, care ura progresul și dezvoltarea societății, promovată la Târgul de carte Gaudeamus / Organizator: Noi nu putem să controlăm ceea ce fac editurile

Cartea lui Călin Georgescu, „Marea Renaștere”, publicată la Editura Prestige, este promovată la Târgul de Carte Gaudeamus din București, unde are un stand cu vizibilitate semnificativă, după cum se poate…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, Marius Budăi: Voi participa la negocierile de la Guvern cu sindicatele. Educaţia a peste trei milioane de copii, dar şi veniturile a aproape 300.000 de angajaţi din învăţământul românesc sunt mai importante decât orice viitoare funcţie din Guvern

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, a anunţat că duminică va participa la negocierile de la Guvern cu sindicatele din Educaţie, din respect pentru profesori şi pentru ca, luni,…
Vezi articolul