Atelier pentru profesorii de liceu, elevi și părinți despre bugetarea participativă la școală / Înscrierea este gratuită, în limita locurilor disponibile, până pe 20 martie

163 de vizualizări
Foto: © Kawee Wateesatogkij | Dreamstime.com
Profesorii de liceu, elevii, părinții sau reprezentanții ONG-urilor și ai autorităților publice locale pot să participe la un atelier despre impactul bugetării participative în școli. Atelierul va avea loc pe 28 martie, la București, iar înscrierea este gratuită și se realizează prin completarea unui formular, până la data de 20 martie.

Evenimentul este organizat de Centrul pentru Inovare Publică, cu prezență fizică și cu o durată de aproximativ 5 ore: „Atelierul se va desfășura în persoană. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, cu condiția înscrierii. Nu putem acoperi costurile de cazare și transport pentru participanții din alte localități, dar aceștia sunt bineveniți dacă pot să suporte costurile respective. Durata evenimentului este de aproximativ 5 ore (9-14), și va fi urmat de o masă de prânz, oportunitate pentru socializare”, transmit organizatorii, pe site-ul Centrului pentru Inovare Publică.

  • Cei care doresc să participe trebuie să completeze formularul de aici, cel mai târziu până la data de 20 martie 2025.
  • Agenda evenimentului va fi anunțată ulterior, mai precizează organizatorii.
Ce este bugetarea participativă la școală

Bugetarea participativă este un proces democratic prin care membrii unei comunități decid cum va fi cheltuită o parte a bugetului public. În cazul de față, comunitatea este școala, iar membrii ei sunt elevii, părinții, profesorii și ceilalți angajați ai școlii. Bugetul pus în discuție este cel asigurat de Consiliul Local, referitor la cheltuielile curente și de dezvoltare.

„Bugetare participativă este în același timp un instrument de educație civică și o modalitate de a întări coeziunea unei comunități. Iată câteva dintre beneficiile imediate ale unui proces de BP:

  • Oferă elevilor (și nu numai lor) o experiență pozitivă de implicare civică
  • Întărește legăturile între elevi, profesori și administrație, îmbunătățind climatul educațional
  • Stabilizează competențe și abilități cheie pentru cetățenie democratică, precum: lucru în echipă, gândire critică, analiză, documentare, rezolvarea problemelor.
  • Introduce elemente de bază de educație economică, inclusiv înțelegerea și construirea unui buget simplu.
  • Conștientizează elevii asupra problemelor comunității”, este precizat pe site-ul amintit.
Proiectul, implementat în 6 licee

”Începând cu anul 2019, am adaptat conceptul BP la Școală în România. Lucrăm în parteneriat cu șase licee. În perioada 2019-2024, 252 de elevi din nouă clase au participat la proces pe baza unui scenariu gândit de echipa de proiect. Cu sprijinul facilitatorilor din licee au fost dezvoltate 77 de idei de proiecte.

Dintre cele 77 de idei, 50 au fost dezvoltate în proiecte educaționale care vizau îmbunătățirea mediului din clasă, activități extra-școlare, cursuri de prim ajutor și dezvoltare personală, achiziționarea de echipamente și materiale didactice, îmbunătățirea stării de bine din clasă. În fiecare clasă, elevii au ales democratic câte un proiect. Astfel, 9 proiecte educaționale au fost finanțate fiecare cu câte 4.000 de lei (în 2019) și cu 5.000 de lei (în anii următori)”, mai este menționat pe site-ul centrului.

Foto: © Kawee Wateesatogkij | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lucian Ciolan, prorector al Universității din București: Masteratele științifice n-au nicio treabă cu ce urmează să predea profesorii în gimnaziu și în liceu. Haideți să fim onești / Precizările Universității din București – update

Lucian Ciolan, prorector al Universității din București, a declarat că masteratele științifice „n-au nicio treabă cu ce urmează să predea profesorii în gimnaziu și în liceu”. Declarația a fost făcută…
Vezi articolul

OFICIAL Profesorii pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent, dacă nu sunt mulțumiți de orele primite în alte școli. În acest caz, le este afectată și vechimea în muncă/învățământ

Cadrele didactice pot opta, din proprie inițiativă, pentru diminuarea normei și a salariului aferent, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul ministrului educației nr. 5.198/2025 pentru…
Vezi articolul

Profesorii ucraineni vor primi 50.000 de calculatoare, donate de UNESCO şi de Google, pentru ca să poată ţine orele în sistem online / Peste 40% din şcolile ucrainene au fost distruse de la declanșarea războiului și sunt nevoite să facă online cursurile

UNESCO și Google au anunțat că vor dona 50.000 de calculatoare pentru profesorii din Ucraina, pentru ca procesul de învățare să nu fie afectat, în școlile care au fost avariate…
Vezi articolul