Autoritățile din Olanda iau din nou în calcul o interdicție privind accesul copiilor sub 15 ani la social media

88 de vizualizări
Foto: © Michele Ursi | Dreamstime.com
Noul guvern olandez, care și-a preluat luni atribuțiile, ia în considerare posibile măsuri de interzicere a accesului copiilor de sub 15 ani la social media, relatează NL Times, care citează NU.nl. Aceasta reprezintă o schimbare de optică față de vechiul guvern care, în urmă cu aproximativ șase luni, în locul unei interdicții, optase să îndemne părinții să îi țină pe copii departe de social media.
  • Potrivit sursei citate, acordul coaliției de guvernare prevede că executivul dorește o vârstă minimă de 15 ani pentru acces la social media. Dar planurile în acest sens sunt vagi și menționează doar nevoia unei instrumente de verificare a vârstei care să țină cont de protecția datelor personale. 

În același timp, documentul spune că este nevoie de astfel de verificări atât timp cât social media rămân „insuficient de sigure”, fără să fie clar când va aprecia guvernul că rețelele sociale vor fi suficient de sigure.

Publicațiile menționate citează o expertă în educație media, Vivian den Blanken, care nu este de acord cu o interdicție completă, întrucât, pe lângă efectele dăunătoare ale social media, astfel s-ar înlătura și conținuturile potențial benefice ale prezenței online.

  • Alți experți citați apreciază la rândul lor că o astfel de interdicție necesită consultări mai largi, având în vedere că unii tineri sunt oricum în favoarea unor limitări pentru utilizarea social media, dar și că o interdicție generală ar fi greu de pus în practică, deoarece nu există infrastructura necesară pentru a decide fără tăgadă că un individ are 15 ani sau mai puțin.

Foto: © Michele Ursi | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Consiliul Europei, despre interdicțiile privind accesul minorilor la social media: Reglementați platformele online, nu copiii / Ținta principală a măsurilor trebuie să fie sursa răului, înrădăcinată în modul cum sunt concepute rețelele sociale


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele din Învățământ discută luni cu premierul Ciolacu. Salarizarea profesorilor va fi subiectul întâlnirii – surse / Ligia Deca, în urmă cu 2 săptămâni: Dacă există dificultăți, trebuie demarate discuțiile pentru a vedea care ar fi un nou interval de timp

Reprezentanții profesorilor au fost chemați la discuții cu Marcel Ciolacu, la ora 13, potrivit agendei premierului. Conform surselor Edupedu.ro, tema discuției este salarizarea angajaților din Educație de la 1 ianuarie…
Vezi articolul

Primul modul de școală s-a încheiat și nici acum proiectul de finanțare cu 100 de milioane de euro a activităților din Săptămâna verde, anunțat în urmă cu trei luni de ministra Educației Ligia Deca și ministrul Mediului Mircea Fechet, nu este gata

După 7 săptămâni de școală și 92 de zile de la anunțul miniștrilor Educației și Mediului, încă nu este gata proiectul privind finanțarea activităților din „Săptămâna verde”, potrivit declarației unui…
Vezi articolul