Autorizația de securitate la incendiu și autorizația sanitară, eliminate explicit prin lege dintre condițiile pentru autorizarea provizorie sau acreditarea școlilor și grădinițelor, în proiectul legii Deca a învățământului preuniversitar – surse

7.414 vizualizări
Foto: INQUAM Photos – George Călin
Existența autorizației de securitate la incendiu și a autorizației sanitare de funcționare nu ar mai trebui verificată atunci când viitorul organism care se va ocupa de autorizarea și acreditarea școlilor și grădinițelor, ARACIIP, va face evaluări externe în acest scop, conform proiectului Legii învățământului preuniversitar, varianta Deca. Situația a fost semnalată, miercuri, de senatorul USR Ștefan Pălărie. Autorizațiile de securitate la incendiu fuseseră eliminate în 2019 dintre condițiile pentru autorizarea și acreditarea unităților de învățământ, iar acum eliminarea ar urma să fie consfințită prin prevedere de lege, în condițiile în care, în România, sunt aproape 4.000 de școli și grădinițe care funcționează fără autorizație de incendiu.

Proiectul Legii învățământului preuniversitar, obținut pe surse și consultat de Edupedu.ro, prevede, la Articolul 228:

  • “(5) ARACIIP realizează evaluarea externă în vederea autorizării provizorii/acreditării/menţinerii acreditării în învăţământul preuniversitar de stat, fără verificarea existenţei autorizaţiei de securitate la incendiu şi a autorizaţiei sanitare de funcţionare.
  • (6) Unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de proprietari ai imobilelor din domeniul public local sau judeţean, după caz, au obligativitatea de a asigura obţinerea şi menţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu şi a autorizaţiei sanitare de funcţionare pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat sau componentele organizatorice ale acestora.”

*Notă: ARACIIP este “Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii şi Inspecţie în Învăţământul Preuniversitar”, viitoarea formulă, conform proiectului de lege Deca, a ceea ce este acum Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP)

Prevederile introduc, practic, în viitoarea lege a învățământului preuniversitar o măsură introdusă în 2019, prin care autorizația ISU de securitate la incendiu era eliminată oficial, la nivel de terminologie, dintre condițiile impuse verificărilor întreprinse de actuala Agenție Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP). În schimb, în legea de atunci era impusă primăriilor și proprietarilor imobilelor (în cazul școlilor private) obligația să obțină autorizația de securitate la incendiu, fără ca aceasta să mai fie condiție pentru acreditare.

Faptul că această măsură ar urma să fie introdusă explicit în lege este pus de senatorul Ștefan Pălărie în contextul dezastrului produs de cutremurul din Turcia. Într-un mesaj publicat pe Facebook,el scrie, între altele:

  • “(…) În loc de România Educată avem România lui „merge și așa”.
  • Am verificat și în noile-legi ale educației. Alea secrete. Nici acolo nimic. Nu se schimbă nimic! Nu au gândit nimic pentru siguranța copiilor. Este permisă, pur și simplu, în continuare funcționarea școlilor FĂRĂ autorizație de securitate la incendiu! Excepția fusese introdusă în 2019. S-au spălat pe mâini din nou. Doamna ministru Deca, Domnule președinte Iohannis, domnule premier Ciucă, iar amânăm? Iar pasăm responsabilitatea? Iar inconștiență?”
  • Același parlamentar spune că solicită ministrului Educației, Ligia Deca, “să explice public ce intenții are pentru siguranța copiilor. Situația dezastruoasă a școlilor neautorizate ISU este recunoscută chiar în Raportul România Educată. Acel raport cu care defilează peste tot președintele Iohannis și ministrul Ligia Deca. Acel raport pe care chiar doamna Deca l-a integrat spre prezentare publică. Atunci era o problemă descoperită, acum este o problemă acoperită de lasă că merge și așa. (…)”
Problema lipsei autorizațiilor la încendiu, abordată în proiectul “România educată”

Proiectul “România educată” atinge în mod repetat problema lipsei autorizațiilor de securitate la incendiu. Documentul notează:

  • “Există o problemă reală de siguranță a infrastructurii școlare, reliefată atât de precaritatea instalațiilor sanitare din unele școli rurale, cât și de ponderea mică a corpurilor de clădire cu autorizație de securitate la incendiu (mai puțin de 1/6)9. Acestora li se adaugă problemele de accesibilitate și cele de rezistență la cutremur. (…)”
  • “Siguranța fiecărui copil, tânăr sau profesor din școli sau din universități este o cerință sine qua non pentru un sistem de învățământ modern. Se vor aloca, prioritar, fonduri pentru infrastructura educațională, conform standardelor naționale de igienă, siguranță la incendiu, reducere a riscului seismic etc. Extinderea infrastructurii se va face cu prioritate către acele zone în care cea existentă este insuficientă, neadecvată sau nesigură. Infrastructura educațională este adecvată, spațiile educaționale sunt dimensionate și dotate, astfel încât profesorii să poată acorda atenția necesară fiecărui elev sau student, oferindu-i contexte semnificative și motivante de învățare, oportunități de învățare experiențială și lucru în echipă.”
  • O altă problemă perenă este cea a nivelului de siguranță din școli, din punct de vedere seismic și sanitar, dar și din punctul de vedere al construcției și al siguranței la incendiu. Clădirile în care se desfășoară procesul educațional se află în administrarea autorităților publice locale, așadar investițiile în acestea depind semnificativ de bugetul și de prioritățile locale.”
  • La nivelul anului 2021, din datele transmise de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), dintre cele 25.499 clădiri cu destinația învățământ, doar 15,3% dețin autorizație de securitate la incendiu, iar 15,8% funcționează fără o astfel de autorizație. Restul, de aproape 69%, nu necesită autorizație de securitate la incendiu, pentru că au fost edificate înainte de 1998 și, ulterior, nu și-au schimbat destinația și nu s-au efectuat asupra lor lucrări de modificare. Astfel, multe dintre clădiri au fost exploatate de peste 20 de ani, fără efectuarea oficială a unor intervenții de reabilitare a instalațiilor sau lucrări de îmbunătățire a infrastructurii. Uzura fondului construit ridică, așadar, importante semne de întrebare privind adecvarea și siguranța, în ansamblu, oferită comunității școlare.”
Perspectivă pentru școlile fără autorizație de securitate la incendiu

În vara anului trecut, ministrul de Interne, Lucian Bode, spunea că aproape 3.790 de școli și grădinițe din România funcționau în acel moment fără autorizație de securitate la incendiu. Edupedu.ro semnala, atunci, că numărul era cu doar 62 mai mic decât cel raportat cu un an înainte.

  • Pe baza declarațiilor făcute de ministrul de atunci Sorin Cîmpeanu, potrivit căruia lipsa autorizațiilor era o chestiune ce ținea de “capacitatea administrativă”, Edupedu.ro calcula că, în ritmul permis de această capacitate în prezent, eradicarea acestei probleme ar urma să dureze 49 de ani. 
Citește și:
2019 – BREAKING Autorizația ISU de securitate la incendiu a fost eliminată oficial dintre condițiile pentru autorizarea și acreditarea școlilor și grădinițelor de stat și private
ANALIZĂ Școlile fără autorizație de securitate la incendiu vor fi eradicate din România în 49 de ani, dacă se menține ritmul din perioada 2019-2022

1 comment
  1. e incredibil, tocmai vedem ce s a întâmplat la turci din cauza acelor derogări in construcții de la lege și nu învățăm nimic din tragedia lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like