Autorul unei teze de doctorat pentru care a fost constatat plagiatul și cel care dorește să renunțe unilateral la titlul de doctor trebuie să restituie banii de școlarizare – propuneri PNL “agreate” pentru modificarea proiectelor de legi ale educației, anunță Sorin Cîmpeanu

1.087 de vizualizări
Foto: Ekrulila – Pexels.com
“A fost agreată propunerea Partidului Național Liberal cu privire la îmbunătățirea proiectului Legii învățământului superior prin reglementarea obligației de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat, în situația în care se constată existența plagiatului”, a anunțat, luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un mesaj publicat pe Facebook, după un eveniment organizat de PNL la Brașov, la sfârșitul săptămânii trecute. El a precizat că a fost agreată, totodată, și o propunere PNL ca și autorii unor teze de doctorat care renunță unilateral la titlul de doctor să achite costurile de școlarizare.
  • Despre această din urmă propunere, Edupedu.ro a scris aici.
  • Anterior, Edupedu.ro a scris că posibilitatea de renunțare la titlul de doctor, “prin act unilateral de voință” și fără prevederi privind eventuale despăgubiri, este una dintre prevederile în favoarea plagiatorilor, inclusă în proiectul de lege a învățământului superior. Este vorba despre una dintre măsurile de amnistiere a plagiatorilor introduse în proiectul de Lege, în plin scandal de plagiat la adresa șefului de Guvern și de partid al ministrului Sorin Cîmpeanu, premierul Nicolae Ciucă.

Ce spune ministrul Cîmpeanu despre măsurile agreate cu privire la autorii tezelor de doctorat:

  • “A fost agreată propunerea Partidului Național Liberal cu privire la îmbunătățirea proiectului Legii învățământului superior prin reglementarea obligației de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat, în situația în care se constată existența plagiatului. Astfel, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei prin care se constată existența plagiatului în cadrul unei teze de doctorat, autorul tezei va avea obligația să restituie sumele de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de școlarizare pentru programul de doctorat, în integralitate, pentru perioada finanțată și în cuantumul finanțat de la bugetul de stat. Restituirea sumelor de bani se va face către instituția de învăţământ superior cu care autorul tezei de doctorat a semnat, în calitate de  student-doctorand, contractul de studii universitare. Sumele încasate vor constitui venit la bugetul de stat.
  • În același timp, a fost agreată propunerea Partidului Național Liberal cu privire la îmbunătățirea proiectului Legii învățământului superior prin reglementarea obligației de restituire a sumelor de bani de către autorul tezei de doctorat, în situația în care acesta a renunțat unilateral la titlul de doctor. În termen de 30 de zile de la decizia definitivă privind renunțarea la titlul de doctor, autorul tezei va avea obligația să restituie sumele de bani reprezentând contravaloarea serviciilor de școlarizare pentru programul de doctorat, în integralitate, pentru perioada finanțată și în cuantumul finanțat de la bugetul de stat. 
  • Concomitent, universitatea, prin comisia de etică de la nivelul acesteia, va întocmi un raport de analiză a tezei de doctorat care a făcut obiectul renunțării la titlu. Restituirea sumelor de bani se va face către instituția de învăţământ superior cu care autorul tezei de doctorat a semnat, în calitate de student-doctorand, contractul de studii universitare. Sumele încasate vor constitui venit la bugetul de stat. De asemenea, se vor analiza orice alte propuneri care sa contureze un cadru legal propice creșterii calității și credibilității studiilor doctorale”

Tot în mesajul său de luni, ministrul Cîmpeanu precizează că la evenimentul de la Brașov au mai fost agreate unele propuneri cu privire la activitatea școlilor:

  • “A fost agreată propunerea Partidului Național Liberal cu privire la introducerea în proiectul Legii învățământului preuniversitar a unor măsuri care privesc protejarea siguranței elevilor în unitățile de învățământ prin reglementarea interdicției ca în proximitatea școlii să existe agenți economici care desfășoară o activitate de natură să aducă atingere mediului educațional sănătos și instituirea unor măsuri pentru formarea şi consolidarea abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri”.
  • “A fost apreciată propunerea Partidului Național Liberal cu privire la introducerea funcției de monitor școlar la nivelul fiecărei unități de învățământ pentru consolidarea relației directe școală-părinți în vederea reducerii abandonului școlar.”
Mesajul integral:
Citește și:
Cei care vor să renunțe la titlul de doctor să acopere plata costurilor de școlarizare – “o propunere pe care eu o susțin”, spune ministrul Cîmpeanu / “Ne vom gândi serios să extindem răspunderea” pentru doctoratele plagiate la conducătorii de doctorat și alte instituții
Ministrul Cîmpeanu susține desființarea prin reorganizare a CNATDCU prin ironii la adresa conducerii instituției: “MIT nu are nici cea mai mică șansă să aibă un singur profesor de calitatea membrilor Consiliului General CNATDCU”, “super-oameni care într-o sesiune de o oră validează între 2 și 300 de teze de doctorat”

3 comments
  1. :)))) Nu poti decat sa razi cand citesti asemenea propuneri!
    Nu se va mai inscrie nimeni la doctorat, in Romania, daca se va introduce asemenea aberatie in legislatie!
    Intai dati bani seriosi, ca sa atrageti oameni buni in cercetare, si apoi cereti rezultate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiect de aducere a 1.000 de consilieri școlari în 1.000 de școli vulnerabile, discutat miercuri cu Ministerul Investițiilor, anunță Sorin Cîmpeanu. Cristache – Asociația părinților: Nu este de ajuns să-ți dorești, trebuie să ai și cu ce

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus miercuri seară, la B1 TV, că în cursul zilei a avut discuții cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru un proiect prin care “să…
Vezi articolul

Reprezentanții studenților, elevilor și tinerilor din România, despre gestionarea tragediei din Caracal: Este o instituționalizare a neîncrederii față de copiii și femeile agresate

Reprezentanții tinerilor, studenților și elevilor din România au reacționat la modul dezastruos în care autoritățile române au gestionat cazul crimelor din Caracal. „Avem de-a face cu o instituționalizare a neîncrederii…
Vezi articolul

Conducerea Inspectoratului Școlar Dolj și-a dat demisia în urma situației de la Școala Gimnazială Filiași, care a rămas fără conducere înaintea începerii anului școlar, după ce numirile din pix ale interimarilor au stârnit o revoltă în rândul părinților și profesorilor

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Dolj și-a dat demisia în urma situației controversate de la Școala Gimnazială din Filiași, potrivit presei locale. Jurnaldecraiova.ro scrie că inspectorul școlar general Alexandru Gâdăr și…
Vezi articolul

Măriuca Talpeș: Noi susținem greva profesorilor și e bine că se întâmplă, e o grevă a noastră, ca societate / Mingea este la puterea politică, clar. Și are soluții. Numai să dorească și să înțeleagă că educația este un pilon al societății, nu o Cenușăreasă, nu o masă de profesori care ne deranjează și de care trebuie să scăpăm. Nu! Ei ne educă copiii, ei duc țara înainte – acești profesori

Coordonatoarea pilonului Educație din Coaliția pentru Dezvoltarea României, Măriuca Talpeș, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că susține greva profesorilor și consideră că aceasta este „o grevă a noastră, ca…
Vezi articolul