Avem, din această toamnă, 18 specializări duale în învățământul superior, a spus Ligia Deca: Tinerii care urmează învățământul dual la liceu vor putea ajunge până la nivel de doctorat / Primele clase de liceu dual ar trebui înființate în septembrie 2025

2.901 de vizualizări
Ligia Deca la UPB / Foto: Facebook.com/ Alexandru Croitoru
Studenții pot învăța, începând de anul acesta, în sistem dual, în cadrul a 18 specializări de la universități din țară, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, la ceremonia de deschidere a noului an universitar de la Universitatea Politehnică din București (UPB). Doritorii vor putea studia în cadrul programelor duale până la doctorat inclusiv, a mai precizat ea.

Ligia Deca a participat astăzi, 30 septembrie, la deschiderea anului universitar 2024-2025 organizată de UPB. Ministra i-a încurajat pe studenții universității să urmeze o carieră în învățământ, întrucât este nevoie de cadre didactice pregătite.

Aceasta a pus accentul pe sistemul de învățământ superior dual complet: „Una dintre reformele mult așteptate de mediul economic, adusă de legile Educației este ruta completă de învățământ dual. Tinerii care urmează învățământul dual la liceu vor putea continua în același sistem la facultate, ajungând, dacă își doresc și dacă au acest potențial, până la nivel de doctorat”.

În România nu există însă licee duale în momentul de față, ci doar școli profesionale duale, în cadrul cărora elevi studiază timp de 3 ani. Acestea sunt organizate în parteneriat cu operatori economici și funcționează după următoarea structură:

  • Clasa a IX-a – 20% pregătire practică (5 săptămâni de stgiu);
  • Clasa a X-a – 60% pregătire practică (9 săptămâni de stagiu);
  • Clasa a XI-a – 72% pregătire practică (10 săptămâni de stagiu).

De precizat, elevii înscriși la aceste școli pot primi burse de la operatorii economici, potrivit alineatului 2, punctul c) al articolului 35 din noua lege a Educației.

„Operatorii economici care asigură pregătirea practică a elevilor pot acorda o bursă, cel puțin la nivelul celei provenite din fonduri publice pentru învățământul liceal tehnologic, și pot finanța alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor”.

În legea 1/2011, acordarea bursei de către companiile partenere era obligatorie, după cum se arată în articolul 25, alineatul 4, punctul c): „Operatorii economici asigură pregătirea practică a elevilor, bursă, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice pentru învățământul profesional, și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor”.

După absolvirea școlii profesionale duale, elevii trebuie să urmeze încă 2 ani în cadrul unui liceu tehnologic/teoretic, respectiv clasele a XI-a și a XII-a pentru a putea susține Bacalaureatul. Abia după ce obțin diploma de Bacalaureat tinerii pot aplica pentru un program de licență în sistem dual. Asta înseamnă că ciclul dual nu este unul complet.

Învățământul liceal dual cu finalitate diplomă de Bacalaureat intră în vigoare, teoretic, începând cu anul școlar 2025-2026, potrivit articolului XXVI, litera f) din OUG 115/2023.

Astfel, primii tineri care vor putea finaliza un circuit integral dual vor fi cei care vor absolvi liceul în anul 2030.

„Avem nevoie de specialiști în toate domeniile și avem deja, din această toamnă, 18 specializări în sistem dual autorizate provizoriu în învățământul superior”, a spus Ligia Deca.

UPB face parte din 2 consorții de învățământ dual, care vor fi construite în București și Giurgiu: „Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnică București este membră în două consorții de învățământ dual dintre cele 29 finanțate prin PNRR. Este vorba despre centrul de expertiză în regiunea Sud-Muntenia, care va fi construit în Giurgiu și centrul de expertiză în regiunea București-Ilfov, care va fi construit în București”.

„Valoarea celor două campusuri depășește 50 de milioane de euro. De aceste două investiții majore se vor bucura peste 650 de elevi și peste 250 de studenți inițial. Aceste campusuri vor oferi, pe lângă o experiență educațională strâns legată de realitățile economice, spații noi de învățământ și cercetare, precum și că cămine, cantine, hale multimodale pentru ateliere digitale și sport sau alte facilități dedicate”, a mai declarat ministra.


1 comment
  1. Probabil ca istoria exista pentru a oferi surse de inspirație:
    “Reforma învăţământului din 1948 a făcut posibilă apariţia unei instituţii de învăţământ bizare: facultatea muncitorească. Universitatea fusese considerată de ideologia comunistă o formă de manifestare a exploatării capitaliste. Cum muncitorul devenise emblema regimului comunist şi totul era privit prin optica sa, universitatea era menită să facă din omul educat în spirit muncitoresc un om de tip nou. Facultatea muncitorească avea o funcţie de a forma cadre noi care să le înlocuiască pe cele vechi. A doua era cea de control. Prin facultatea muncitorească, regimul putea controla masele de tineri studenţi.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

STENOGRAME Șpaga de la Constanța – 5.000 de euro pentru transferul unei eleve la Colegiul Național Mircea cel Bătrân – inspectoarea care a lua banii și a recunoscut, condamnată la 2 ani cu suspendare. DNA și-a retras acuzațiile aduse părintelui mituitor și intermediarei șpăgii / „Am o prietenă bogată, fii-sa a dat în a IV-a la „Mircea” şi a căzut. Dă 5.000 de euro. E disperată” (…) ,,Ne vedem diseară să-ţi dau. Mi-a lăsat ce trebuie….primul kil de nuci”

Mama unei eleve care a dat 5.000 de euro șpagă unei inspectorare școlare de la ISJ Constanța, pentru a-și transfera fata de la Școala Generală nr. 43 la Colegiul Național…
Vezi articolul

Inspectorul școlar general din Mureș, acuzat de sindicate că ar fi făcut presiuni asupra profesorilor din județ, prin directorii de școli, să iasă din grevă, ca să încheie mediile elevilor. Sabin Pășcan neagă acuzațiile

Inspectorul Școlar din Mureș, Sabin Pășcan, ar fi făcut presiuni asupra profesorilor, astfel încât să iasă din grevă. Asta susține Maria Rezi, președinte al Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureş,…
Vezi articolul