Babeș-Bolyai – lider detașat printre universitățile românești în cea mai nouă ediție a clasamentelor Times Higher Education după domenii de studiu / Instituțiile locale – prezență limitată în rankingurile pentru 2023, preponderent în jumătatea inferioară / Din nou prezență zero la Drept

6.772 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are cea mai puternică prezență, dintre universitățile românești, în ultima ediție a clasamentelor Times Higher Education după domenii de studiu, cu apariții în nouă dintre cele 11 rankinguri publicate marți. Prezența instituțiilor românești de învățământ superior este din nou una marcată de apariții preponderent în jumătatea inferioară a clasamentelor: universități din țară apar doar de două ori în prima jumătate a listelor THE pentru 2023. La polul opus, în cazul unui domeniu de studiu – Dreptul – nu este prezentă nicio universitate din România.

Din totalul de 9 apariții în THE World University Rankings by Subject 2023, Universitatea Babeș-Bolyai este prezentă pe primul loc, în rândul universităților românești, de șapte ori. A doua universitate, ca număr de apariții, este Universitatea din București, care este prezentă în 7 dintre clasamente, dar în niciunul pe primul loc în rândul instituțiilor românești. 

Pe locul al treilea, cu 5 prezențe, toate în ultima parte a clasamentelor, este Alexandru Ioan Cuza din Iași. Aceasta este urmată de Universitatea Transilvania (4 prezențe, inclusiv un prim loc în categoria Științele Vieții) și, cu câte trei apariții, de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (inclusiv un prim loc, la Arte și Științe umaniste, plus un prim loc alături de UBB și Universitatea de Vest, la Științe Sociale), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, respectiv Universitatea din Craiova.

  • Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca sunt singurele care apar în primele 50% dintre universități ale lumii în două dintre clasamentele după domenii de studiu – Științele Vieții, respectiv Inginerie.

De remarcat faptul că ASE București, care apare pe primul loc în rândul universităților românești în recent publicatul ranking THE al universităților lumii (Times Higher Education World University Ranking 2023), are acum doar două prezențe, pe locuri dinspre coada clasamentelor. Pe de altă parte, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, care în acel clasament apărea cot la cot cu UBB Cluj-Napoca, de această dată are o singură prezență  – în ultima parte a clasamentului pentru domeniul Inginerie.

UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, situată pe locul 2 în clasamentul general al Times Higher, în rândul universităților românești (și a doua în top 1000), acum apare pe primul loc în rankingul pentru domeniul Clinic/Sănătate.

  • UMF Carol Davila nu apare în acest clasament.

Universitatea Politehnica din București are o singură prezență, în coada clasamentului (locurile 1001+), la domeniul Inginerie, absentă fiind din rankingul pentru domeniul Informatică.

Nici anul acesta nicio universitate românească nu a reușit să obțină o mențiune în clasamentul pentru domeniul Drept.

Total prezențe universități românești în Times Higher Education World University Rankings by Subject 2023
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 9
  • Universitatea din București – 7
  • Universitatea Al. I. Cuza din Iași – 5
  • Universitatea Transilvania – 4
  • Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – 3
  • Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca – 3
  • Universitatea din Craiova – 3
  • Universitatea Politehnica din Timișoara – 2
  • Universitatea Dunărea de Jos din Galați – 1
  • Universitatea de Vest din Timișoara – 1
  • Universitatea Politehnica București – 1
  • Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava – 1
  • Universitatea Tehnică Ghe. Asachi din Iași – 1
  • Universitatea Ovidius din Constanța – 1
  • UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca – 1
  • Universitatea George Emil Palade din Târgu Mureș – 1
  • UMF Grigore T Popa – 1
  • USAMV Cluj-Napoca – 1

Notă: Universitățile incluse în același interval (de ex: 501-600 sau 1001+) sunt listate în ordinea alfabetică folosită de Times Higher Education, în limba engleză, pentru structurarea clasamentelor.

Arte și Științe umaniste (total universități listate – 663)
Sursa: THE World University Rankings by Subject 2023

401-500 – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

501-600 – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

601+ Universitatea Al: I. Cuza din Iași

601+ Universitatea din București 

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără Stanford University, Massachusetts Institute of Technology și University of Cambridge.

Afaceri și economie (total universități listate – 870)
Sursa: THE World University Rankings by Subject 2023

501-600 – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

601-800 – Universitatea Al. I. Cuza din Iași

801+ – ASE București

801+ – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără MIT, Stanford University, Oxford University.

Educație (total universități listate – 655)
Sursa: THE World University Rankings by Subject 2023

401-500 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

601+ Universitatea din București 

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără Stanford University, University of California – Berkeley, Harvard University.

Drept (total universități listate – 290)

Nu există universități românești.

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără Stanford University, New York University, University of Cambridge.

Științe sociale (total universități listate – 941)
Sursa: THE World University Rankings by Subject 2023

501-600 – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

501-600 – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

501-600 – Universitatea de Vest din Timișoara

601-800 – Universitatea Al. I. Cuza din Iași

601-800 – ASE București

601-800 – Universitatea Transilvania din Brașov

801+ – Universitatea din București

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără MIT, Stanford University, Harvard University.

Informatică (total universități listate – 974)
Sursa: THE World University Rankings by Subject 2023

601-800 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

801+ – Universitatea Al. I. Cuza din Iași

801+ – Universitatea din București

801+ – Universitatea din Craiova

801+ – Universitatea Politehnica din Timișoara

801+ – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

801+ – Universitatea Transilvania din Brașov

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără University of Oxford, MIT, Stanford University.

Inginerie (total universități listate – 1.306)
Sursa: THE World University Rankings by Subject 2023

501-600 – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

801-1000 – Universitatea Politehnica din Timișoara

801-1000 – Universitatea Ștefan Cel Mare din Suceava

1001+ – Universitatea din Craiova

1001+ – Universitatea Dunărea de Jos din Calați

1001+ – Universitatea Tehnică Ghe. Asachi din Iași

1001+ – Universitatea Politehnica din București

1001+ – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

1001+ – Universitatea Transilvania din Brașov

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără Harvard University, Stanford University, University of California – Berkeley.

Clinic&Sănătate (total universități listate – 1001)
Sursa: THE World University Rankings by Subject 2023

601-800 – UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca

801+ – Universitatea George Emil Palade din Târgu Mureș

801+ – UMF Grigore T Popa

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără University of Oxford, University of Cambridge, Harvard University.

Științele vieții (total universități listate – 1017)
Sursa: THE World University Rankings by Subject 2023

301-400 – Universitatea Transilvania din Brașov

601-800 – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

601-800 – Universitatea din București

601-800 – USAMV Cluj-Napoca

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără Harvard University, University of Cambridge, MIT.

Științele fizice (total universități listate – 1.307)
Sursa: THE World University Rankings by Subject 2023

801-1000 – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

1001+ – Universitatea Al. I. Cuza din Iași

1001+ – Universitatea din București

1001+ – Universitatea din Craiova

1001+ – Universitatea Dunărea de Jos din Galați

1001+ – Universitatea Ovidius din Constanța

1001+ – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără Princeton University, University of California – Berkeley, MIT.

Psihologie (total universități listate – 600):
Sursa: THE World University Rankings by Subject 2023

401-500 – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

501+ – Universitatea din București

Pe primele trei locuri în clasamentul global se numără Stanford University, University of Cambridge, Princeton University.

Citește și:
ANALIZĂ Învățământul superior românesc – în coada Europei Centrale și de Est, depășit inclusiv de țări mult mai mici și cu mai puține universități, în trei clasamente-cheie: Times Higher Education, QS și Shanghai Ranking
ASE București și Universitatea de Medicină Iuliu Hațieganu din Cluj Napoca – din nou singurele universități românești din top 1000, în clasamentul Times Higher Education 2023. Majoritatea instituțiilor românești, în coada rankingului global / Top 3: Oxford, Harvard, Cambridge
Care sunt universitățile românești prezente în clasamentele internaționale Times Higher 2022 pentru Educație, Științe Sociale și Științe Economice / Nicio prezență românească în clasamentul pentru domeniul Drept


1 comment
  1. Universitatea Dinarea de Jos din Galati are doua prezente, nu una.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Evaluarea finală” de școală generală în Finlanda, țară ce ar putea fi luată ca model pentru schimbări în Evaluarea Națională – clasa a VIII-a, potrivit ministrului Daniel David

Elevii care finalizează învățământul secundar inferior (echivalentul gimnaziului) în Finlanda și se pregătesc să continue studiile la nivel liceal trebuie să treacă printr-o „evaluare finală”, ce stabilește cât de bine…
Vezi articolul

Competențele propuse în Strategia de educație financiară: Copiii de școală primară să înțeleagă diferența între nevoi și dorințe, cei de gimnaziu să știe să se informeze și ce înseamnă un cont sau depozit, elevii de liceu – să poată să identifice riscuri, să știe ce sunt investițiile și ce fac instituțiile financiare

Copiii din clasele a I-a și a II-a ar urma să deprindă capacitatea de a achiziționa singuri anumite lucruri. Cei cu 1-2 ani mai mari ar urma să înțeleagă diferența…
Vezi articolul

O treime dintre elevii de 15 ani din România văd școala ca pe o pierdere de timp, arată evaluările PISA 2022 / Elevii trebuie să își dezvolte competențele sau să fie capabili să acceseze un loc de muncă la sfârșitul școlii, iar liceul din România nu oferă aceste două aspecte – Hannah Kitchen, OCDE

România are cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii, spune Lucie Cerna, analist principal în echitate, incluziune și tranziții în cadrul Direcției pentru educație și competențe a OCDE…
Vezi articolul
Documente / Foto: Pexels.com

BREAKING Ministerul Educației publică pentru prima dată situația completă a proiectelor PNRR: O singură investiție a fost finalizată în educație, multe necesită buget în plus de zeci de milioane de euro, în timp ce zeci de contracte au fost reziliate / LISTA investițiilor și contractelor

Ministerul Educației și Cercetării a publicat, pentru prima dată, un raport detaliat și transparent al stadiului investițiilor finanțate în România prin Planul național de redresare și reziliență, PNRR – Componenta…
Vezi articolul