BAC 2020: 2 candidați au avut temperatura peste maximul admis, 59 au încercat să copieze, iar 5.924 au absentat de la ultimul examen din cadrul bacalaureatului

810 vizualizări
Doi candidați la Bacalaureat au avut temperatura peste 37.3̊ C, iar 5.924 au absentat, a anunțat Ministerul Educației, după ultimul examen din această sesiune de bacalaureat. Dintre cei 143.323 de candidați înscriși pentru susținerea probei scrise la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și Psihologie), s-au prezentat 137.340 de candidați.

5.924 de candidați au absentat, dintre aceștia 56 fiind în izolare și 6 spitalizați/în carantină.

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

„Informare privind desfășurarea ultimei probe scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020

Astăzi, 25 iunie, s-a desfășurat ultima probă scrisă a examenului de Bacalaureat – E)d): proba la alegere a profilului și specializării.

Dintre cei 143.323 de candidați înscriși pentru susținerea probei scrise la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică și argumentare, Sociologie și Psihologie), s-au prezentat 137.340 de candidați. 5.924 de candidați au absentat, dintre aceștia 56 fiind în izolare și 6 spitalizați/în carantină.

2 candidați au avut temperatura peste 37.3̊ C. Aceștia vor susține examenul în etapa specială, programată în data de 8 iulie.

Pentru fraudă sau tentativă de fraudă au fost eliminați 59 de candidați.

Subiectele și baremele de corectare au fost publicate aici, la ora 15:00, de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BAC 2022 Română. Sfaturi recapitulative de la profesoara Ileana Topologeanu: După primele trei minute în care oricine are impresia că este foarte greu, stăpânirea de sine va conduce spre rezultatele dorite

Sesiunea iunie-iulie de BAC 2022 continuă luni, 20 iunie, cu prima probă scrisă – Limba și literatura română. Într-un articol trimis pe adresa redactie@edupedu.ro, profesoara de Limba și literatura română…
Vezi articolul

Profesorul va trebui să dea notele în funcție de standarde dezvoltate pentru competențele respectivei materii, explică Radu Szekely, consilierul ministrului Educației, ce înseamnă evaluarea standardizată, în pregătire la minister pentru clasa a V-a: Va putea să fie utilizată la teze, lucrări de control și proiecte

Profesorul va trebui să dea notele în funcție de standarde dezvoltate pentru competențele respectivei materii, asta înseamnă standardizarea evaluării, potrivit consilierului ministrului Educației, Radu Szekely. Acesta a explicat în cadrul…
Vezi articolul

VIDEO Piesă Hip-Hop făcută de liceeni din Târgu Frumos cu refren de Ecaterina Andronescu și pe statistica Edupedu.ro: „Orice evaluare evaluează subiecte din evaluarea respectivă”

Videoclip “amar” al liceenilor din Târgu Frumos și al profesorului Dan Chicoș, “pe versuri” de Ecaterina Andronescu și bazat pe statistica prezentată de Edupedu.ro cu privire la generația 2007-2019 ajunsă…
Vezi articolul