Bac 2022 Sunt 16 medii de zece în plus la nivel național, față de anul trecut / În București cele mai multe medii maxime au primit elevii din liceele sectorului 1, iar în sectorul 6 nu a fost nici o medie de 10

6.318 vizualizări
Anul acesta București are cele mai multe medii de 10 la Bac 2022, a anunțat ministrul Cîmpeanu într-o conferință de presă. Pe locul doi s-a clasat județul Prahova, urmat de Galați și Vâlcea cu câte 9 medii de 10.

Anul acesta 162 de elevi din toată țara au luat media 10 la Bac 2022, față de 146 anul trecut. Mediile în plus au fost luate de fete, iar în ceea ce privește băieții, au fost acordate cu 3 medii de zece mai puține față de anul trecut la nivel național.

În București au fost 30 de elevi cu media 10, în creștere cu 7 față de anul trecut, la Bac 2021.

Dintre cele 30 de medii de 10 acordate în București, cele mai multe s-au acordat la licee din sectorul 1, adică 13, iar la polul opus, în sectorul 6 nu s-a înregistrat nici o medie de 10 la Bac 2022.

Exemplu de Colegiu din sectorul 1. Colegiul Național Sf Sava are 8 medii de 10 în acest an la Bac 2022.

Cel mai mare număr de medii de 10 s-a înregistrat în 2020, an de pandemie, când au fost 308 medii de 10 la nivel național, dintre care 49 în București, tot un record.

În Cluj și Iași au fost câte 8 medii de 10. Anul trecut nu a fost nici o medie maximă în Cluj, iar în Iași au fost cu 3 mai multe decât anul acesta.

În Prahova s-a acordat peste dublu numărul mediilor de 10, de la 7 anul trecut, la 15 anul acesta.

Sursa: Ministerul Educației

Top 3 cele județe care au avut cea mai mare rată de promovabilitate sunt: Cluj cu 85,1%, Iași, cu 81,7%, Galați cu 81,6%, Brăila cu 81,3%, iar București este pe locul 5 cu 77,4%.

Dosarul rezultatelor Bac 2022, înainte de contestații
Citește și: Generația 2022. Peste 58% dintre copiii care intrau în urmă cu 12 ani în clasa I nu au promovat Bacalaureatul / Lista celor 15 miniștri ai Educației din cei 12 ani de școală


1 comment
  1. In total dispret fata de stiinta si statistica, acest pacalici ajuns ministru, compara mere cu pere si ne spune ca notele au devenit irelevante LOL.

    Dulapul nu iese si el la o conferinta de presa ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională „bate pasul pe loc, rezervându-i lecturii un loc lipsit de importanță”, deși există modele inovatoare de evaluare a lecturii – analiză comparativă între obiectivele și instrumentele Evaluării Naționale și cele de la testele internaționale PISA

Studii internaționale privind competențele de lectură ale elevilor, precum PIRLS – destinat elevilor care finalizează școala primară – și PISA – în cazul elevilor de 15 ani – promovează direcții…
Vezi articolul

Mai mult de jumătate din cerințele de la Evaluarea Națională 2024 – Limba română, identice cu cele de anul trecut: câmp lexical, figuri de stil, derivare, omonime, complement prepozițional și caracterizare de personaj

Cerințele de la Evaluarea Națională 2024 – Limba română au fost aproape identice cu cele de anul trecut, arată o analiză comparativă făcută de Edupedu.ro. La 10 itemi din 18,…
Vezi articolul

Examenul de BAC în timpul cursurilor – ministerul vrea să afle opiniile elevilor, părinților și profesorilor printr-un chestionar online / Secretarul de stat Zoltan Kallos: Nu vom lua decizii în baza părerilor noastre, ci după aceste sondaje

Ministerul Educației vrea să afle opiniile elevilor, părinților și profesorilor despre organizarea BAC-ului în timpul orelor de curs, cum s-a întâmplat anul acesta, pentru a vedea dacă va continua sau…
Vezi articolul