Bacalaureat 2027. O singură probă scrisă la limba română, matematică, științe, istorie și geografie, plus competențe în limbi străine și digitale la care condiția este obținerea nivelului „independent” – propunerile din proiectul noii legi

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Potrivit propunerilor din noua Lege a Educației, prezentate azi într-o conferință de presă de ministrul Educației, elevii care încep clasa a IX-a în anul școlar 2023-2024 vor susține Examenul de Bacalaureat diferit, dacă se aprobă legile în această variantă. Astfel elevii de clasa a XII-a vor susține o singură probă ce conține verificarea competențelor pe mai multe materii, vor fi două probe de limbi străine, proba de competențe digitale, iar cea specifică profilului va fi facultativă.

“Examenul de bacalaureat a devenit un pașaport pentru învățământul superior”, a spus Sorin Cîmpeanu după ce a prezentat modificările ce au fost aduse prin noua lege a Educației din învățământul preuniversitar și care va fi mâine pusă în dezbatere publică.

Potrivit propunerilor din noua Lege a Educației, elevii care încep clasa a IX-a în anul școlar 2023-2024 vor susține Examenul de Bacalaureat astfel:

A – proba scrisă de evaluare a competențelor la disciplinele cuprinse în trunchiul comunprobă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările; aceasta constă într-o probă unică, prin care se evaluează competențele generale formate pe parcursul ciclului liceal la limba și literatura română, matematică, științe, istoria și geografia României și Europei și științe socio-umane.

B – două probe de evaluare a competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competență corespunzător Cadrului european comun de referință pentru limbi. Elevii care promovează, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine au dreptul la recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene, la cerere;

C – proba de evaluare a competențelor digitale. Rezultatul evaluării se exprimă prin nivelul de competență, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu. Elevii care promovează, pe parcursul învățământului preuniversitar, examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale au dreptul la recunoașterea și la echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene, la cerere;

D – probă scrisă la Limba și literatura maternă – probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile și specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale;

E – probe scrise, facultative, specifice profilului sau specializării, la alegerea candidatului, după cum urmează:

Examenul naţional de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii învăţământului secundar superior, liceal, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

Absolvenţii care au susţinut proba de de evaluare a competențelor lingvistice și proba de evaluare a competențelor digitale li se eliberează certificate care atestă nivelul de competenţă lingvistică, respectiv nivelul de competenţă digitală.

Eliberarea acestor certificate nu este condiționată de promovarea probelor scrise și practice. Proba scrisă, facultativă, specifică profilului sau specializării nu condiționează promovarea examenului de bacalaureat.

“Proba la alegere a candidatului are rolul de a-l ajuta în dezvoltarea lui ulterioară. Ea nu va condiționa promovarea bacalaureatului. Asta pentru a încuraja elevii să se prezinte la bacalaureat, pentru a demonstra nivelul de excelență, fiind singura probă care este direcționată în acest mod în examenul de bacalaureat. Restul probelor, subliniez, verifică competențele de bază”, a spus ministrul Educației în conferința de presă.

Propunerile aduse Bacalaureatului din 2027, in noua lege a Educației – proiect

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Eliminarea mediei din gimnaziu pentru admiterea la liceu, printre propunerile din noua lege a Educației pentru învățământul preuniversitar
ULTIMA ORĂ Fără note la Educație Fizică și Arte din 2023, portofoliu educațional obligatoriu, printre noutățile pentru elevi care ar urma să fie în noua Lege a Educației, anunță ministrul Cîmpeanu
Sorin Cîmpeanu: Se introduce pentru prima oară învățământul dual în sistemul universitar, ca formă de învățământ – propunere din noua legea a Educației pentru învățământul superior
Cîmpeanu: Avem peste 100 de mii de elevi cu cerințe educaționale speciale (CES). Aceștia vor beneficia de o creștere a costului standard per elev
Bursele elevilor: Școlile vor avea bugete pentru burse și vor stabili propriile politici în acordarea lor până la un prag stabilit de lege, potrivit propunerii din Legea Educației Naționale din Învățământul Preuniversitar
Elevii care încep clasa a VII-a în această toamnă pot trece în clasa a IX-a, în 2024, printr-un examen de admitere susținut la Colegiile Naționale, potrivit propunerilor din noua Lege a Educației
„Școala din spital” ar putea fi organizată pentru elevii și copiii de grădiniță cu boli cronice – propunere noua lege a Educației pentru învățământul preuniversitar
Crește perioada de studii la doctorat de la 3 la 4 ani, universitățile vor răspunde pentru procesul de acordare a titlului de doctor, iar mandatul rectorului va fi de 5 ani, cu limita impusă de fiecare universitate / Propuneri din Legea învățământului superior, care va fi lansată în dezbatere publică pe 13 iulie
BREAKING Profesorii se vor putea titulariza și pe mai puțin de 18 ore, cât este o normă didactică de bază, anunță ministrul Cîmpeanu, pentru viitoarea Lege a Educației din Preuniversitar / Cel mai mic salariu net va fi 3.750, adică va fi cel mediu pe economie
BREAKING Inspectoratele școlare județene vor fi desființate și transformate în deconcentrate ale Ministerului Educației, anunță Ministrul Cîmpeanu, pentru noua Lege a Educației / Inspecțiile sistemice trec la o nouă instituție
Exit mobile version