Băieții români părăsesc casa părintească în medie la vârsta de 30 de ani, iar fetele – la 25 de ani / România – țara cu cei mai mulți tineri care trăiesc în gospodării supraaglomerate – Eurostat

514 vizualizări
Foto: © Jetsam86 | Dreamstime.com
Tinerii români părăsesc casa părintească la o vârstă mai înaintată decât media europeană – în medie, la 27,7 ani, dar vârsta este considerabil mai ridicată în cazul persoanelor de sex masculin, decât în cazul celor de sex feminin, potrivit celor mai recente date Eurostat, publicate la începutul acestei săptămâni. Situația plasează România în topul țărilor cu cea mai ridicată rată de supraaglomerare a gospodăriilor în care locuiesc tineri, arată Statistica europeană.

Astfel, potrivit Eurostat aferente anului 2023,, dacă în medie la nivelul UE tinerii se mută din casa părintească în medie la vârsta de 26,3 ani, media este, în cazul României, cu peste un an mai ridicată: 27,7 ani. Media în cazul fetelor este de 25,3 ani, dar, în cazul băieților, atinge pragul de 30 de ani – în creștere față de anul 2022, când media în cazul băieților scăzuse pentru prima dată în ultimul deceniu sub acest prag (29,9 ani).

Sursa: Eurostat

În aceste condiții, raportul statistic european arată că România bate recordul UE al tinerilor cu vârste între 15-29 de ani care trăiesc în locuințe supraaglomerate, cu o rată mai mult decât dublă decât cea europeană.

Astfel, 59,4% dintre tineri trăiesc în case supraaglomerate, în România – peste nivelul atins de Bulgaria (55,3%) sau Letonia (54,8%). La nivel UE, media este de 26% în rândul tinerilor cu vârste întrr 15-29 de ani.

  • La polul opus sunt țări precum Malta (3,9%), Cipru (4%) și Irlanda (4,4%).

Eurostat notează că rata de supraaglomerare a gospodăriilor, în cazul persoanelor din această categorie de vârstă, este cu 9,2 puncte procentuale mai mare, la nivel UE, decât rata valabilă pentru populația generală.

Rata de supraaglomerare a gospodăriilor – populație generală / tineri – Sursa: Eurostat

La nivel european, cele mai ridicate vârste medii la care tinerii pleacă din casa părintească se înregistrează în țări din sudul Europei: Croația (31,8 ani), Slovacia (31 de ani), Grecia (30,6 ani), Spania (30,4 ani), Bulgaria și Italia (ambele cu 30 de ani.

Vârstele medii cele mai mici se înregistrează în nordul Europei: Finlanda (21,4 ani), Suedia și Danemarca (21,8 ani), respectiv Estonia (22,8 ani). 

Foto: © Jetsam86 | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Daniel Georgescu și Oana Fotache Dubălaru la sediul Ministerului Educatiei și Cercetării / Captură foto: Youtube.com/MEC

Mesaj agresiv transmis de reprezentantul Ministerului Educației, față de participanții la dezbaterea pe controversata programă de română. Daniel Georgescu îi acuză de: Insuficientă atenție, neînțelegere, confuzie, superficialitatea unor abordări în care primează preferințele personale de lectură, că au propus liste de autori sau conținuturi cu propriile creații ale expeditorilor

Mesaje agresive au fost lansate de la pupitrul Ministerului Educației și Cercetării, la adresa participanților la dezbaterea publică pe controversatele proiecte de programe școlare de română. În cadrul unei declarații…
Vezi articolul

Cseke Attila denunță o presiune publică pentru introducerea testelor de salivă în școli și acuză comportamentul unor „pedagogi”, părinți și elevi, care acum nu se mai implică: Avem acest sport, fuga de răspundere / Aceste teste de salivă au fost considerate un fel de miracol. Nu sunt acte medicale, școala trebuie să decidă cine le face

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a acuzat de fugă de răspundere „foarte mulți participanți în domeniul educațional, fie că vorbim de pedagogi, fie că vorbim de elevi, fie că…
Vezi articolul

Articol susținut de ROMANIA TECH NATION

Roboțeii didactici NextLab și educația la sat. Ștefan Chimsac, profesor de TIC: Dacă te-ai angaja la roboți industriali, atunci folosirea din școală a acestor roboței te familiarizează de mic cu termenii specifici ai roboticii și îți formează gândirea algoritmică

Robotica le deschide copiilor orizontul spre o tehnologie care e din ce în ce mai căutată pe piață, spune Ștefan Chimsac, profesor de TIC la o școală de sat în…
Vezi articolul

INTERVIU Adrian Țiripa, elev în clasa a XII-a admis la Universitatea Princeton, vrea să revină în țară după ce termină studiile: România reprezintă un teren cât se poate de fertil pentru a face lucruri mari și lucruri bune

Adrian Țiripa, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Brăila, a fost admis la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii, după cum a declarat acesta…
Vezi articolul