Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, construită la finalul secolului al XIX-lea, va fi inclusă în circuitul turistic

308 vizualizări
Foto: Facebook – TUIASI
Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI) a aprobat, vineri, un nou regulament de funcționare a Bibliotecii instituției, regulament ce permite includerea acesteia în circuitul turistic. Biblioteca, ridicată la finalul secolului al XIX-lea, va putea fi, însă, vizitată gratuit doar de către preșcolari și de către angajații și studenții acestei instituții de învățământ superior, precum și de rudele acestora.

Pentru alte persoane, inclusiv pentru elevi, studenți și pensionari, accesul va fi contra cost, conform deciziei anunțate de TUIAȘI.

Instituția precizează că programările pot fi făcute începând din luna decembrie a.c..

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”

Potrivit reprezentanților TUIAȘI, Biblioteca a fost vizitată, în ultimii șapte ani, de aproape 50.000 de persoane din afara universității. Dar, spune instituția, de acum nu va mai fi nevoie de de o cerere adresată rectorului, ci doar de completarea unui formular online. Programul de vizitare va fi limitat, deoarece biblioteca este funcțională și nu se poate permite vizitarea în program extins.

TUIAȘI, despre această bibliotecă:

  • „În construcția sa, realizată fiind de către celebrul arhitect elvețian Louis Blanc, s-au luat ca modele unele dintre cele mai frumoase și apreciate astfel de spații din lume. De fapt, întreg Palatul Universitar din Copou a fost proiectat de către arhitectul elvețian Louis Blanc, după schițele lui Petru Poni, care era profesor de chimie la Universitatea din Iași”. 
  • „Acesta a studiat mai multe universități din Austria, Germania și Elveția și a emis o serie de idei care au constituit tema de proiectare pentru Louis Blanc. Dar proiectul lui Blanc nu a respectat întocmai planurile lui Petru Poni, motiv pentru care acesta, în memoriile sale, consemnează acest fapt, pentru a nu-i fi atribuite anumite, după el, erori de proiectare. Una dintre aceste dispute privește Biblioteca. Petru Poni sugerase ca biblioteca să conțină o sală de lectură și câteva camere de serviciu, pe cele două aripi laterale, care să servească drept depozite pentru cărți. Ideea era ca aceste aripi să poată fi extinse prin zidirea de noi încăperi, pe măsură ce fondul de carte se mărea.” 
  • „Louis Blanc a optat pentru o altă soluție: o singură sală, orientată către fațada clădirii și folosită drept sală de lectură, depozit de carte și diferite servicii ale bibliotecii. În 1944, când linia frontului din cel de-Al Doilea Război Mondial a ajuns până la Iași, corpul în care se află astăzi biblioteca a fost puternic avariat în urma bombardamentelor aeriene și a fost propus pentru demolare. Dar profesorii și studenții Școlii Politehnice și-au luat angajamentul salvării acestei clădiri de patrimoniu. Se păstrează până în ziua de astăzi imagini cu aceștia lucrând între dărâmături, renovarea fiind finalizată abia la finalul anilor ’50.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, despre retragerea atribuțiilor secretarului de stat PSD din Ministerul Educației: Dacă doamna ministru a făcut acest lucru pentru că a spus că are alte păreri în ceea ce priveşte legile ne aflăm în faţa unui fenomen / Eu am trăit înainte de ’89

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni la Parlament, despre retragerea atribuţiilor secretarului de stat PSD Florin Lixandru, că dacă ministrul Ligia Deca a făcut acest lucru pentru că a…
Vezi articolul

Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul, unde susține că a absolvit Politehnica. UPB București: Nu a finalizat studiile

Președintele Transelectrica și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Universitatea Politehnica din București a răspuns, pentru Edupedu.ro, următoarele: “Persoana menționată de dumneavoastră…
Vezi articolul