Bizara autosesizare a Avocatului Poporului în cazul unei școli care a intrat 2 zile în online, pentru ca elevii să nu stea în frig din cauza centralei avariate / Legea Educației permite școala online în situații de urgență

858 de vizualizări
Foto: © Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com
Avocatul Poporului s-a autosesizat într-un caz în care elevii Școlii Gimnaziale Poienarii de Argeș au fost nevoiți să învețe online timp de două zile, în luna ianuarie, pentru că centrala termică a fost avariată din cauza gerului. Pentru a evita ca cei aproape 60 de elevi să învețe în frig, conducerea școlii a decis să mute orele online, așa cum permite legea Educației nr 198/2023. Potrivit unui răspuns transmis la solicitarea Edupedu.ro, Avocatul Poporului menționează că s-a autosesizat din presă și a cerut explicații autorităților locale privind „relatările din mass-media” și ce măsuri de rezolvare a situației s-au aplicat.
  • În luna ianuarie zeci de școli au fost fie închise, fie au mutat cursurile online, acolo unde s-a putut, cu aprobarea Inspectoratelor școlare, potrivit anunțurilor Ministerului Educației
  • Autosesizarea Avocatului Poporului e cu atât mai neobișnuită, în condițiile în care instituția nu are cazuri sonore de analiză a homeschoolingului, fenomen sancționat de instanțe și nereleglementat în România

Avocatul Poporului a cerut explicații primăriei Poenarii de Argeș pentru că timp de 2 zile, pe 19 și 20 ianuarie, aproape 60 de elevi de la Școala Gimnazială Poienarii de Argeș din județul Argeș au făcut ore online timp de două zile, din cauză că centrala termică a fost avariată pe fondul temperaturilor foarte scăzute.

Decizia a fost luată de conducerea școlii de urgență, cu acordul Inspectoratului Școlar Argeș, așa cum prevede legea Educației în astfel de situații, pentru a nu fi afectat dreptul al educație al elevilor.

„Am anunțat Inspectoratului școlar că vom face școală online pentru ca elevii să nu stea în frig. Copiii au rezolvat exerciții date de profesori dar au fost susținute și ore pe platforma online, în aceste 2 zile,” a spus directoarea Școlii Gimnaziale Poenarii de Argeș, contactată de Edupedu.ro.

În condițiile în care Legea Educației prevede situațiile în care elevii pot face școala online, am întrebat Avocatul Poporului care este motivul și baza legală pentru care instituția a cerut explicații primăriei din Poenarii de Argeș, cu privire la mutarea orelor online.

Instituția Avocatului Poporului a răspuns că „s-a sesizat din oficiu în urma unui articol din presa locală” care preciza faptul că elevii vor învăța 2 zile online din cauza defecțiunii centralei termice. În plus, instituția a invocat „apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice”.

De precizat că dreptul elevilor la educație nu a fost în niciun fel afectat, pentru că legea nr. 198/2023 prevede că „pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la educație, în situația în care se instituie starea de urgență, starea de alertă sau starea de asediu sau ori de câte ori Ministerul Educației dispune astfel, la cererea unității de învățământ preuniversitar, cu avizul DJIP/DMBIP, activitățile de predare, învățare și evaluare se pot desfășura și în sistem online sau hibrid, pentru o perioadă determinată„. [N. Red DJIP reprezintă actualul Inspectorat școlar pentru că încă nu a fost făcută tranziția în Direcții județene de învățământ cum prevede legea Educației].

Avocatul Poporului mai cere un punct de vedere al Primăriei cu privire la „relatările din presă”, „dacă au existat nemulțumiri, sesizări ale elevilor/părinților” sau dacă școala a cerut ajutor primăriei.

Instituția spune că a identificat și alte 2 situații în care exista posibilitatea ca elevii să intre în online, în comunele Recea și Căteasca.

„Au fost identificate mai multe situații de fapt concrete: Școala Gimnazialã Poienarii de Argeș a stabilit efectuarea cursurilor pentru cei 58 de elevi online, din cauza unei defecțiuni la centrala termică;

În comunele Recea si Căteasca, există posibilitatea ca activitatea școlarã sã fie mutată temporar în format online, din cauza unor probleme de alimentare cu gaze, generate
de dificultăți tehnice ale furnizorului.

În cadrul sesizării din oficiu, un prim pas I-a constituit obținerea informațiilor suplimentare din partea Primăriilor Poienarii de Argeș, Recea si Căteasca. Prin adresele transmise autorităților acestea au fost rugate sã comunice:


un punct de vedere cu privire la cele relatate în mass-media;
demersurile întreprinse de către unitatea administrativ teritorială vizând identificarea unor soluții pentru rezolvarea situației;
care este situația actualã în unitatea școlarã, dacă elevii s-au întors la ore, în format fizic;
dacă unitatea de învătământ a solicitat sprijinul unității administrativ teritoriale;
dacă au existat nemulțumiri, sesizări ale elevilor/părinților”.

Răspunsul integral Avocatului Poporului transmis Edupedu.ro

„Vom trimite un răspuns Avocatului Poporului. Noi am considerat că școala online e cea mai bună măsură să protejăm copiii, nu să îi expunem frigului”, a spus pentru Edupedu.ro, primarul Poenarii de Argeș, Panțeru Cornel – Constantin.

Situațiile prevăzute de Legea Educației privind cursurile online

Articolul 18 din legea nr. 198/2023, alin (2) 

„Pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la educație, în situația în care se instituie starea de urgență, starea de alertă sau starea de asediu sau ori de câte ori Ministerul Educației dispune astfel, la cererea unității de învățământ preuniversitar, cu avizul DJIP/DMBIP, activitățile de predare, învățare și evaluare se pot desfășura și în sistem online sau hibrid, pentru o perioadă determinată„.

Foto: © Wutthichai Luemuang | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Nu știu cine e acum avocatul Poporului, dar l-as schimba în secunda doi. Nu are ce căuta acolo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației din Marea Britanie le cere profesorilor retrași din activitate să se întoarcă în clase pentru a-i suplini pe colegii absenți din cauza creșterii cazurilor de infectare cu varianta Omicron a Covid-19

În Marea Britanie, profesorii retrași din activitate (out-of-work) sunt chemați în școli pentru a-și putea înlocui colegii dacă va fi lipsă de personal didactic, pe fondul răspândirii variantei Omicron în…
Vezi articolul

Scrisoarea unui fost elev din mediul rural: Nu bursa reprezintă o problemă, ci sistemul care împinge elevii să depindă de ea ca să meargă la școală și să conteze în societate / A spune că elevii merg la școală doar pentru bursă nu ar trebui să fie o critică, ci un semnal de alarmă

Tăierea burselor nu este doar o măsură fiscală, ci afectează viitorul și șansa la educație pentru mii de elevi din medii vulnerabile, susține un fost elev din mediul rural, într-o…
Vezi articolul