BREAKING Coaliția de guvernare anunță Ordonanță de Urgență pentru reforma administrației, iar Educația va face economii prin „modalități proprii”, nu exclusiv din fondul de salarii, dar cu ținta de 10% la care se iau în considerare și măsurile din 2025

4.938 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Liderii celor patru partide din coaliția de guvernare și reprezentanții grupului minorităților naționale au decis, în ședința de luni, 16 februarie, finalizarea reformei administrației centrale și locale și a pachetului de relansare economică, conform unui comunicat de presă dat de Guvern. Actele normative urmează să fie adoptate prin ordonanță de urgență, imediat după încheierea procesului de avizare, transmite Guvernul.

Potrivit comunicatului oficial, instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, dar și cele din educație, sănătate și cultură vor realiza economii „prin metode care vor fi stabilite conform specificului domeniului”.

Întrebată de jurnaliștii acreditați la Guvern ce înseamnă concret această formulare, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu, a declarat că „fiecare va avea modalitatea proprie de atingere a țintei, nu exclusiv din fondul de salarii”.

Coaliția a reconfirmat că reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%: „Principiul reconfirmat este ca reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%.”

Anunțul vine în contextul tensiunilor din sistemul de educație, unde sindicatele reclamă efectele măsurilor fiscal-bugetare adoptate anterior și anunță că se pregătesc de grevă.

În aceeași ședință, coaliția a decis și constituirea unui grup de lucru pentru modificarea unor prevederi privind taxele și impozitele locale, în special cele referitoare la supraimpozitare, clădirile mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități.

Deocamdată, Guvernul nu a detaliat ce măsuri concrete vor viza sistemul de Educație.

Comunicatul Guvernului: „Liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale reuniți în ședința luni, 16 februarie, au luat o serie de decizii aplicabile în perioada imediat următoare.

  1. Reforma administrației centrale și locale și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor adoptate prin OUG, imediat după încheierea avizării, în formele deja convenite cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranța națională, educație, sănătate și cultură vor realiza economiile prin metode care vor fi stabilite conform specificului domeniului.

Principiul reconfirmat este ca reducerile cheltuielilor salariale realizate de ministere în anul 2025 vor fi luate în calculul reducerii totale de 10%.

  1. În privința taxelor și impozitelor locale, coaliția a decis să se lucreze pe câteva propuneri de modificări care privesc situația creată în urma aplicării cotelor de supraimpozitare, situația clădirilor mai vechi de 50 de ani și persoanele cu dizabilități. A fost creat un grup de lucru care va propune soluțiile finale”.


5 comments
  1. Minciunile liberalilor sunt nu doar nerușinate, dar și nesimțite. Să vedem cum arată 10% în realitate.
    1. Naveta, tăiată (10% lunar).
    2. Voucherul de vacanță, tăiat.
    3. Prima de carieră didactică, tăiată.
    4. Indemnizația de hrană, tăiată.
    5. Hotărârile judecătorești, tăiate.
    6. lnflația anuală, 10%, pe medie, dar mai mare de 20% pentru alimente și servicii.
    7. TVA mărit cu 10% sau 3%.
    8. Taxe mărite (creșteri semnificative la taxa auto).
    9. Accize mărite, cu impact asupra prețului combustibililor și energiei.
    10. Impozite mărite cu 70%-150%.
    11. Norma mărită de la 16 ore (gradul I și 25 de ani vechime) la 20.
    12. Monedă națională devalorizată, deci costuri suplimentare pentru produsele din import, pentru serviciile facturate în euro.
    Estimez o sărăcire medie de cel puțin 30% într-un singur an. Pentru ce? Pentru aproape nicio modificare a nivelului deficitului bugetar, pentru creșterea suplimentară a cheltuielilor publice, pentru creșterea numărului de angajați în sistemul bugetar, pentru pensiile speciale, pentru aceleași sinecuri și pentru aceiași sinecuriști. Care este rostul acestui program de austeritate, dacă datele macroeconomice rămân neschimbate?

  2. Mai pe scurt iar au mințit.

    Se taie și de la educație așadar dar pe ocolite…

    Iar nu vor fi bani de hârtie, markere, iluminat pe holuri, tonnere, aparatură conexă pt a face funcționale echipamentele achiziționate prin PNRR, mici reparații, activități extrașcolare….

    Boc 2.0

    Mulțumim mitomanilor coalizați împotriva educației.

    Din inimă vă dorim să tăiați orice speranță de a fi realeși.

  3. O economie s-ar putea face dacă s-ar tăia norma de hrană tuturor, nu numai celor care au salarii de la 6000 de lei în sus și voucherele de vacanță.

  4. Pentru alte trei ministere, au făcut gură miniștrii lor. Pentru Educație, Bolojan a propus probabil tăieri mai mari.

    Nici măcar n-a trecut atât de mult timp de când declara cu emfază că în Educație nu vor mai exista reduceri, pentru că au fost deja făcute.

    RUȘINE. DEMISIA, nesimțiților! Alegeri anticipate atunci – decât să ardem doar noi, să ardem toți. Hai cu solidaritatea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Standarde minime de confort în căminele studențești și măsuri pentru un „mediu universitar mai sustenabil” – cereri ale Alianței organizațiilor studențești într-o petiție online adresată autorităților

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită o serie de măsuri și reglementări pentru a „crește gradul de sustenabilitate a instituțiilor de învățământ superior” din România, printr-o petiție anunțată…
Vezi articolul

De la 1 septembrie, indemnizațiile nete a peste 120 de mii de părinți, care sunt în concediu de creștere copil sau de acomodare după adopție, vor fi tăiate cu 10% lunar, potrivit legii Bolojan care le impune și lor contribuția de sănătate – anunță CNAS / În 2024 România a avut cel mai mic număr de nou-născuți din istoria sa

Din 1 septembrie, părinții care sunt în concediu de acomodare sau concediu de creștere și îngrijire copil vor beneficia în continuare de calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate,…
Vezi articolul

Oficial, nicio școală din București nu va funcționa în trei schimburi în anul școlar 2025-2026, ci cu program „decalat”, anunță Inspectoratul școlar București / Orarul elevilor arată însă altceva

Nicio școală din București nu va funcționa în trei schimburi în anul școlar 2025-2026, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București, într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro. Trei școli, toate din sectorul…
Vezi articolul