Proiectul legii salarizării a fost pus în dezbatere publică, a anunțat azi Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii. Proiectul poate fi consultat pe site-ul ministerului muncii.
- Legea salarizării unitare este unul dintre jaloanele esențiale asumate de România și a fost amânată în mod repetat în ultimii ani, pe fond electoral și din cauza situației privind impactul bugetar. Legea trebuie să fie finalizată până în iulie 2026.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a publicat proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv grilele de salarizare și calendarul de implementare.
Consultările cu Ministerul Educației și sindicatele din învățământ privind noul proiect al Legii salarizării au loc joi, 28 mai.
Declarațiile principale ale ministrului interimar al muncii
„Primul lucru clar pentru orice legislație de salarizare este acest principiu muncă de valoare egală, salarizare egală. Nu ai cum să ai un sistem salarial în care să ai poziții care au același conținut de muncă și să fie remunerate diferit. Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani după adoptarea legii 153 este că pentru anumite familii ocupaționale s-au dat niște bani în plus, altele au rămas în urmă, iar diferențele au rămas majore pe același tip de poziție.
Al doilea lucru esențial pe care îl avem și, repet, o să vin în detaliu pe al 2-lea lucru este legat de predictibilitate și sustenabilitate. Trebuie să existe o legătură între câteva lucruri, odată cât îți permiți, care este angajamentul pe termen mediu pe care îl ai legat de deficitul bugetar și știți că România are acest angajament de ajunge înapoi la 3% până în 2030.
Avem după aceea deficitul bugetar din 2027 care trebuie respectat și în general, să vedem cum corelăm această creștere anvelopei salariale într-un mod în care să țină pasul și cu productivitatea din sectorul privat.
Al treilea lucru care este esențial pentru un sistem de administrație publică relativ îmbătrânit ca vârstă, deci peste 40 de ani, este ideea cum susții funcțiile de intrare în în administrația publică, debutanții și cum îi motivezi și pentru aceasta, în mod evident, este nevoie să să te uiți la salarizare.
Un alt element care este cu cel de performanță și responsabilitate. Știm foarte bine că se discută de acest lucru de mult timp în legea 153, luată din ce lucrasem eu la Ministerul Muncii cu echipa, a fost preluată ideea de bonusare și de stimulent de performanță, dar care după aceea a deraiat cu fiecare familie ocupațională, cu interpretările proprii.
După aceea este vorba de un sistem unitar, mai clar și predictibil. Suntem în continuare într-o situație în care anumite elemente de salarizare derivă din de undeva din istorie, sunt în continuare ca valoare de referință. Încă mai apare acel VRS, apare în același timp un lucru care e complet nefast, și anume litigii sau asimilări sau prorogări care știți că ordonanța trenuleț la sfârșitul fiecărui an mai sunt împinse încă un an mai departe”.
DESCARCĂ Proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Ce prevede Anexa nr. I – FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE „ÎNVĂŢĂMÂNT”
Capitolul I lit. B – Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ
Art.1 – Pentru funcţiile didactice auxiliare la care gradul/treapta profesională nu mai apare în această anexă, salariul de bază se va stabili la gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă de la gradul/treapta profesională imediat superior/superioară funcţiei pe care era încadrată persoana.
Art.2 – Ministerul Educaţiei și Cercetării, cu consultarea instituţiilor, unităţilor de învăţământ şi a partenerilor sociali, va stabili gradul funcţiilor de conducere din învăţământul preuniversitar şi alte instituţii/unităţi din subordinea acestuia, prin ordin al ministrului, emis în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în funcţie de următoarele criterii: număr de personal, elevi şi categorii de unităţi.
Art.3 – Personalul didactic calificat de predare şi conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate primeşte un spor de izolare de până la 15% din salariul de bază, în raport cu zona geografică respectivă. Diferenţierea pe zone şi localităţi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Sporul de izolare nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzute la art. 21 alin.(2).
Art. 4 – Personalul didactic din învățământul special și special integrat, cu excepția personalului din centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională, respectiv Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi din structurile coordonate, monitorizate şi evaluate de către acestea, beneficiază de un spor de până la 15% a salariului de bază.
Art. 5 – Personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare şi a viitorilor învăţători, institutori şi profesori beneficiază de un spor de 5 – 15% din salariul de bază, în raport cu timpul efectiv lucrat pentru practica pedagogică şi calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi, potrivit regulamentului de practică pedagogică aprobat de Ministerul Educaţiei și Cercetării, dacă nu beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore pe săptămână.
Art.6 – Personalul didactic care asigură predarea simultană la 2 – 5 clase de elevi în învăţământul primar sau gimnazial primeşte un spor la salariul de bază după cum urmează:
a) pentru 2 clase de elevi, de până la 5% a salariului de bază deţinut;
b) pentru 3 clase de elevi, de până la 7% a salariului de bază deţinut;
c) pentru 4 clase de elevi, de până la 10% a salariului de bază deţinut;
d) pentru 5 clase de elevi, de până la 15% a salariului de bază deţinut.
Art. 7 – Pentru personalul didactic şi administrativ din instituţiile de învăţământ superior, consiliile de administraţie pot stabili salarii diferenţiate, cu un spor de până la 20% a salariului de bază deţinut, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate şi de calitatea acesteia. Sumele pentru aceste salarii se vor plăti exclusiv din venituri proprii. Încadrarea între limite se face anual, pe baza criteriilor aprobate de consiliile de administrație.
Art. 8 – Personalul didactic de predare din învăţământul superior poate primi un spor pentru conducătorii de doctorat de până la 1% pentru fiecare student-doctorand, dar nu mai mult de 10% din salariul de bază.
Art. 9 – (1) Personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control, inclusiv cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar, poate fi salarizat şi prin plata cu ora sau prin cumul, potrivit prevederilor Legii nr. 198/2023. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută de Legea nr. 198/2023.
(2) Modalitatea de aplicare a prevederilor alin. (1) se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei și cercetării.
Art. 10
Pentru funcţiile didactice auxiliare, care nu se regăsesc în prezenta anexă, se vor utiliza salariile de bază din anexele la prezenta lege, corespunzător fiecărui domeniu de activitate din sistemul bugetar, Ministerul Educaţiei și Cercetării, în colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarității Sociale, va emite, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi, un nou ordin privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar, aplicându-li-se în mod corespunzător celelalte prevederi aplicabile personalului didactic.
Art. 11
Salarizarea cadrelor didactice încadrate ca profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar se face la nivelul încadrării pentru un profesor cu studii superioare din învăţământul preuniversitar.
DESCARCĂ Proiectul Anexa I
Știre în curs de actualizare